Samsung Galaxy Note – SUV (Smartphone Utility Vehicle)
Nu cred sa fie vreunul dintre cei pasionati de noutatile tehnologice care sa nu fi vazut sau macar auzit de noul Samsung Galaxy Note. Smartphone-ul tableta. Tableta-smartphone. Nimeni nu stie cum sa il numeasca exact. Practic, este un device cu un ecran si dimensiuni care il plaseaza undeva intre un smartphone decent si o tableta mica. Este un hibrid dedicat celor care au nevoie de un ecran mai mare chiar si pe un smartphone. Celor pentru care o diagonala de 3.8 sau 4 inchi si o rezolutie de 840×480 pixeli nu este de ajuns.
Ca si voi, inainte sa interactionez cu el, il priveam oarecum cu reticenta. Dupa aproape o saptamana de utilizare, situatia s-a schimbat. Ca sa fac o comparatie cu lumea automobilistica, o data ce te-ai obisnuit cu SUV-ul, nu te vei mai simti in largul tau intr-un Tico. Da, cam acesta este feeling-ul acum, cand am trecut din nou pe vechiul meu SGS. Viata este nedreapta…
Inainte sa trecem la scurta mea prezentare, mentionez ca am descris pe larg capacitatile sale multimedia (foto, video si audio) intr-un articol separat, aici: http://www.imidoresc.ro/2011/12/18/samsung-galaxy-note-careul-de-asi-facut-pentru-multimedia-in-toate-formele-ei/.
Caracteristici Tehnice
Ecran: sAmoled de 5.3 inchi, rezolutie 1280×800 pixeli
Procesor: Dual-core 1.4GHz ARM Cortex-A9
Memorie RAM: 1 GB
Stocare: 16 GB
Camera foto: 8 Megapixeli
Retea: Wi-Fi 802.11 a/b/g/n, DLNA, Wi-Fi Direct, Wi-Fi hotspot, Bluetooth v3.0+HS
GPS: Da
Dimensiuni: 146.9 x 83 x 9.7 mm
Greutate: 178 grame
SO: Android 2.3 Gingerbread
Specificatiile complete pot fi gasite aici: http://www.samsung.com/ro/consumer/mobile-phones/mobile-phones/smart-phone-old/GT-N7000RWACOA-spec.
Primele Impresii, Design
Este un device care nu are cum sa nu te impresioneze de cum il vezi. Dimensiunile lui atipice iti vor atrage curiozitatea oricum.
Cate epitete si atribute nu si-a auzit micutul: palanca sau palanga, paleta de ping-pong, matahala, monstruozitate…. Ce-i drept este mare. Nu mare, foarte mare. Pentru un smartphone. Si este mic, mult mai mic, pentru o tableta. Eu l-as privi mai degraba ca pe un smartphone, unul cu ecran imens. Din aceasta cauza, mai degraba il vad in mainile unui domn decat in cele ale unei doamne sau domnisoare.
In rest? Parca ar fi un SGS2 pe steroizi. Aceeasi constructie eleganta, cu materiale si finisaje fara repros, constructie solida, rezistenta, care poate face fata cu succes unei utilizari intense. Nu am ce sa-i reprosez din punct de vedere al designului. Nu arata nici prea serios, dar nici prea modern, un aspect echilibrat, elegant, de calitate.
Pe laterala stanga sunt prezente doar butoanele pentru ajustarea volumului.
Pe cea inferioara gasim portul microUSB pentru alimentare sau conectare la PC, microfonul si locasul pentru S Pen.
S-Pen-ul poate fi scos destul de simplu atunci cand avem nevoie de el.
Pe laterala dreapta este prezent butonul pentru blocare/deblocare. As fi dorit si un buton dedicat pentru camera foto, ar fi fost mai simplu de utilizat.
Pe laterala superioara gasim conectorul tip jack pentru casti.
Pe spate, in partea superioara, este prezenta lentila camerei foto, langa ea fiind asezat si blitul. In partea inferioara, sub sigla Samsung, sunt prezente fantele difuzoarelor.
La acumulator se ajunge destul de usor, prin inlaturarea capacului subtire.
Din pacate, pentru a introduce cardul microSDHC, va trebui sa scoateti acumulatorul. Din cate vedeti, eu ma folosesc cu succes de un microSDHC de 32GB de la Kingston, pe care am stocata o buna parte a colectiei mele de muzica.
Functionare si utilizare
Dupa cum am mai spus, Galaxy Note este un ST (smartphone-tableta) care m-a cam speriat la inceput si de care m-am despartit foarte greu atunci cand a trebuit sa-l returnez. Practic, m-am obisnuit sa-l manevrez in orice conditii, m-am adaptat, asa cum o poate face oricine. Iar un ecran atat de mare, pe care toate cele afisate se vad la dimensiuni confortabile pentru ochi, nu are cum sa nu-ti placa. Ca sa nu mai vorbesc de functionarea ireprosabila, rapida, in toate aplicatiile utilizate. Si, dupa cum am mai spus in prezentarea multimedia anterioara, este primul smartphone cu Android pe care am vizualizat videoclipuri full HD in format MKV, cu tot cu subtitrari. Mai spun inca o data, pe un ecran atat de mare, chiar si filmele se vad binisor.
Interfata
Momentan, pana la update-ul de Android 4.0, pe Note veti gasi interfata Gingerbread-ului 2.3.5. Intuitiva, usor de parcurs si de manevrat pe un ecran atat de mare. Functiile tactile sunt la superlativ, functioneaza excelent, este o placere sa le manevrezi si sa interactionezi cu acest smartphone.
S-Memo si S-Pen
Prezenta S-Pen-ului ii confera si rolul de agenda electronica, un device dupa care suspinam cand eram mai tinerel. Si, in plus, cei de la Samsung au introdus si o noua aplicatie, S-Memo, pe care utilizatorii de se pot desfasura in voie. Pot lua notite sau isi pot afisa talentele artistice.
Cu ajutorul lui S-Pen, putem face printscreen-uri la pagini de web sau fotografii, apoi putem “crop-ui” ceea ce ne intereseaza (un obiect sau o persoana), obiecte pe care le putem prelucra ulterior in aplicatia S-Memo. In S-Memo va puteti dezlantui creativitatea, cu siguranta cei mai talentati vor obtine rezultatele cele mai bune. Pe ale mele le puteti urmari mai jos. Nu am talent nativ dar va pot spune ca m-am distrat la maxim.
Ecranul
Ecranul este unul dintre atuurile sale. Este mare, cu o rezolutie pe masura, “incap” pe el la dimensiuni confortabile atat paginile de web cat si videoclipurile HD. Are Gorilla Glass, asa ca se poate dovedi destul de rezistent la accidentele nedorite. Dupa cum stiati poate, tehnologia sAmoled afiseaza imagini de calitate, cu o coloristica vibranta si unghiuri de vizualizare ok. De asemenea, chiar daca geamul are tendinte reflexive, ecranul poate fi deslusit fara probleme si la lumina zilei.
Alte aplicatii utile?
1. Prima, Polaris Office. Avem o suita office preinstalata, nu mai trebuie sa cheltuim bani. Ne poate fi de folos atat la vizualizarea documentelor office de pe PC dar si la crearea unora noi.
2. Reader’s Hub – Pe un ecran atat de generos, veti putea citi foarte bine atat ziare cat si carti. Clar, nu la fel de bine ca pe o tableta.
3. Google Maps cu Navigatie. Nu va trebui decat sa va cautati in suport special pentru a-l pune pe bordul masinii.
4. Nu in ultimul rand browser-ul nativ. Beneficiaza de o rezolutie buna, asa ca veti putea naviga fara probleme pe internet. Este compatibil Flash, este unul dintre cele mai complete browsere mobile.
Benchmark-uri
L-am testat si cu cateva aplicatii tip benchmark. Performantele lui sunt reflectate si de rezolutia mult mai mare decat a majoritatii smartphone-urilor. Totusi, nu sta deloc rau la capitolul performante.
In Quadrant a obtinut nu mai putin de 3392 puncte, mai mult decat SGS2-ul pe care l-am testat eu (cel cu procesor la 1Ghz).
Antutu il claseaza imediat in urma Transformer-ului Prime de la Asus, cel cu procesor quad-core.
Smartbench-ul ii confera perormante asemanatoare SGS2-ului.
Autonomia
Mi-a placut cum sta la acest capitol. Cu sincronizarile de Facebook si Gmail active si butonandul la greu, am avut parte de cel putin 48 ore de utilizare. De spus ca acumulatorul se consuma mai repede atunci cand utlizam aplicatia S-Memo.
Concluzii
Pro
- Ecran mare, de calitate
- Functionare ireprosabila
- Performante
- Capacitati foto video de calitate
- S-Memo
Contra
- Este mai voluminos si mai greu decat un smartphone obisnuit, mai dificil de manevrat
- Nu are un buton dedicat pentru fotografiere
- Pretul
Da, eu asa il consider pe Galaxy Note, un SUV printre smartphone-uri, un device cu doua atuuri principale: un ecran mare, de calitate, si o putere de procesare pe masura. Este clar, ca si SUV-urile pe 4×4 roti, nu incape pe orice drum/sosea, in cazul nostru, in orice buzunar. Atat din punctul de vedere al dimensiunilor cat si privit din prisma pretului.
Pe koyos.ro are un pret de aproximativ 2400 Lei: http://www.koyos.ro/telefon-mobil-samsung-galaxy-note-n7000.html.
Filed under: Telecom























Prea mare pentru telefon, prea mic pentru o tableta. Obosesti, are ecranul mic.
E o strutocamila inutila.
Vrei telefon/tableta ? Samsung Galaxy Tab 7 P6200
Ok, nu e un gunoi. Dar gandeste-te ca vorbesti mai mult de 10 minute cu el la ureche
SGS II sau Sensation sunt Nokia 1110 pe langa Note
Sau cat de ridicol pare cu o paleta la ureche
Chiar ai folosi asa ceva zi cu zi?
da, stiu ca poate parea ridicol…
dar l-am folosit 24h din 24 timp de 1 luna si m-am obisnuit cu el…
[...] de la Samsung au anuntat depasirea cifrei de 1 milion de unitati livrate pentru SUV-ul lor, Galaxy Note, desi a fost lansat de curand, la sfarsitul lunii octombrie. Acesta s-a vandut foarte [...]
[...] 83mm. LG-ul Vu, are o lățime de 90.4mm. Dar, față de Note, este mai subțire. Până la urmă, după cum am spus și în prezentarea Note-ului, totul este o chestiune de [...]
[...] la Samsung este bazat în principal pe conceptul de Note. Este prezent atât smartphone-ul lansat anul trecut dar mai ales noua tabletă cu ecran de 10.1 [...]
[...] el. Din punct de vedere al dimensiunilor, nu cred ca poate fi categorisit drept smartphone. Si Galaxy-ul Note este mare, dar LG-ul VU il depaseste cu mult. Este prea lat pentru a fi manevrat cu o singura mana [...]
As fi recunoscator daca ai pune n urmatoarele review-uri si pretul. Multumesc.
in general cam il pun, nu stiu cum a scapat aici…