Mirrorless E-PL8 si o cameră de acțiune de la Olympus, în curând

Olympus este cu siguranță unul dintre cei mai activi producători de camere foto la ora actuală. Mai mult, au niște camere foto mirrorless care arată foarte bine, cu un stil retro asemănător camerelor cu film de acum 50 de ani, mai sunt și performante, așa că nu este de mirare că sunt la mare căutare printre pasionații de fotografie. Un bun exemplu ar fi noua cameră Olympus Pen-F care este disponibilă la comercializare acum și la noi în țară.

Dar o cameră de genul Olympus Pen-F sau din gama OM-D nu este pentru buzunarele oricui, ba aș îndrăzni să spun că este destul de scumpă, chiar și pentru cei care fac bani din fotografie. Dacă mai pui la socoteală și niște obiective de calitate, suma necesară unei truse mirrorless de acest gen poate fi una destul de consistentă.

Noroc că există camere foto mirrorless mai ieftine și care încorporează tehnologii moștenite de la modelele de top, astfel că au comportament mai mult decât onorabil și cu rezultate de calitate, care ar putea mulțumi fără tăgadă un fotograf amator. Cum ar fi și viitorul model Olympus EPL8, despre care am aflat că va fi lansat destul de curând. Nu am aflat prea multe detalii tehnice despre viitoarea nouă cameră, doar bănuiesc că va avea un senzor micro 4/3 cu o rezoluție de 16Mpix, ca mai toate mirrorless-urile Olympus de altfel.

Momentan ne vom mulțumi să vedem pozele scăpate pe internet.

Olympus E-PL8 Olympus E-PL8

 

Se vede că este o cameră dedicată amatorilor – – are o formă mai compactă, fără vizor electronic, dar cu ecran care poate fi înclinat pe înălțime, util în acest fel la abordarea unghiurilor dificile. Dar are un design destul de atrăgător, corpul fiind acoperit în mare parte cu o imitație de piele.

De asemenea, Olympus are și o gamă Tough de camere foto compacte, rezistente la șocuri sau la scufundarea în apă. Se pare că această serie va fi completată de o cameră de acțiune, dedicată pasionaților de sporturi extreme și aventură. Chiar sunt curios să  văd de ce va fi în stare.

Revin cât de curând cu detalii.

Sursa.

Bogdan Petre

Acest blog infiintat in 2008 este si va ramane pasiunea mea principala. Sunt interesat de gadget-uri de orice fel, de la smartphone-uri, tablete, laptopuri si pana la sisteme audio sau camere foto. In plus, incerc pe cat imi permite timpul sa invat noi lucruri despre arta fotografica. De asemenea, voi incerca pe cat posibil sa relatez despre locurile frumoase pe care le intalnesc in calatoriile mele din vacante.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *