Poveste de utilizator de Samsung Galaxy Note 7

Până la Galaxy Note 7 și pățaniile lui, despre coreenii de la Samsung nu am avut impresia vreodată că ar fi în vreun fel dezorientați și de pe cu totul altă planetă. Nu am fost vreodată un fan al vreunui brand dar parcă în gama Note mă regăseam cu adevărat (rog a se remarca că m-am exprimat la trecut). Mi-au plăcut telefoanele astea de la primul model și am avut, unul după altul, Note 3, Note 4 și cel mai recent un Note 7. Care acum stă oprit și părăsit pe mobila din sufragerie.

Telefonul ăsta mi-a plăcut la nebunie din momentul în care am văzut primele clipuri video de prezentare și mărturisesc că mi l-am dorit foarte mult. Dupa ce m-am mutat în Anglia am decis că voi sta pe cartelă pînă când îmi voi lua la abonament dispozitivul care să mă reprezinte.

Și acum să revenim la partea cu dezorientatul. Când a început nebunia cu bateria și coreenii au decis să înlocuiască tot ce e Note 7, mi-am zis că s-au descurcat admirabil într-o situație absolut infectă. Că oamenii au descoperit repede problema, au verificat tot, au schimbat tot, că telefonul ăla mișto e iar pe piață. Că poate nu va fi un succes la fel de mare dar tot telefon mișto se cheamă.

Și uite așa, după toată agitația cu recall-ul, ajung la un Carphone Warehouse și, aflând că îl vor avea de săptămâna următoare, mă decid să îl cumpăr. Mă gândeam că nu are probleme după ce au înlocuit tot ce era necesar, nu? Și l-am achiziționat. Frumos, mare, negru, cu baterie verde care îmi confirma că nu ia foc, explodează și îmi dă vreo gaură în buzunar, altfel decat cea figurativă.

Și ne-am înțeles chiar foarte, foarte bine. Al meu nu se supraîncălzea, mergea excelent, camera foarte mișto, ce să mai, era un telefon care rula fluierând orice.

Când am citit știrile și articolele despre cel de-al doilea recall, și că Note 7 făcea scântei tot la fel, mi-am zis că e imposibil ca o companie să fie în halul ăsta de tâmpită. Că dacă le-ai retras e de bănuit că le-ai și verificat, nu? Asta până când am citit comunicatul oficial și am primit un SMS de la magazin în care eram anunțat să îl opresc, să îl aduc înapoi și să vedem opțiunile de înlocuire cu un alt telefon. Și mai mișto este că acum sunt în România pentru câteva zile, cu tot cu telefonul meu frumos și șmecher, și mă folosesc de un (ironic) Samsung Galaxy 5 din 2010, primit de la cineva binevoitor. Măcar ăsta nu are probleme cu bateria.

Sunt convins că săptămâna viitoare, în Anglia, mi se va pune prima dată în față un S7 Edge la un preț bombă. Știu că e un dispozitiv bun, care nu va exploda sau nu va face alte mizerii. Dar nu, nu am să îl accept. Am să merg pe orice altceva chiar dacă o sa mă ardă din nou la buzunar. Dupa povestea asta Samsung va trebui să facă un efort considerabil pentru a mă face să am încredere în telefoanele sale și să mai dau vreodată banii pe vreunul.

Și nu pentru ca aș fi convins că astfel de situații se mai pot întâmpla. Ci mai degrabă datorita neglijenței de care au dat dovadă coreenii, unele aspecte frizând chiar limitele prostiei. Rămâne de văzut câți vor face la fel ca mine.