ASUS Zenfone 3 Deluxe Review – Smartphone de top, fără îndoială

Și am ajuns la ultimul volum al trilogiei noastre cu ASUS Zenfone 3 Deluxe, unul dintre cele mai atractive smartphone-uri ale momentului. Sincer să fiu, nu mă așteptam să-mi placă atât de tare. L-am privit cu suspiciune la început, eram destul de reticent pentru că ASUS încă nu are un istoric reprezentativ pe piața terminalelor premium. Chiar dacă noile ASUS Zenfone 3 m-au convins pe deplin că sunt terminale cu adevărat reușite.

Dar de la vârful de gamă cu Snapdragon 821, 6GB memorie RAM, stocare internă de 256GB, cameră foto cu senzor Sony de 23Mpix și design metalic aveam alte pretenții. Pe care, de ce să nu o recunosc, mi le-a satisfăcut în cea mai mare măsură. Ba chiar pot afirma că ASUS a adus în piață un terminal de top chiar reușit, cu destule atuuri pentru a fi pe placul oricărui utilizator.

ASUS Zenfone 3 Deluxe

Specificațiile lui ASUS Zenfone 3 Deluxe sunt următoarele

  • Ecran – Super Amoled de 5.7 inchi cu o rezoluție 1920×1080 pixeli, 79% rata de acoperire a suprafaței frontale
  • Procesor – quad-core Qualcomm Snapdragon 821 tactat 2.4GHz
  • Chipset grafic – Adreno 530
  • Memorie RAM – 6GB
  • Stocare – 256GB plus slot microSD cu suport de până la 2TB
  • Rețea – 4G, Wi-Fi AC, GPS, A-GPS, GLONASS, BDS
  • Conector – USB-C
  • Cameră foto principală – Senzor Sony IMX318 de 23Mpix, lentile cu diafragmă f/2.0 protejate cu sticlă din safir, sistem de autofocus cu laser și cu detecție de fază, stabilizare optică și electronică, filmare 4K/30fps, 1080p/60fps
  • Cameră foto frontală – 8MPix, lentile cu diafrgmă f/2.0 și unghi de cuprindere de 85˚
  • Acumulator de 3000mAh cu încărcare rapidă
  • Dimensiuni – 156.4×77.4×7.5mm
  • Greutate – 172 grame
  • Sistem de operare – Android 6.0 Marshmallow

 

Care sunt atuurile principale ale acestui smartphone ASUS Zenfone 3 Deluxe? Ce m-a făcut să-l consider unul dintre cele mai bune terminale cu Android la ora actuală?

ASUS Zenfone 3 Deluxe

1. Aspectul exterior, construcția de calitate

Da, acest ASUS Zenfone 3 Deluxe este cel mai bine construit smartphone al taiwanezilor de până acum. Practic nu am ce-i reproșa din punct de vedere al calității constructive, după cum v-am mai spus. Este un smartphone elegant, cu un look deosebit, frumos aș putea spune.

Carcasă metalică cu finisaje fără cusur și un aspect premium care va fi pe placul oricui. De asemenea, mi-a lăsat impresia de robustețe din punct de vedere constructiv, pare a fi un terminal făcut pentru o utilizare intensă.

Chiar dacă are un ecran destul de mare, de phablet, nu am avut probleme în a mă obișnui cu el. Pentru că este destul de subțire l-am manevrat destul de facil cu o singură mână.

2. Fișa tehnică cu cel mai performant procesor Snapdragon la ora actuală

După cum ați văzut în testele de performanță, ASUS Zenfone 3 Deluxe este cel mai performant terminal cu Android utilizat de mine până acum. Garanție stă fișa tehnică cu procesor Snapdragon 821, 6GB memorie RAM și chipset grafic Adreno 530. Astfel că poate fi utilizat fără reținere în orice aplicație de Android, chiar și în jocurile mobile cu o grafică complexă.

Interfața este fluidă, aplicațiise pornesc imediat, nu am ce-i reproșa din punct de vedere al experienței de utilizare.

ASUS Zenfone 3 Deluxe

3. Camera foto cu un comportament foarte bun

Comportamentul camerei foto este cu adevărat unul de excepție, fiind de altfel și primul smartphone ASUS la care sunt pe deplin mulțumit de această funcție. V-am arătat cum face poze, cu rezultate foarte bune în orice condiții de iluminare, chiar și pe timp de noapte.

Camera principală a lui ASUS Zenfone 3 Deluxe focalizează rapid, chiar și în condiții de iluminare slabă, declanșează la fel, poate fi ales punctul de focus prin atingere pe ecran iar funcția manuală își face treaba cu brio, după cum am constatat.

Camera lui ASUS Zenfone 3 Deluxe permite focalizarea de la o distanță minimă de aproximativ 10cm iar stabilizatorul optic își face foarte bine treaba.  

Din acest punct de vedere, este unul dintre telefoanele pe care te poți baza atât la o utilizare zilnică cât și în vacanțe, pentru captarea unor amintiri foto și video de cea mai bună calitate.

4. Spațiu de stocare intern mai mult decât suficient

La capacitatea de stocare de 256GB ai zice că este un laptop, nu un telefon. Utilizatorii au la dispoziție aproximativ 222GB utili, pe care pot instala aplicații sau stoca poze, filmări sau colecția de muzică.

5. Are și suport pentru carduri microSD

În plus, dacă cumva nu vă sunt de ajuns acești 222GB, puteți suplimenta spațiul de stocare intern cu încă 2TB prin intermediul unui card microSD.

ASUS Zenfone 3 Deluxe

6. Ecran foarte bun, luminos

Ecranul Super Amoled de 5.7 inchi este mare, generos, foarte bun pentru vizualizarea unor filme, a paginilor de internet sau cărților în format electronic dar și la jocuri. Este capabil să afișeze o paletă coloristică vibrantă, cu un contrast foarte bun și unghiuri largi de vizualizare. Este destul de luminos pentru a fi utilizat fără probleme chiar și într-o zi însorită.

Iar funcțiile tactile asociate se comportă foarte bine, nu am surprize din acest punct de vedere.

ASUS Zenfone 3 Deluxe

7. Are senzor de amprentă, util pentru securizare

Senzorul de amprentă este poziționat pe spate, sub camera foto. Înregistrarea amprentei se realizează în câțiva pași simpli, intuitivi, iar recunoașterea acesteia se face destul de repede. Dacă… dacă poziționați cum trebuie degetul pe senzor, pentru că acesta nu este la același nivel cu capacul de pe spate și mai are momente în care trebuie insistat.

ASUS Zenfone 3 Deluxe

8. Conectorul de alimentare este de tip USB-C

Apreciez utilizarea acestui conector care permite introducerea mufei cablului în orice poziție.

9. Căștile de la pachet sunt chiar ok

Da, căștile intra-auriculare din pachet se aud chiar foarte bine, sunt mulțumit de calitate sunetului redat. Este destul de puternic, echilibrat, cu bași și sunete înalte, astfel că poate fi ascultată foarte bine muzica preferată cu ajutorul lor.

10. Autonomie decentă, mai ales dacă ținem cont de fișa lui tehnică

La ce procesor are, nu mă așteptam ca acumulatorul să aibă o autonomie mai mare de o zi. Dar ASUS Zenfone 3 m-a contrazis. De obicei acumulatorul a ținut aproximativ 30 de ore dar mi s-a întâmplat de vreo două ori să ajung cu el încărcat și în următoarea zi acasă (36-38 ore autonomie).

Iar eu țin telefonul cu Wi-Fi, 4G și localizare active permanent, plus sincronizări la facebook, gmail, instagram.

11. Are un preț sub cel al terminalelor concurente

La cei 3400 de lei ai lui, putem spune că are un preț sub cel al terminalelor concurente, mai ales dacă ținem cont de impresionanta capacitate de stocare internă.

ASUS Zenfone 3 Deluxe

Ce aș fi vrut să mai văd la acest ASUS Zenfone 3 Deluxe? 

  • Aș fi vrut să aibă certificare de rezistență la apă, ca să nu stau stresat cănd îl pun pe o masă într-un restaurant
  • Aș fi vrut ca ecranul să aibă rezoluție QHD
  • Este un smartphone care merita o interfață mai modernă, mai actuală și mai puține aplicații bloatware

 

 

Please follow and like us:

Bogdan Petre

Acest blog infiintat in 2008 este si va ramane pasiunea mea principala. Sunt interesat de gadget-uri de orice fel, de la smartphone-uri, tablete, laptopuri si pana la sisteme audio sau camere foto. In plus, incerc pe cat imi permite timpul sa invat noi lucruri despre arta fotografica. De asemenea, voi incerca pe cat posibil sa relatez despre locurile frumoase pe care le intalnesc in calatoriile mele din vacante.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *