Acer Aspire VX15 Review – Pui de Predator sau Nitro pe steroizi?

La această ediție a CES 2017 au fost anunțate o mulțime de laptopuri interesante, ba chiar și modele de gaming care vor fi cât de curând pe piață și la îndemâna pasionaților de jocuri electronice. Iar o parte importantă a acestora a fost reprezentată de modelele “de buget”, cu prețuri mai de bun-simț, majoritatea bazate pe plăci grafice Nvidia GTX 1050, GTX 1050 Ti sau GTX 1060.

Cum este și acest Acer Aspire VX15, un laptop de gaming cu o fișă tehnică performantă cu placă grafică Nvidia GTX 1050 Ti, procesor Intel Core i7 cu patru nuclee și cu  un aspect care va fi în special pe placul celor tineri. 

Acer Aspire VX15

Acer Aspire VX15 – Despre construcție și design

Din punct de vedere al design-ului nu prea pot spune că m-a atras cu ceva în special, deși poate că va plăcea unui anumit gen de utilizator, în special unuia cu o vârstă fragedă. Cu siguranță că s-a dorit construirea unui laptop de gaming mai ieftin, așa că aspectul său general și calitatea constructivă sunt tributare acestei premize.

Pentru că, din punctul meu de vedere, Acer Aspire VX15 pare a fi un laptop obișnuit la care s-a forțat adăugarea unor elemente estetice colorate, pentru a fi pe placut publicului căruia i se adresează. Parcă ar fi un pui de Predator sau un Nitro pe steroizi, depinde din ce parte privești. Predator fiind adevăratele laptopuri de gaming ale taiwanezilor iar seria Nitro fiind una multimedia.

În orice caz, nici laptopurile de gaming din aceeași categorie de prețuri ale concurenței nu sunt mai breze la nivelul aspectului exterior, de la orice producător.

Plastic. Carcasa este construită în totalitate din plastic, unul dintre factorii care au contribuit la prețul său mai rezonabil. Plastic pe capacul ecranului, cu un finisaj moștenit de la modelele V15 Nitro, plastic lucios pe zona de sprijin a palmelor, care va reține toate amprentele și petele de grăsime, plastic lucios și colorat într-o nuanță roșie pe cele două grile de evacuare a aerului.

Cred că dacă se opta pentru o carcasă acoperită în întregime cu un plastic mat și ușor cauciucat ar fi fost o alegere mei potrivită. Clar este că sunt în totală contradicție cu al meu fiu, care se declară mulțumit de el și din punct de vedere estetic, pe lângă faptul că i-a plăcut tare cum se mișcă în jocuri. Îi place cum arată, ba mai și spune că seamănă cumva cu laptopurile Alienware. Pesemne că din cauza formei capacului ecranului, cu ale sale margini tăiate.

Cu acest ecran de 15.6 inchi, Acer Aspire VX15 are dimensiuni destul de rezonabile, astfel că poate fi transportat fără un efort prea mare.

Acer Aspire VX15

Pe muchia stângă veți găsi conectorul de alimentare, un port USB 2.0, slotul pentru carduri și conectorul audio de 3.5mm.

Acer Aspire VX15

Pe cea dreaptă sunt prezente portul RJ45, cel HDMI, două porturi USB 3.0 și cel USB-C.

După cum se observă, stă destul de ok la capitolul conectică, pentru atașarea unor accesorii externe sau pentru conectarea la ecrane mai mari. Dar îi lipsește unitate optică, un accesoriu pe care personal îl consider în continuare util. Dar, de ce să nu o recunosc, în vremurile actuale discurile optice sunt tot mai rar folosite iar eu sunt un dinozaur. Puștiulică își ia toate jocurile prin intermediul internetului de pe Steam, uPlay sau Origin. Normal, babacul plătește.

După ce veți desface nu mai puțin de 14 șurubele veți avea acces la interior. După cum se observă, cele mai importante componente pot fi înlocuite destul de facil la nevoie.

Acer Aspire VX15

Acer Aspire VX15 – Despre tastatură, touchpad și sistemul audio

Din păcate, unitatea de test pe care am avut-o la dispoziție nu a avut ecranul IPS care echipează variantele comerciale. Așa că nu o să vă detaliez nimic despre acesta. Bănuiesc doar că în varianta cu IPS se va vedea chiar foarte bine.

Acer Aspire VX15

Tastatura s-a dovedit una confortabilă la utilizarea zilnică, fiind un accesoriu care favorizează și activitățile office. Gamerii vor observa că tastele WASD sunt evidențiate, pentru a le nimeri mai repede. De asemenea, nu aveam cum trece cu vederea peste iluminarea roșie de fundal, utilă la gaming într-un spațiu întunecat (sau noaptea, când babacii trag la aghioase).

Touchpad-ul este ok pentru aplicațiile obișnuite, răspunde corect la comenzi. Cu siguranță că în timpul partidelor de gaming trebuie apelat la serviciile unui mouse.

Acer Aspire VX15

Sistemul audio încorporat este destul de puternic și capabil să redea în special sunetele medii și pe cele înalte. Se poate dovedi util atât la vizionarea unui film, în jocuri dar și la ceva muzică ascultată în surdină. Normal, pentru o calitate superioară a sound-ului redat, apelați cu încredere la o pereche de căști sau la un sistem audio extern.

Acer Aspire VX15

Acer Aspire VX15 (VX5-591G) – Funcționare și utilizare

Pe scurt, fișa tehnică a acestui sistem este următoarea

  • Ecran – TN de 15.6 inchi cu o rezoluție de 1920×1080 pixeli (varianta comercială are o matrice IPS)
  • Procesor – quad-core Intel Core i7-7700HQ tactat la 2.8GHz, cu HiperThreading și TurboBoost până la 3.8GHz
  • Grafică – Intel HD 630 + Nvidia GeForce GTX 1050 Ti
  • Memorie RAM – 16GB
  • Stocare – SSD de 512GB + HDD de 1TB
  • Rețea – Ethernet Gigabit, Wi-Fi AC, Bluetooth
  • Conectică – 1x USB 2.0, 2x USB 3.0, 1x USB-C, 1x HDMI, 1x audio, 1x slot SD, 1x RJ45
  • Dimensiuni – 390 x 265 x 21 mm
  • Sistem de operare – Windows 10 Home pe 64 de biți
  • Altele – Cameră web, tastatură cu iluminare de fundal

Fără doar și poate, acest laptop de gaming Acer Aspire VX15 are o fișă tehnică performantă, capabilă pentru sarcini de orice gen, de la divertisment și până la cele profesionale – grafică, editare foto-video, programare, contabilitate și finanțe, etc.

De ce nu ar lucra și un contabil pe un astfel de sistem. Pentru că după ce și-ar termina treburile în aplicațiile specifice, ar putea juca imediat titlul preferat. Ce, contabilii nu pot fi pasionați de jocuri pe calculator? Sau avocații? Sau… și completați voi. Da, din punct de vedere al aspectului, nu este cel mai potrivit echipament într-un birou de companie sau la o întâlnire de business. Dar și avocații, și contabilii, lucrează foarte mult de acasă. Așa că pot pune pe biroul personal orice echipament își doresc.

Normal, am divagat, cu siguranță că aspectul său exterior îl va face dorit în special de tineri, elevi sau studenți. Iar aceștia pot sta liniștiți – pot studia, pot face lucrări de diplomă, proiecte multimedia sau non-multimedia fără probleme pe acest laptop și, normal, se pot distra cu ajutorul lui la vizionarea de filme sau în jocuri de nouă generație.

Ajutorul meu de nădejde l-a pus la treabă în câteva dintre jocurile lui preferate – BattleField 3, CSGO, Fallout 4 și The Division.

După cum se observă, în majoritatea jocurilor a funcționat foarte bine la setările grafice maximale. Mai puțin în The Division, unde a trebuit să aleagă nivelul grafic mediu pentru ca experiența de gaming să fie una corespunzătoare.

Soluția de stocare aleasă este compusă dintr-un SSD Hynix de 512GB și un hard disk Toshiba cu o capacitate de 1TB. Nu neapărat cele mai performante soluții la ora actuală, dar care pot fi înlocuite cu altele mai bune. În orice caz, de remarcat că SSD-ul are și el o capacitate de stocare destul de ok și viteze de transfer la scriere de aproximativ 460MB/s.

Fiind un laptop de gaming, sper că nu aveți pretenții la o autonomie mare, mai ales dacă este folosit la capacitatea sa hardware maximă. Dar, utilizat cu placa grafică Intel și în mod Power Saver, este capabil de o autonomie de aproximativ 4 ore, ceea ce este destul de ok. La jocuri, dacă acumulatorul ține 2 ore, ar trebui să vă considerați norocoși.

În jocuri sau când este solicitat hardware, sistemul de ventilare intern își face simțită prezența la nivel auditiv, așa cum se întâmplă de altfel la toate laptopurile de gaming. Dar căldura este eliminată eficient prin partea din spate, așa că utilizatorul nu va suferi vreun disconfort la utilizare.

Acer Aspire VX15 – Benchmark-uri și informații hardware

L-am testat și cu aplicațiile de benchmark de la Futuremark. Mai întâi vă prezint rezultatele din 3DMark.

Comparativ cu alte sisteme testate de mine, situația se prezintă la nivel grafic în felul următor.

Și un comparativ grafic numai cu rezultatele laptopurilor de gaming pe care am avut ocazia să le folosesc.

După cum se observă, placa grafică Nvidia GeForce GTX 1050 Ti nu poate concura din punct de vedere al performanțelor cu suratele mai potente GTX 1080, GTX 1070 sau GTX980.

Mai jos sunt prezentate rezultatele benchmark-ului de productivitate PcMark 8.

Comparativul grafic, în continuare.

În schimb, la capitolul productivitate este unul dintre cele mai performante sisteme testate, după cum relevă graficul comparativ de mai sus.

Informațiile hardware și ale plăcilor grafice, în continuare.

Acer Aspire VX15

Acer Aspire VX15 – Concluzii finale

Pro

  • Fișă tehnică destul de performantă
  • Soluție de stocare rapidă și cu o capacitate de stocare generoasă
  • Conectică variată
  • Tastatură de calitate și cu iluminare de fundal

Contra

  • Carcasă din plastic și un design nu tocmai pe placul meu (sunt de acord că este un aspect subiectiv, care ține de gustul fiecăruia)

Deși se dorește a fi în principal un laptop de gaming, activitate la care se poate descurca destul de ok și în titlurile cu o grafică complexă, Acer Aspire VX15 este un echipament capabil să ofere acces în orice alt gen de aplicație, pentru divertisment sau de ordin creativ/productiv, pentru că are toate atuurile necesare – o fișă tehnică performantă, o soluție de stocare în total acord cu timpurile dar și conectica necesară atașarii unor accesorii externe.

Revin cu detalii legate de disponibilitate și prețuri.

Update. Se pare ca va sosi în magazine la finele lunii februarie, cu un preț de aproximativ 4000 Lei.

Bogdan Petre

Acest blog infiintat in 2008 este si va ramane pasiunea mea principala. Sunt interesat de gadget-uri de orice fel, de la smartphone-uri, tablete, laptopuri si pana la sisteme audio sau camere foto. In plus, incerc pe cat imi permite timpul sa invat noi lucruri despre arta fotografica. De asemenea, voi incerca pe cat posibil sa relatez despre locurile frumoase pe care le intalnesc in calatoriile mele din vacante.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *