MWC 2017

Sincer să fiu, după această ediție a MWC 2017 din Barcelona rămân la aceeași impresie de anul trecut – a fost un show modest din punct de vedere al noutăților și tehnologiilor prezentate acolo. O ediție la care am consumat pe nerăsuflate știrile de acolo, atât de pe site-urile internaționale cât și pe cele ale românilor noștri prezenți la fața locului. Mai mult, duminică mi-am rezervat mai toată ziua pentru a urmări conferințele de presă live.

În paranteză fiind spus, ce repede a trecut anul ăsta, parcă ieri scriam articolul acesta

Mai mult, a fost o ediție care mi-a lăsat impresia că sistemul de operare Android a fost omniprezent, regele absolut, fără să aibă parte de concurență viabilă. Pot spune că MWC 2017 a fost exclusiv un eveniment de tehnologie mobilă pentru produse realizate în parteneriat cu Google. 

Dacă anul trecut mai vedeam un HP cu sistem de operare Windows, mai era lansat un LG G5 cu o construcție modulară sau aveam parte de un inedit show de prezentare cu Mark Zuckerberg și realitate virtuală în cadrul conferinței Samsung, în cadrul căreia era prezentat telefonul anului – Samsung Galaxy S7 Edge, la această ediție a cam fost tristețe din mai toate punctele de vedere. Cel puțin asta este impresia mea.

Nu am sesizat niciun terminal cu Windows, deci se pare că acest sistem de operare va dispărea total. Vina pare a fi în totalitate a celor de la Microsoft, care nu au reușit să facă utilă și complet funcțională o idee care părea viabilă în urmă cu un an – la Continuum mă refer. Să înțeleg că a fost doar un foc de paie?

Mai mult, niciun alt terminal cu construție modulară nu a mai fost arătat sau măcar anunțat că ar fi în fază de proiect pentru viitor. Se pare că producătorii preferă siguranța financiară și nu mai investesc timp și resurse pentru dezvoltarea unor soluții de acest gen. Ba chiar renunță imediat și fără scrupule la cele lansate comercial cu numai câteva luni în urmă, vezi recentul caz cu LG G5.

Modelul actual LG G6, un terminal cu adevărat reușit, fără doar și poate, nu mai are nicio legătură cu acea idee. Așa că stau și mă gândesc la cumpărătorii de LG G5, care sperau ca noi module funcționale să apară pe piață pentru acesta… Și pe care nu le vor vedea niciodată. Cumva coreenii i-au lăsat de izbeliște pe acești clienți.

Am urmărit cinci din cele șase conferințe de sâmbătă și duminică – mai toate extrem de plictisitoare. Pe lângă lipsa de fluență și dicție în engleză a unor șefi de companii de origine asiatică, am asistat în principal la declarații sforăitoare de marketing.

La LG s-a vorbit mai bine de 50 de minute despre cât de bun este formatul 18:9 al ecranului, cât de cinematic este el. Ba chiar a fost invitat și un regizor pe scenă pentru a motiva acest format. M-am plictisit îngrozitor. Bănuiesc că și cei din sală.

În prezentarea Huawei s-a făcut teoria chibritului și a culorilor de pe carcasa noilor terminale Huawei P10 și Huawei P10 Plus, de parcă asta este cel mai important lucru la un telefon. Trist. 

HMD (Nokia) m-a dezamăgit prin faptul că au promovat mai degrabă un dumb phone cu jocul snake (cel mai plictisitor ever) și nu au dat niciun detaliu referitor la un terminal de top. Se pară că preferă momentan volumul de vânzări pentru creșterea cotei de piață. Și, din câte înțeleg de la Radu, construcția sa nu este nici pe departe una demnă de lăudat.

Samsung? Mai bine nu făceau conferință de presă. Nu au prezentat niciun telefon doar au susținut că lucrează la viitoarele produse de consum compatibile cu 5G, o tehnologie ale cărei specificații încă nu au fost definitivate. Coreenii au prezentat o tabletă cu Android, segment de produse cu o scădere consistentă în vânzări, și două modele cu sistem de operare Windows – ambele cu specificații sub cele ale unor alte produse concurente. Nu au prezentat nici măcar un telefon, nici pe acest Xcover 4 care a apărut între timp pe internet.

Singura prezentare corectă din punctul meu de vedere a fost cea TCL pentru Blackberry KeyOne, un terminal inedit și care vrea să readucă atenția asupra tastaturiii fizice. Să vedem dacă va avea succes și dacă va atrage din nou o cotă importantă de utilizatori.

Sony a prezentat cel mai performant terminal la MWC 2017, anume modelul Xperia XZ Premium – cu Snapdragon 835, ecran 4K și noua cameră cu slowmotion la 960fps. Din câte am înțeles de la prietenii prezenți la Barcelona, în spațiul lor expozițional acest terminal era prezent doar în niște cuburi de sticlă, fără a fi la îndemâna vizitatorilor, fără ca aceștia să-l poată butona, mă rog, pipăi. Ceea ce înseamnă că încă nu a fost finalizat. Oricum va fi lansat pe undeva prin luna mai, după Samsung Galaxy S8, care va fi disponibil comercial din luna aprilie, dacă totul decurge conform planului.

Și cam atât… Dacă mi-a scăpat ceva, vă rog să-mi atrageți atenția.

Care par a fi tendințele pe piața telefoanelor inteligente de anul acesta?

  • Terminalele de top vor avea ecrane care ocupă mai toată suprafața frontală, pentru a integra diagonale tot mai generoase într-o formă ținută cât de cât sub control și care să permită o manevrare cât mai facilă (vezi LG G6, viitorul Samsung Galaxy S8 sau Xiaomi Mi Mix)
  • Se pune accent pe comportamentul superior la nivel foto video, camerele integrate fiind tot mai performante (vezi LG G6, Huawei P10 Plus, Sony Xperia XZ Premium sau noua cameră concept Oppo)
  • De asemenea, capacitatea acumulatorilor integrați va crește ușor, pentru a susține o autonomie acceptabilă
  • Vor fi lansate tot mai multe terminale de nivel mediu cu un comportament bun în toate aplicațiile uzuale, unele dintre ele chiar și la gaming portabil.

Cât despre ceasuri inteligente? Dezamăgire totală pe acest plan – prea puține modele și doar cu Android Wear, implicit cu o autonomie slabă.

Sursa foto.

Bogdan Petre

Acest blog infiintat in 2008 este si va ramane pasiunea mea principala. Sunt interesat de gadget-uri de orice fel, de la smartphone-uri, tablete, laptopuri si pana la sisteme audio sau camere foto. In plus, incerc pe cat imi permite timpul sa invat noi lucruri despre arta fotografica. De asemenea, voi incerca pe cat posibil sa relatez despre locurile frumoase pe care le intalnesc in calatoriile mele din vacante.

4 thoughts on “MWC 2017

  • March 3, 2017 at 10:39 am
    Permalink

    Buna sinteza, cam asta e si parerea mea. As mai adauga insa faptul ca smartwatch-urile par a fi deja pe trend descendent (dpdv. al interesului), probabil ca vor disparea complet in 2-3 ani. Si la fel mi se pare ca se intampla si cu segmentul VR, care nu reuseste sa se impuna (probabil va avea aceeasi soarta ca si TV-urile 3D…).

    Reply
    • March 3, 2017 at 10:42 am
      Permalink

      pai am tot zis ca smartwatch-urile nu mai vand. vor avea succes cele gen analogic cu senzori in ele pentru masurare si afisare pe telefon. si cu o autonomie mai mare… atat… astea cu 2 zile care de fapt este una, nu vor avea succes.
      cat despre vr, sa porti ditamai masca pe față nu este tocmai confortabil și plăcut. așa că… da… se va alege praful și de vr..

      Reply
  • March 5, 2017 at 10:11 am
    Permalink

    bai, da’ sony ala e urat rau de tot… pacat ca e atat de puternic. da’ in huawei nu am incredere. parca lg g6 ala merita atentia. si asteptam s8.

    Reply
    • March 5, 2017 at 10:15 am
      Permalink

      depinde de gusturi. mie imi place design-ul sony. desi altora nu le este pe plac.

      Reply

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *