O zi la munte, cu ASUS Zenfone Zoom S

Sâmbătă 1 iulie am vrut să fugim de canicula din București și am ales să mergem în Munții Ciucaș, unul dintre cele mai frumoase locuri ale României și unde ne simțim minunat de fiecare dată. Am avut noroc, acolo au fost temperaturi rezonabile dar și vânt, așa că ne-am plimbat în voie vreme de aproximativ 7 ore de la Cabana Muntele Roșu, spre Vârful Ciucaș și înapoi, cu două opriri pentru hidratare cu lichide aurii pasteurizate la Cabana Ciucaș.

Cum nu se poate să merg prin locuri frumoase și să nu fac poze, multe poze, de data asta m-am folosit de noul smartphone ASUS Zenfone Zoom S ZE553KL, de curând ajuns și în galantarele comercianților de la noi. Cu această ocazie poate îi mobilizez și pe posesorii de smartphone-uri ASUS Zenfone să facă poze deosebite în vacanțele lor și să participe la concursul #MyZenfoneHoliday cu premii chiar mișto (Zenfone Zoom S, Zenfone AR etc).

Așa că am făcut o mulțime de fotografii cu superbele peisaje de acolo. Sincer să fiu, mă cam speriasem la început pentru că pe ecranul Amoled de 5.5 inchi pozele se vedeau extrem de întunecate în condițiile de soare puternic de acolo. M-am liniștit seara când am ajuns acasă și am văzut că rezultatele sunt chiar frumoase.

M-am folosit de ambele camere, cea cu o distanță focală de 25mm pentru încadrări largi și cea de 59mm pentru a apropia anumite subiecte aflate prea departe. Mai mult, am fost încântat de autonomia de utilizare – după 422 de poze făcute am consumat numai 33% din capacitatea acumulatorului (fără 4G activat, oricum nu eram semnal în zonă). 

Iată câteva dintre poze, pe care doar le-am redimensionat. De menționat că toate pozele au fost făcute cu funcția HDR activă.

Eu sunt mulțumit de pozele realizate de acest telefon, consider acum că poate fi utilizat fără reținere pentru captarea unor imagini de calitate într-o zi de vacanță.

La final am și o panoramă cu Munții Ciucaș.

Revin și cu alte impresii despre calitățile foto-video ale lui ASUS Zenfone Zoom S.

Bogdan Petre

Acest blog infiintat in 2008 este si va ramane pasiunea mea principala. Sunt interesat de gadget-uri de orice fel, de la smartphone-uri, tablete, laptopuri si pana la sisteme audio sau camere foto. In plus, incerc pe cat imi permite timpul sa invat noi lucruri despre arta fotografica. De asemenea, voi incerca pe cat posibil sa relatez despre locurile frumoase pe care le intalnesc in calatoriile mele din vacante.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *