La soare, cu Huawei P10

Huawei P10 este unul dintre cele mai interesante smartphone-uri actuale, cel puțin din punct de vedere al capacităților fotografice. Fiind un terminal cu ajutorul căruia pot fi captate imagini de calitate, în aproape orice condiții de iluminare, chiar și noaptea.

Iar în condiții bune de iluminare pozele vor fi clare, cu o paletă coloristică frumoasă și un nivel ridicat al detaliilor. Este cu siguranță unul dintre acele telefoane care pot fi utilizate fără reținere pentru captarea peisajelor frumoase sau chiar a portretelor din vacanțe.

Dar va trebui să aveți întotdeauna la voi o baterie externă, pentru că la capitolul autonomie stă prost, foarte prost. Dacă îl veți utiliza intens la pozat și filmat, acumulatorul lui intern se va consuma în cateva ore. Așa cum mi s-a întâmplat în ziua petrecută pe plaja de la Corbu și pe la Cetatea Enisala. După numai 166 de cadre realizate, câteva sesiuni de facebook și vreo două-trei convorbiri telefonice.

Sincer să fiu, într-o așa frumoasă zi aș fi preferat mai degrabă să am cu mine un ASUS Zenfone Zoom S, pentru că acumulatorul de 5000mAh este capabil să ofere o autonomie sănătoasă iar la capitolul pozare oferă rezultate comparabile pe soare.

Dar, jos pălăria, pozele realizate de Huawei P10 sunt foarte frumoase.

 

Please follow and like us:

Bogdan Petre

Acest blog infiintat in 2008 este si va ramane pasiunea mea principala. Sunt interesat de gadget-uri de orice fel, de la smartphone-uri, tablete, laptopuri si pana la sisteme audio sau camere foto. In plus, incerc pe cat imi permite timpul sa invat noi lucruri despre arta fotografica. De asemenea, voi incerca pe cat posibil sa relatez despre locurile frumoase pe care le intalnesc in calatoriile mele din vacante.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *