ASUS Zenfone 4 ZE554KL Review – Cum face poze și cum filmează sistemul dual de camere (Partea a doua)

Sunt unul dintre cei exigenți cu funcțiile foto-video la smartphone-ul pe care îl folosesc zi de zi, pentru că am obiceiul de a face destul de multe poze și filmulețe. În special în vacanțe iar comportamentul smartphone-ului din acest punct de vedere trebuie să mă mulțumească pe deplin, cu rezultate de o calitate foarte bună, pe care să le arăt imediat pe rețele sociale în care sunt mai activ.

În opinia mea, la ora actuală smarpthone-ul trebuie să fie un backup viabil pentru camera foto. Iar pozele realizate cu el trebuie să fie clare și cu o paletă coloristică frumoasă, nu accept rezultatele neclare sau “mișcate”, indiferent de condițiile de iluminare.

Iar modelul de lansat anul trecut, ASUS Zenfone 3, este primul smartphone al taiwanezilor care m-a mulțumit într-o bună măsură la acest capitol. Era chiar primul terminal de nivel mediu capabil de rezultate foto și video de calitate, în special în condiții bune de iluminare. Doar v-am arătat filmări de la concerte, poze de toamnă, de la Muzeul Satului dar și altele făcute iarna, la Palatul Peleș. Iar soția mea, care l-a preluat între timp, a făcut o mulțime de cadre reușite în vacanța de vară cu ajutorul lui.

Acest nou ASUS Zenfone 4 ZE554KL vine cu un sistem dual de camere, cea principală fiind dotată cu senzorul Sony IMX362 pe care l-am întâlnit la Zenfone Zoom S ZE553KL. V-am arătat poze realizate cu ajutorul lui în Munții Ciucaș precum și într-o prezentare mai detaliată, în care puteți vedea și cum face poze de noapte, când este pus pe un trepied. Iar sistemul dual de camere cu acel factor de zoom este potrivit pentru apropierea unor subiecte sau cadre aflate mai departe și la care nu poți ajunge. Sau pentru încadrarea dintr-o altă perspectivă a unui anumit cadru.

ASUS Zenfone 4 ZE554KL

Așa că, de la acest ASUS Zenfone Zoom 4 ZE544KL am avut așteptări mari la acest capitol. Practic, sistemul lui foto principal este compus din două camere:

  • Una cu senzor Sony IMX362 de 1/2.55″ cu o rezoluție de 12MPix și pixeli de 1.4µm, lentile luminoase cu o deschidere a diafragmei f/1.8, unghi de cuprindere de 83 de grade, sistem de focalizare cu detecție de fază, sistem de stabilizare optic pe patru axe la fotografiere și electronic pe 3 axe la filmare, plus urmărirea subiecților la fotografiere și filmare. Are și senzor de corecție RGB pentru o paletă coloristică naturală și un balans de alb echilibrat. Filmează 4k/30fps, 1080p/60fps.
  • A doua cameră are un senzor de 1/4 inchi Omnivision OV8856 cu o rezoluție de 8Mpix și pixelii de 1.12µm, lentile cu un unghi de cuprindere de 120 de grade și 12mm distanță focală. Filmează 1080p/30fps. Nu are autofocus, face clarul la infinit. De asemenea, nu are sistem de stabilizare optic.

După cum se observă, camera secundară nu apropie subiectul, așa cum se întâmplă la Zenfone Zoom S. Ci oferă o perspectivă mai largă, pentru încadrarea unui spațiu mai mare (grupuri de persoane, clădiri apropiate sau alte obiective turistice etc). Cumva în sens opus filozofiei lui Zoom S, în cazul de față camera cu “zoom” fiind cea principală, cu senzor Sony.

Sincer să fiu, prefer genul ăsta de sistem dual de camere, fie că este cu zoom fix sau cu o cameră superangulară, așa cum am văzut și la LG sau Samsung. Cu mult mai util decât cel folosit de Huawei, cu acel senzor monocrom de a cărui utilitate nu sunt convins.

Interfața de utilizare a camerei

Interfața camerei este una cu ajutorul căreia m-am descurcat fără probleme. Este intuitivă, simplu de manevrat, cu tot ceea este nevoie la îndemână. În sfârșit are și ASUS o interfață de cameră care îmi place, nu prea am ce-i reproșa.

În interfața principală utilizatorul are acces rapid la butoanele declanșatoare pentru foto și video, la activarea modului pro, la schimbarea formatului (4:3, 16:9,1:1), la activarea modului portret, la declanșarea cu întârziere (2s, 5s, 10s), la activarea flash-ului, la schimbarea camerelor spate/frontală și la meniul de setări. De asemenea, pe imaginea live sunt vizibile cele două butoane pentru trecerea între camerele principale (standard Sony/wide Omnivision).

Printr-o simplă glisare de la stânga către dreapta când se ține telefonul în mod portret ( sau de jos în sus în mod landscape) utilizatorul are acces la ecranul cu funcțiile suplimentare – Beauty, Pro, Super Resolution, GIF Animation, Panorama, SlowMotion și Time Lapse.

Meniul de setări permite schimbarea rezoluției de filmare și fotografiere, schimbarea tipului de focalizare (smart, continuu, infinit), activarea/dezactivarea liniilor de ghidare, activarea/dezactivarea sunetului la declanșare și a serviciilor de localizare precum și mediul pe care se dorește salvarea pozelor și filmulețelor (pe cardul microSD sau în spațiul de stocare intern).

Modul manual de fotografiere permite schimbarea balansului de alb, a compensării la expunere, a sensibilității ISO, a timpului de expunere, a zonei de clar (auto, macro, infinit). De menționat că există și un mic butonaș pentru resetarea setărilor manuale.

În modul Pro se poate schimba în timpul filmării balansul de alb, sensibilitatea ISO, tipul de focalizare și compensarea la expunere. De menționat că nu poate fi realizată trecerea între cele două camere în timpul filmării. 

De menționat că anumiți parametri se schimbă în funcție de camera utilizată, normal, pentru că acestea au senzori diferiți, nu la fel de performanți. De exemplu, rezoluția maximă la filmarea cu a doua cameră este 1920×1080 pixeli cu 30fps, nu 4K/30fps sau 1080p/60fps, așa cum poate să o facă camera Sony. De asemenea, camera superangulară filmează time lapse numai la rezoluție 1080p iar cealaltă chiar și la rezoluție 4K. Iar modurile panorama și slow-motion nu sunt active la camera wide de 8Mpix cu senzor Omnivision.

Ce am apreciat din punct de vedere funcțional la sistemul dual de camere foto ale lui ASUS Zenfone 4 ZE554KL.

  • Sistemul dual de camere este un punct forte, cu siguranță. O cameră cu unghi larg de cuprindere este de folos pentru captarea spațiilor largi sau a grupurilor mai mari de persoane.
  • Prima cameră (cu senzor Sony) are un sistem de stabilizare optic eficient focalizează rapid, în toate condițiile de iluminare. 
  • Trecerea între cele două camere este intuitivă, doar prin simpla apăsare a unui buton virtual.
  • Are câteva moduri de fotografiere și de filmare chiar utile pentru pasionați (timelapse, slow motion, beautification, pro, gif animation și panorama).
  • Interfața camerei este în sfârșit ceea ce trebuie, simplă și intuitivă în utilizare.
  • Are un spațiu de stocare intern de 64GB, plus slot microSD, așa că pot fi realizate o mulțime de fotografii și filmări în vacanțe cu ajutorul lui.
  • Acumulatorul intern asigură o autonomie chiar ok la realizarea de fotografii și de filmulețe. De exemplu, după 5 ore și 350 de cadre a consumat doar 50% din capacitatea acumulatorului.
  • Ecranul este destul de luminos pentru vizualizarea interfeței foto/video și într-o zi puternic însorită.
  • Are mod manual de fotografiere, util în destule situații, în special noaptea.
  • Prima cameră reușește să facă clarul la o distanță de aproximativ 8cm de subiect, astfel că poate fi utilizată și la pozele close-up.
  • Poate capta videoclipuri time lapse la rezoluție 4K.
  • Rezultatele foto pe timp de zi, pe lumină bună, sunt de o calitate foarte bună, cu o paletă coloristică frumoasă.

La ce ar mai fi de lucrat?

  • Camerele sunt prea aproape de muchie, așa că pot fi obturate destul de ușor cu vreun deget buclucaș.
  • Chiar dacă utilizatorul este în modul manual de fotografiere, filmarea face compensarea la expunere în mod automat.
  • Algoritmii de prelucrare la fotografierea de noapte ar trebui optimizați.

Am câteva nemulțumiri referitoare în special la cea de-a doua cameră

  • Aș fi preferat să aibă stabilizare optică, era utilă și pe aceasta.
  • Sau un senzor Sony de 12Mpix (în special pentru a putea filma la rezoluție 4K sau 1080p/60fps cu ajutorul ei)
  • De asemenea, ar fi fost bine ca și cea de-a doua cameră să aibă sistem de autofocus. Aceasta focalizează la infinit, astfel că nu poate fi utilizată la cadrele close-up. Seamănă cu camerele de bord de la mașini, care majoritatea funcționează pe același principiu.

Dar… Pesemne că o cameră cu unghi mai larg de cuprindere mai performantă (cu senzor Sony, autofocus și stabilizare optică) ar crește cu mult mai mult prețul de comercializare. Plus că lentila superangulară nu ar fi avut loc sub suprafața carcasei dacă se folosea și un senzor mai mare.

Bănuiesc că modelul Zenfone 4 Pro se laudă cu un sistem foto mai performant.

Cum face poze ASUS Zenfone 4 ZE554KL.

Mai important este să vedeți cum face poze acest smartphone. După cum am mai spus, eu sunt chiar mulțumit de rezultatele foto, chiar și când este utilizată camera cu unghi mai larg de cuprindere (cel puțin pe timp de zi).

Pentru început o să vă arăt care este diferența dintre cadrele captate cu ambele camere, exemplele fiind realizate în Muzeul Satului din București. Cadrele mai largi sunt realizate cu a doua cameră iar cele normale, cu un câmp vizual mai îngust, sunt făcut cu camera cu senzor Sony.

Mai am câteva poze realizate cu camera cu senzor Sony IMX362

Camera foto principală captează imagini de calitate foarte bună pe timp de zi. De vină este cu siguranță senzorul Sony IMX362, imaginile având o paletă coloristică frumoasă, cu un nivel ridicat al detaliilor și unul redus al zgomotului de fundal.

Și altele realizate cu camera cu un unghi mai larg de cuprindere.

Clar, aceasta nu poate realiza instantanee la aceeași calitate dar pe lumină bună sunt chiar acceptabile, deși nivelul detaliilor este unul mai redus. De asemenea, pe marginile capturilor se pot observa deformări geometrice iar unele zone nu sunt clare. Dar eu sunt mulțumit de cum arată pozele realizate cu această cameră, cel puțin privite în ansamblul lor general.

Am remarcat și modul HDR de fotografiere, unul care ajută din plin la realizarea unor imagini reușite în cadrele cu diferențe mari de contrast.

La fotografierea de noapte lucrurile se schimbă, pentru că algoritmii de prelucrare ar mai putea fi optimizați. Și vă recomand să folosiți modul manual de fotografiere în astfel de condiții, pentru ca zgomotul de imagine să fie cât mai redus posibil. 

De exemplu, mai jos este o poză făcută pe Automat…

… iar următoarea în mod manual cu ISO 100. Se observă un nivel al zgomotului mai redus în această a doua poză.

Aceasta a treia poză este realizată tot în mod Manual dar cu camera superangulară. Se observă un nivel al detaliilor mai redus față de cel captat cu camera cu senzor Sony.

Și încă trei exemple, la fel – pe automat, manual cu senzorul de 12Mpix, manual cu senzorul de 8Mpix.

În orice condiții de iluminare slabă își face apariția un deranjant zgomot de imagine, dacă se fotografiază în mod automat. Acesta poate fi cât de cât ținut sub control dacă se utilizează modul manual cu ISO 100, dar nici la aceste setări nu dispare total. De asemenea, în astfel de condiții recomand utilizarea camerei cu senzor Sony, capabilă să ofere rezultate ușor superioare față de cea cu senzor Omnivision. Dar și aceasta pare că nu este capabilă să facă poze de noapte la același nivel cu ASUS Zenfone Zoom S, care avea o cameră cu același senzor.

Dar… în ciuda zgomotului de imagine care nu dispare orice ai face, imaginile sunt suficient de clare la fotografierea de interior (case, restaurante, muzee etc) sau noaptea pe străzile luminate, cu o paletă coloristică destul de ok. Așa că pot fi arătate fără reținere prietenilor de pe site-urile sociale.

Cum îmi plac din nou cadrele panoramice, l-am pus la treabă pe Zenfone 4 și la câteva astfel de exemple, în mediu urban. Și pot spune că sunt chiar mulțumit de cum se descurcă la genul ăsta de instantanee.

Cum filmează ASUS Zenfone 4

Îmi place cum filmează acest ASUS Zenfone 4, în special cu camera standard, cu senzor Sony. Calitatea filmărilor la rezoluție 4K și 1080p/60fps HD este foarte bună, cu detalii, culori naturale și un contrast ok. Am remarcat totuși că în timpul filmării are tendința de a compensa expunerea în funcție de zona pe care se face măsurarea, chiar dacă se filmează în mod manual.

Deci, câteva exemple. Primul exemplu filmat la rezoluție 4K.

Încă unul la rezoluție 1080p/60fps

Și încă unul tot la 1080p/60fps.

Camera cu unghi larg se descurcă destul de bine la filmarea 1080p/30fps, captează o paletă coloristică frumoasă pe timp de zi. Dar, după cum se poate observa mai jos, marginile imaginilor nu sunt tocmai clare.

Am filmat cu ajutorul lui și puțin pe timp de noapte, la rezoluție 4K.

Imaginile video sunt destul de clare, deși în zonele mai întunecate se observă destul zgomot și un nivel slab al detaliilor.

ASUS Zenfone 4 ZE554KL

Concluzia? ASUS Zenfone 4 ZE554KL este un terminal cu destule atuuri pe partea foto-video, în special pe lumină bună sau când este folosit modul Pro (manual cu iso 100) în condiții de iluminare slabă. Iar camera cu unghi larg de cuprindere este extrem de utilă pentru captarea cadrelor mai largi, care nu încap în câmpul celei standard.

Revin cu alte impresii despre ASUS Zenfone 4 ZE554KL cât de curând…

 

Please follow and like us:

Bogdan Petre

Acest blog infiintat in 2008 este si va ramane pasiunea mea principala. Sunt interesat de gadget-uri de orice fel, de la smartphone-uri, tablete, laptopuri si pana la sisteme audio sau camere foto. In plus, incerc pe cat imi permite timpul sa invat noi lucruri despre arta fotografica. De asemenea, voi incerca pe cat posibil sa relatez despre locurile frumoase pe care le intalnesc in calatoriile mele din vacante.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *