iPhone X a ajuns la Vodafone România

iPhone X este poate cu siguranță cel mai așteptat smartphone al momentului, ale cărui precomenzi au depășit capacitățile de producție (după cum se zvonește pe internet). Și nu neapărat pentru că vine cu vreo noutate absolută în piața smartphone-urilor, așa cum se întâmpla acum 10 ani cu primul iPhone. Dar cu siguranță este un terminal Apple cu un design radical schimbat față de modelele anterioare și cu caracteristici demne de invidiat, în special de concurența pe Android.

iPhone X este în primul rând un smartpthone aniversar, lansat la 10 ani după apariția primului iPhone, care a revoluționat la vremea lui piața de profil. Un terminal care a venit cu o nouă modalitate de interacțiune cu sistemul de operare, mai simplă și mai intuitivă, cu aplicațiile la îndemână, plus mai multe funcționalități, care a fost adoptat imediat de o bună parte a cumpărătorilor. A reprezentat cu adevărat un punct de hotar în această industrie telecom, a fost primul smartphone modern, al cărui concept a fost foarte puțin modificat până acum.  

Chiar eram curios să-l văd în realitate pe iPhone X, așa că nu am lipsit la evenimentul de lansare oficial desfășurat în showroom-ul Vodafone România din Piața Unirii. Destul de neobișnuită ora de lansare, 7.30 vineri de dimineața. Celelalte lansări ale diferitelor terminale iPhone de la Vodafone s-au desfășurat întotdeauna în serile de joi, pe la orele 23.00.

Iar diferența între acesta și modelele anterioare este vizibilă de la prima vedere – ecran pe toată suprafața frontală, nu mai are buton cu senzor de amprentă iar navigarea prin interfața sistemului de operare se face prin intermediul unor gesturi tactile. Normal, conectorul de 3.5mm pentru căști lipsește și el. Clar este un smartphone căruie nu i se mai poate reproșa că nu aduce niciun element de noutate, așa cum erau criticate până acum celelalte terminale lansate, că pașii pe care îi fac inginerii Apple în dezvoltarea lor sunt prea mici.

Pe scurt, specificațiile lui iPhone X sunt următoarele

  • Ecran de 5.8 inchi cu o rezoluție de 1125×2436 pixeli (~458 ppi), format 19.5:9
  • Procesor Apple A11 cu șase nuclee
  • 3GB Memorie RAM
  • 64GB sau 256GB capacitate de stocare internă
  • Sistem foto principal – Dual cu două camere de 12 MPix, lentile cu o deschidere a diafragmei f/1.8 și f/2.4 (zoom optic 2x la trecerea dintre ele), sistem de focalizare cu detecție de fază, sistem de stabilizare optic OIS, quad-LED (dual tone) flash și capacitate de filmare 2160p la 24/30/60fps, 1080p la 30/60/120/240fps
  • Cameră foto frontală – 7 MPix, lentile f/2.2, filmare 1080p/30fps, 720p/240fps, detecția feței, HDR
  • Conectivitate 4G, Wi-Fi, Bluetooth 5.0, A-GPS, GLONASS, GALILEO, QZSS
  • Acumulator de 2716 mAh
  • Sistem de operare iOS 11.1
  • Altele – autentificare prin detectarea trăsăturilor feței Face ID, încărare wireless, certificare IP67 (rezistă la scufundările în apă până la o adâncime de 1 metru, timp de 30 de minute)

Ce să mai, din punct de vedere al specificațiilor pare a fi unul dintre cele mai puternice terminale mobile la ora actuală. Și nu mă îndoiesc că testele de performanță o vor dovedi.

Iar ecranul care ocupă aproape întreaga suprafață frontală este ceea ce intuiam acum câțiva ani, știam de atunci că se va întâmpla acest lucru pe smartphone-uri. Din cîte am sesizat interacțiunea cu interfața este una destul de intuitivă, gesturile tactile fiind la putere pentru un control optim. Astfel că nu pare a mai fi nevoie de acel buton fizic de control.  

Personal mă atrag caracteristicile tehnice ale sistemului foto principal, pare a fi unul chiar capabil de rezultate excepționale. Sper să am ocazia să-l testez vreodată.

Acum, după ce l-am văzut și l-am butonat rapid, pot spune care sunt principalele puncte de atracție ale acestui iPhone X

  • Ecranul Amoled care se vede foarte bine și care ocupă aproape toată suprafața frontală iar marginile din jurul acestuia sunt extrem de subțiri.
  • Chiar dacă are un ecran mare, terminalul iPhone X rămâne unul destul de compact, simplu de manevrat
  • Construcția de cea mai bună calitate, cu spatele acoperit cu sticlă și ramele laterale din oțel
  • Rezistența la scufundările în apă, astfel că poate fi utilizat fără reținere în cele mai diverse situații
  • Poate fi încărcat wireless
  • Fișa hardware puternică
  • Sistemul foto principal, cu adevărat performant. Mai ales pentru că permite acel zoom optic, util pentru apropierea subiectelor aflate mai departe. Ca să nu mai spun că este primul terminal capabil să filmeze 4K/60fps.

Personal aș alege un model într-o nuanță deschisă la culoare, pentru că în combinația negru și sticlă se văd prea tare amprentele.

La Vodafone România are un preț de 5329 de Lei (varianta de 64GB) la liber sau de 2953 Lei pentru un abonament RED 45 încheiat pe o perioadă de 2 ani.  Sunt curios dacă acest smartphone este cu adevărat capabil de performanțele rețelei Supernet 4.5G.

 

 

Please follow and like us:

Bogdan Petre

Acest blog infiintat in 2008 este si va ramane pasiunea mea principala. Sunt interesat de gadget-uri de orice fel, de la smartphone-uri, tablete, laptopuri si pana la sisteme audio sau camere foto. In plus, incerc pe cat imi permite timpul sa invat noi lucruri despre arta fotografica. De asemenea, voi incerca pe cat posibil sa relatez despre locurile frumoase pe care le intalnesc in calatoriile mele din vacante.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *