ASUS XG Station Pro – Placă grafică externă pe conexiune Thunderbolt 3 (CES 2018)

Ultraportabilele au avantajul portabilității datorită formelor extrem de compacte, facile de transportat și de manevrat. Însă dacă este nevoie de o putere grafică superioară, pentru aplicații grafice 3D sau în jocuri, aceleași ultraportabile nu sunt bune de nimic. Iată că integratorii hardware s-au gândit și la acest aspect și au început să construiască soluții externe cu plăcile grafice necesare unor astfel de activități.

Cum este și acest model ASUS XG Station Pro care dispune de conectică USB-C și tehnologie Thunderbolt 3, pentru conexiunea necesară cu ultraportabilele care au sistem de operare Windows sau Max OsX.

Producătorul spune că această nouă soluție externă este compatibilă atât cu plăcile grafice de la Nvidia, cât și cu cele de la AMD. Va costa aproximativ 330 de dolari și, nu, nu va sosi cu o placă grafică integrată (cel puțin nu cred).

Sunt curios dacă va fi compatibilă și cu plăcile grafice Nvidia 1080 sau cu noile AMD Radeon Vega. De remarcat că este alimentată printr-o sursă externă de 330W.

PS. Dacă aș fi în locul producătorilor aș mai integra câteva conexiuni în genul ăsta de accesorii – un slot SD de exemplu (pentru că ultraportabilele cam duc lipsă de așa ceva), o placă de rețea Gigabit, alte câteva porturi USB 3.1. Nu de alta, dar conexiunea Thunderbolt 3 este capabilă să susțină multiple conexiuni de transfer de date.

Please follow and like us:

Bogdan Petre

Acest blog infiintat in 2008 este si va ramane pasiunea mea principala. Sunt interesat de gadget-uri de orice fel, de la smartphone-uri, tablete, laptopuri si pana la sisteme audio sau camere foto. In plus, incerc pe cat imi permite timpul sa invat noi lucruri despre arta fotografica. De asemenea, voi incerca pe cat posibil sa relatez despre locurile frumoase pe care le intalnesc in calatoriile mele din vacante.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *