ASUS Zenfone 5 ZE620KL Review – Un smartphone de nivel mediu, complet, cu tot ceea ce are nevoie utilizatorul modern

Acum patru ani, la CES 2014, ASUS prezenta gama de smartphone-uri ASUS Zenfone prin care și-a marcat intrarea pe această piață. Printre acele modele se afla și unul numit ASUS Zenfone 5, un terminal cu ecran de 5 inchi și 1GB memorie RAM. 

Între timp producătorul taiwanez a regândit strategia de marketing și a reiterat numerotația Zenfone dar pe smartphone-uri de o cu totul altă calitate, câteva dintre ele chiar reprezentând premiere la nivel mondial în momentul lansării lor – și le-aș pune în evidență pe Zenfone 2, primul smartphone cu 4GB memorie RAM, sau ASUS Zenfone Zoom, un camera-phone adevărat cu un zoom optic 3x. Clar este că de la generație la generație aceste terminale ASUS au devenit tot mai performante și tot mai arătoase, totul culminând cu acest (din nou) Zenfone 5 pe care am avut ocazia să-l utilizez de curând. 

Iată că am ajuns și la finele periplului alături de ASUS Zenfone 5 ZE620KL, cel mai arătos și mai complet terminal de nivel mediu la ora actuală din punctul meu de vedere, comercializat de curând și la noi în țară. Chiar vine cu o ofertă promoțională extrem de atrăgătoare – la 2000 de Lei împreună cu un card microSD de 128GB și o baterie externă ASUS Zenpower cu o capacitate de 10050mAh. 

V-am prezentat deja impresiile mele referitoare la aspectul său exterior, testele de performanță dar și cum face poze și cum filmează. Până acum am rămas plăcut impresionat de acest terminal cu Android 8.0 Oreo și în continuare voi prezenta concluziile mele finale, după aproape două săptămâni de utilizare. 

Să recapitulăm specificațiile terminalului ASUS Zenfone 5 ZE620KL:

  • Ecran – Super IPS+ de 6.2 inchi cu rezoluție FullHD+ 2246×1080 pixeli, format 18.7:9, luminozitate 550 nits, acoperire 100% din gama de culori DCI‐P3 și 96% din cea NTSC, protejat cu Corning Gorilla Glass
  • Procesor – cu opt nuclee Qualcomm Snapdragon 636, pe 64 de biți
  • Chipset grafic – Adreno 509
  • Memorie RAM – 4GB
  • Capacitate de stocare internă – 64GB, plus slot microSD cu suport de până la 2TB
  • Sistem foto principal – O cameră cu senzor Sony IMX363 de 12MPix, lentile f/1.8 și unghi de cuprindere de 83 de grade, stabilizare optică pentru poze și electronică la filmare. Cea de-a doua cameră are un senzor Omnivision 8856 de 8Mpix, cu lentile f/2.0 și un unghi de cuprindere de 120 de grade. Flash, filmare 4K.
  • Cameră foto frontală – Senzor Omnivision 8856 de 8Mpix, lentile f/2.0 cu un unghi de cuprindere de 84 de grade
  • Rețea – 4G, 802.11ac Wi‐Fi, NFC, Bluetooth 5.0, GPS, aGPS, Glonass, BDS
  • Dimensiuni – 75.6 x 153 x 7.7mm
  • Greutate – 155 de grame
  • Acumulator – 3300mAh
  • Sistem de operare – Android Oreo.

Specificații de nivel mediu, de ajuns pentru o experiență optimă de utilizare!

Clar, specificații de nivel mediu dacă ar fi să judecăm strict după platforma hardware integrată – cu un procesor cu opt nuclee Snapdragon 636, 4GB memorie RAM și o capacitate internă de stocare de 64GB. 

Dar, după cum mi-a dovedit pe toată perioada de utilizare, o platformă capabilă să asigure o experiență optimă de utilizare în orice aplicație, fie că este pentru informare, accesare site-uri sociale, divertisment sau gaming portabil.

Practic, a funcționat corespunzător în tot ceea ce am avut eu de făcut, fie că am filmat 4K sau 1080/60fps, fie că am făcut poze sau videoclipuri time-lapse, fie că am socializat pe Facebook sau Instagram, fie că m-am uitat la videoclipuri pe Youtube, fie că am corespondat în scris sau realizat videoconferințe cu partenerii sau prietenii mei, fie că am navigat prin GPS etc.

Nu uit nici de aplicația AI Boost care, la cerere, poate crește performanțele hardware cu până la 12%. Când utilizatorul accesează o aplicație cu o grafică complexă, AI Boost poate accesa resursele necesare, monitorizând în permanență stabilitatea sistemului.

Nu este de neglijat nici capacitatea de stocare internă de 64GB, care poate fi suplimentată cu carduri microSD de până în 2TB. Nu uit nici de acel card de 128GB din oferta promoțională. Practic destul de spațiu pentru stocarea multor poze și videoclipuri în timpul unei vacanțe sau a colecției personale de muzică.

Pentru transferul datelor și accesarea internetului de oriunde pune la dispoziție conexiune mobilă 4G dar și un modul Wi-Fi AC, de ajuns la ora actuală pentru un comportament optim la navigare, în rețelele sociale și chiar pentru streaming video prin internet.

Practic, fișa tehnică de nivel mediu a lui ASUS Zenfone 5 îl recomandă pentru un comportament optim, de ajuns pentru a satisface pretențiile oricărui gen de utilizator. Este o alternativă viabilă pentru cei care nu vor sau care nu-și permit să cheltuie o mică avere pe un smartphone de top dar care au nevoie de un terminal pe care să se poată baza în orice moment sau situație.

Personal apreciez genul de smartphone-uri din categoria de mijloc, pentru că sunt realist și îmi cunosc limitele bugetare, nu mai sunt la vârsta la care să mă arunc cu capul înainte și să cheltuiesc banii pe care îi voi câștiga în viitor, mai ales pe un telefon scump. De altfel majoritatea telefoanelor scumpe sunt achiziționate prin planuri promoționale de la operatorii telecom. Iar prioritățile mele sunt cu totul altele. Presupun că nu sunt singurul.

Iar terminalele de nivel mediu actuale, cu prețuri mult mai prietenoase, sunt capabile să ofere tot ceea ce are nevoie un utilizator pretențios din punct de vedere al performanțelor, chiar sunt mai puternice decât cele de top de acum câțiva ani. 

ASUS Zenfone 5 ZE620KL

Un ecran superb!

Ecranul? Cu siguranță unul dintre atuurile forte ale acestui terminal. Acoperă aproape în întregime toată suprafața frontală și se vede foarte bine, cu imagini clare și o paletă coloristică frumoasă, plăcută, vibrantă, plus un contrast excelent și unghiuri de vizualizare generoase. De asemenea, este destul de luminos pentru a fi lizibil chiar și într-o zi însorită.

Perfect pentru orice aplicație accesată. La fel de bine se văd aplicațiile sociale și paginile web dar cel mai frumos sunt puse în evidență jocurile, pozele sau filmele. Este un ecran făcut pentru afișarea celor mai frumoase culori!

Nu lipsește aplicația Splendid pentru calibrarea acestuia în funcție de preferințele vizuale ale fiecăruia.

Normal, formatul său (18.7:9) nu permite vizualizarea videoclipurilor 16:9 sau a jocurilor pe toată suprafața sa, ba chiar și la paginile de internet sau alte aplicații sunt dezactivate zonele de lângă decupajul ecranului. Acestea fiind de folos numai pentru afișarea pictogramelor de stare.

Are un sistem dual de camere performant, cu rezultate de calitate, numai bun într-un city break!

Am apreciat cum se cuvine și calitățile foto-video ale acestui smartphone. Chiar consider că este cel mai performant terminal din categoria sa, la realizarea de poze și videoclipuri.

De altfel, după cum v-am mai arătat, a fost testat și de către experții DxO Mark și a obținut un scor de 90 de puncte, fiind considerat de către ei o excelentă opțiune în gama de smartphone-uri de nivel mediu.

 

 

Peste terminale de top de acum 1-2 ani, cum ar fi S7 Edge, iPhone 7 sau LGV30. Și la același nivel cu Google Pixel și HTC U11. Sigur, punctaj sub cele ale terminalelor de top actuale. Însă fără îndoială performanțe semnificative, de excepție chiar, pentru un terminal de nivel mediu, care impune în acest fel noi standarde pentru clasa sa.

 

 

Un pãun împāunat… #paun #pasare #pasaremaiastra #asuszenfone5

A post shared by Bogdan Petre (@bogux2003) on

Așa că, sistemul său dual de camere este unul pe care te poți baza într-o varietate de situații, atât în condiții bune de iluminare și, cu puțin antrenament, chiar și atunci când lumina nu este suficientă. Cea de-a doua cameră, cu unghi larg de vizualizare, aș aprecia-o în special într-un city break, pentru cuprinderea spațiilor largi din piețe sau a clădirilor mari, captate de aproape.

Sper să-l mai pot utiliza în decursul acestei veri, pentru a face și mai multe poze drăguțe cu ajutorul lui.

Autonomie pentru o zi de utilizare (sau un pic mai mult)

La capitolul autonomie nu excelează dar nici nu dezamăgește, acumulatorul de 3300mAh din dotare fiind capabil să asigure energie pentru o zi intensă de utilizare, de dimineața și până seara.

Pe de altă parte, la o utilizare moderată, cu wi-fi și 4G active permanent, plus serviciile de localizare și notificări la Facebook, Instagram, Gmail, Whatsapp sau alte servicii Google, l-am utilizat până în 30-32 de ore. Nu perfect dar destul de ok, mai ales dacă țin cont de diagonala mare a ecranului.

De menționat și algoritmul AI inteligent de încărcare. De exemplu, aplicația AI Charging învață după o anumită perioadă de timp obiceiurile utilizatorului, în special de câte ori pune la încărcat telefonul și când. Poate accelera regimul de încărcare în timpul zilei de lucru sau, pentru a reduce temperatura degajată, poate induce o încărcare mai lentă dacă este conectat la priză după ora 10 seara.

Producătorul spune că prin intermediul aceluiași algoritm crește durata de viață a bateriei de cel puțin două ori, ceea ce nu este de neglijat. Cum face acest lucru? De exemplu, dacă se pune telefonul la priză seara, bateria este încărcată până la o capacitate de 80%. Apoi procesul de încărcare stopează. Urmând ca înainte cu 120 de minute de ora de trezire să înceapă procesul de încărcare până la 100% din capacitate.

Există mai multe moduri de utilizare, implicit de management al bateriei – Performance, Normal, Power Saving și Super Saving.

Autentificare securizată!

Un smartphone modern oferă acces securizat prin mai multe metode – recunoaștere facială, amprentă, PIN sau pattern. Iar ASUS Zenfone 5 permite oricare dintre metodele de mai sus.

Înregistrare feței posesorului se face imediat iar aceasta va fi recunoscută imediat când este aprins ecranul. Nu am sesizat erori.

ASUS Zenfone 5 ZE620KL

De asemenea, pe spatele terminalului există senzorul de amprente, la fel de responsiv, recunoaște imediat amprenta înregistrată.

Sistem audio performant!

Cu siguranță că ASUS Zenfone 5 este un adevărat smartphone pentru multimedia. Pe lângă superbul ecran de 6.2 inchi, am apreciat la fel de mult și sistemul audio încorporat.

De exemplu, este capabil să redea un sound destul de puternic, fără distorsiuni, fiind active în același timp atât difuzorul de pe muchia inferioară cât și pe cel aflat în decupajul din ecran. Astfel că poate fi urmărită fără probleme coloana sonoră a unui film sau vocea unui interlocutor dintr-o discuție pe videochat.

Pentru cei care preferă să asculte muzică la căști de calitate, le pot spune că acest smartphone este certificat Hi‐Res Audio (HRA), astfel că este capabil să proceseze și să redea fișiere în format 24‐bit/96kHz sau 24‐bit/192kH, pe dispozitive portabile compatibile.

De asemenea, este compatibil AptX pentru conectarea la dispozitive externe bluetooth și DTS Headphone:X 7.1, pentru sound virtual 7.1 pe căști compatibile.

Există și aplicație Audio Wizard pentru ajustarea sunetului redat conform stilului de muzică preferat sau propriilor preferințe. Normal, pentru audiții cât mai de calitate este nevoie de o pereche de căști pe măsură. 

Interfață modernă, plăcută, fără aplicații bloatware preinstalate!

Cu siguranță am fost mulțumit de intefața de utilizare, colorată și dinamică, dar mai mult de faptul că nu vine cu nicio aplicație bloatware preîncărcată. Iată că managerii ASUS au ascultat opiniile noastre, ale europenilor, și au eliminat toate ciudățeniile alea de aplicații chinezești, pe care noi nu le-am fi utilizat niciodată.

Utilizatorii au la dispoziție o mulțime de teme dintre care pot alege, există toate aplicațiile Google dar și PlayStore pentru descărcarea oricărei suite software ar avea nevoie.

Nu lipsește MobileManager, pentru administrarea aplicațiilor, sau File Manager, pentru administrarea fișierelor stocate, aplicație pentru ajustarea fotografiilor. Interesantă și suita Twin Apps, care permite utilizarea simultană a două conturi în aplicații gen Instagram, Facebook, Youtube, chiar utilă pentru cei care administrează mai multe conturi sociale.

Bineînțeles că nu puteau lipsi comenzile prin gesturi – de exemplu, dacă se scriu anumite litere pe ecranul închis, negru, pot fi activate imediat anumite aplicații – c, pentru cameră, w, pentru starea vremii, s, pentru camera frontală etc.

Și, după cum am mai spus, am apreciat comportamentul interfeței, dependent implicit de puterea hardware pusă la dispoziție. Este fluentă, funcționează impecabil, fără sacadări, blocaje sau alte neajunsuri.

ASUS Zenfone 5 ZE620KL

Are o construcție de calitate și un design modern, pentru 2018!

Deși am mai discutat acest aspect, revin cu câteva rânduri asupra lui.

Chiar dacă look-ul său nu are propria personalitate, motivele fiind de la sine înțelese, ASUS Zenfone 5 este un terminal actual, cu o construcție de calitate și finisaje fără reproș. Sticlă și metal, mă rog, predominant sticlă, totul pentru un terminal actual, care poate mulțumi din punct de vedere al aspectului exterior pe aproape pe oricine.

Principalul element de atracție la acest capitol fiind cu siguranță ecranul său care, așa cum ocupă el aproape toată suprafața frontală, se vede superb. De altfel un motiv substanțial pentru care nu aș mai face nazuri legate de similitudinile constructive cu ale unui anumit smartphone american. 

Nu este de neglijat nici faptul că o diagonală de 6.2 inchi a încăput în corpul unui terminal cu ecran de 5.5 inchi, cum ar fi Zenfone 3 și Zenfone 4. Astfel că acest Zenfone 5 rămâne un terminal destul de facil de utilizat și de manevrat.

Singurul neajuns al prezenței sticlei pe toate părțile este faptul că alunecă de pe orice suprafață înclinată. Așa că mare atenție la cum este așezat sau ar fi de recomandat protejarea lui cu o husă specială. Recunosc că la mine a alunecat de cel puțin două ori de pe mânerul canapelei direct pe parchet, fără să pățească nimic din fericire. 

La ce ar mai fi de lucru? Care ar fi minusurile acestui terminal ASUS Zenfone 5?

Toate ca toate, am lăudat destul acest nou smartphone, unii ar putea crede că este perfect. Dar are și câteva minusuri pe care nu le pot trece cu vedere și pe care le voi enumera în continuare

  • Prezența decupajului în partea superioară a ecranului denotă o lipsă de personalitate, pe care unii posibili cumpărători nu o vor accepta.
  • Omniprezența sticlei induce la alunecarea de pe orice suprafață înclinată, astfel că se poate deteriora într-o clipă de neatenție. Aceeași sticlă este prietenoasă cu amprentele și urmele de grăsime, ar fi trebuit tratată oleofobic.
  • După cum am mai spus, aș fi preferat ca a doua cameră cu unghi larg de cuprindere să aibă un senzor mai de calitate, chiar dacă prețul său ar fi crescut ușor. Pentru rezultatele mai de calitate și cu un unghi larg de cuprindere.
  • De asemenea, algoritmii de prelucrare foto pentru modurile automate ar mai putea fi îmbunătățiți.
  • Aș fi preferat să fie rezistent la stropirile accidentale cu apă, pentru a preveni micile și inerentele accidente de acest gen.

Concluzia finală despre ASUS Zenfone 5 ZE620KL?

ASUS Zenfone 5 ZE620KL este un smartphone actual, modern, un exponent pentru anul de grație 2018, cu caracteristici pe care le întâlneam doar la modelele de top nu mai departe de acum doi ani.  Și care impune în acest fel standarde superioare clasei din care face parte, astfel că pune destulă presiune asupra concurenței.

Deși fișa sa tehnică este una de nivel mediu, cum am mai spus capabilă pentru experiența completă de care are nevoie utilizatorul modern, dispune și de caracteristici care rivalizează cu ale terminalelor de top – un sistem dual de camere competent, capabil de rezultate foto-video foarte bune, un ecran superb, autentificare eficientă prin amprentă sau prin recunoașterea trăsăturilor chipului, plus capacitate de stocare extensibilă. Totul cu un preț mult sub cel al actualelor vedete telecom, de altfel un alt atuu important al său.

 

Please follow and like us:

Bogdan Petre

Acest blog infiintat in 2008 este si va ramane pasiunea mea principala. Sunt interesat de gadget-uri de orice fel, de la smartphone-uri, tablete, laptopuri si pana la sisteme audio sau camere foto. In plus, incerc pe cat imi permite timpul sa invat noi lucruri despre arta fotografica. De asemenea, voi incerca pe cat posibil sa relatez despre locurile frumoase pe care le intalnesc in calatoriile mele din vacante.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *