Cu telefonul pe munte

Oricât de mult folosesc camera foto în drumețiile de pe munte, oricât de superioară ar fi calitatea rezultatelor, sunt momente în care este mai dificil de purtat și de utilizat. Cum a fost în tura din masivul Piatra Mică, unde am preferat pe porțiunile de cățărare să o pun frumos în rucsac. Pentru că mă încurca și, în plus, riscam să o lovesc de stânci, implicit să îi fac vreo bubă.

Așa că pe acel traseu greu accesibil am preferat să fac poze și panorame cu telefonul din dotare, deja bătrânul Huawei P10. Iar unele dintre ele au fost chiar reușite, tocmai bune de urcat pe site-urile sociale.

Normal, după o utilizare intensivă, bateria lui P10 a cedat și a trebuit să o pun la încărcat (în miezul zilei, de altfel unul dintre punctele lui slabe). Bineînțeles că aveam un acumulator extern la îndemână, nu plec niciodată fără unul în rucsac. Aș recomanda și o husă specială pentru telefon în astfel de drumeții, cu prindere de mână. Pentru a nu fi scăpat din greșeală prin vreun hău. 

Iată pozele, sper să vă placă (unele nu sunt de pe creastă).

Clar, cu o cameră bună, pozele arătau mult mai bine, erau mai naturale. Pentru că modul HDR al lui Huawei P10 nu este unul chiar de lăudat. Mă tot gândesc să cumpăr o compactă premium, cu zoom și greutate mică. Dar mă sperie prețurile de peste 3500 de Lei. Mai trebuie să fac niște economii pentru a putea cumpăra una. Vreo câțiva ani…

Please follow and like us:

Bogdan Petre

Acest blog infiintat in 2008 este si va ramane pasiunea mea principala. Sunt interesat de gadget-uri de orice fel, de la smartphone-uri, tablete, laptopuri si pana la sisteme audio sau camere foto. In plus, incerc pe cat imi permite timpul sa invat noi lucruri despre arta fotografica. De asemenea, voi incerca pe cat posibil sa relatez despre locurile frumoase pe care le intalnesc in calatoriile mele din vacante.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *