Moto G6 Play Review – Smartphone entry-level la un preț bun, cu toate funcțiile uzuale

Noua serie de smartphone-uri Moto G este aici, consemnând încă un pas evolutiv în istoria sa. Anul trecut am avut ocazia să folosesc terminalele Moto G5 și Moto G5S plus, chiar unele dintre cele mai interesante modele de nivel mediu disponibile comercial atunci, cu destule atuuri importante pentru publicul lor țintă.

Iar de curând am avut ocazia să utilizez noul model entry-level Moto G6 Play, dedicat în special celor care nu vor să cheltuiască mulți bani pe un smartphone, ba din contră, cât mai puțini posibil. Minimum de costuri, maximum de beneficii, un “motto” popular pentru orice gen de cumpărător, nu doar pentru cei de smartphone.

Iar acest Moto G6 play, cel mai ieftin terminal al acestei noi serii, merită din plin toată atenția, atât pentru că a dovedit un comportament foarte bun în aplicațiile uzuale dar și pentru că are un ecran generos de 5.7 inchi în format 18:9, capacitate dual-sim, plus o autonomie chiar decentă. Și are un preț chiar cumsecade, de aproximativ 800 de lei în ofertele actuale.

Moto G6 Play

Specificațiile terminalului Moto G6 Play pe care l-am avut la dispoziție sunt următoarele

  • Ecran – IPS de 5.7 inchi, rezoluție HD+720p 1440 x 720 pixeli, format 18:9
  • Procesor – cu opt nuclee Snapdragon 430 tactat la 1.4GHz
  • GPU – Adreno 505
  • Memorie RAM – 3GB
  • Stocare – 32GB + slot microSD cu suport de până la 256GB
  • Rețea – 4G, Wi-Fi N, Bluetooth 4.2, GPS, A-GPS, GLONASS
  • Cameră foto principală – 13 MPix cu focalizare automată cu detecție de fază (PDAF), lentile cu o diafragmăf/2.0, filmare 1080p/30fps
  • Cameră foto frontală – 8Mpix
  • Acumulator – 4000mAh
  • Dimensiuni – 154.4 x 72.2 x 9 mm
  • Greutate – 175 grame
  • Sistem de operare – Android 8.0 Oreo
  • Altele – dual-sim dual stand-by, conector micro-USB, senzor de amprentă pe spate

Ca aproape orice terminal ieftin, entry-level, nu se distinge prin vreun corp extra-slim, subțire, ci mai degrabă este un smartphone masiv după standardele actuale, drept că unul cu ecran generos. Grosime de până în 9mm și greutatea de 175 de grame nu sunt chiar măsuri fit, după cum spuneam. Dacă va fi protejat și cu o husă va fi și mai grosuț. Dimensiunile sale generoase, coroborate cu diagonala mare, îl fac mai dificil de utilizat cu o singură mână, în special pentru comenzile tactile necesare în partea superioară a ecranului.

Moto G6 Play

Dar trebuie să recunosc că este unul dintre modelele entry-level cu o construcție de calitate, fără reproș. Îmi place designul simplu și cu linii fluide al capacului de pe spate, construit dintr-un plastic lucios. Arată destul de bine, deși nu se distinge neapărat prin ceva special, care să-l scoată în evidență. Dar, la prețul său de comercializare, mă declar mulțumit din punct de vedere al aspectului său exterior și al calității constructive.

Pe de altă parte, amprentele vor fi prietenele acestei suprafețe lucioase, fiind vizibile în special pe nuanțele închise la culoare. De asemenea, trebuie neapărat protejat cu o husă, pentru că această carcasă din plastic poate fi imediat zgâriată sau deteriorată după un impact accidental.

Moto G6 Play

De remarcat faptul că este unul dintre telefoanele ieftine cu senzor de amprentă amplasat pe spate, sub camera foto. Un accesoriu chiar util pentru deblocarea securizată, cu un comportament impecabil din câte am constatat.

Singurul lucru care nu-mi place deloc din punct de vedere constructiv este lipsa portului USB-C, în continuare fiind utilizat cel micro-USB, la care este necesară maximă atenție când este conectat pentru încărcare. Credeam că în anul de grație 2018 nu o să mai întâlnesc pe noile serii de telefoane acest port micro-USB.

Din punct de vedere hardware nimic spectaculos, același Snapdragon 430 utilizat și pe alte terminale din categoria sa. Dar un procesor capabil să asigure ritualul zilnic al unei bune părți a utilizatorilor, în aplicațiile folosite la scară largă – pentru navigare pe internet, orientare, comunicare scrisă/video, socializare, multimedia HD etc. Sigur, mai puțin la jocuri cu o grafică complexă sau filmare 4K/60fps cu camera foto din dotare, caracteristici deloc întâlnite de altfel în categoria terminalelor entry-level.

Dar acest procesor și cei 3GB de memorie RAM, pe un ecran cu rezoluția de 1440 x 720 pixeli,  sunt de ajuns pentru o experiență onorabilă de utilizare, cu o interfață destul de fâșneață, fără lag-uri sau sacadări evidente și deranjante. Din punct de vedere comportamental mă declar mulțumit, punctez din nou, în aplicațiile uzuale – browser, aplicații sociale (facebook, instagram) și de comunicare (hangouts, whatsapp, fb messenger), orientare și navigare cu ajutorul google maps etc. Pentru rutina zilnică Moto G6 Play are tot ceea ce este nevoie.

Normal, l-am testat cu aplicațiile de benchmark. Rezultatele, în continuare

  • Antutu – 58258 puncte
  • 3D Mark IceStorm Unlimited – 9531 puncte.

Acestea, într-un grafic comparativ cu rezultatele altor smartphone-uri, mai jos.

După cum se observă, rezultatele grafice sunt asemănătoare celor obținute de smartphone-uri echipate cu Snapdragon 430. Dar sub cele ale smartphone-urilor de nivel mediu actuale.

Iar acumulatorul cu o capacitate de 4000mAh este capabil de o autonomie de până în 48 de ore, într-un ritm moderat de utilizare, cu wi-fi și conexiune 4G active permanent și notificări la gmail, facebook, instagram, whatsapp, alerte trafic etc. Mai mult, am sesizat că bateria se încarcă destul de repede.

Moto G6 Play

Ecranul IPS este unul generos, cu o diagonală de 5.7 inchi, în format 18:9 și o rezoluție 720×1440 pixeli. Capabil să afișeze caractere text destul de clare și imagini cu o paletă coloristică frumoasă și un contrast ok. De asemenea, este destul de luminos pentru a fi lizibil în lumina zilei.

Există și o aplicație de calibrare a vizualizării conform propriilor preferințe – cu setarea temperaturii de culoare (warm, neutral, cool) și alegerea modului vibrant, pentru culori mai intense.

Moto G6 Play

Camera principală are un senzor principal de 13MPix, lentile cu o deschidere a diafragmei f/2.0 și led flash. Iar din punct de vedere al calității rezultatelor se descurcă mai ok în condiții bune de iluminare, am putea spune că este o cameră de folosit la lumina zilei. Mă rog, pot fi realizate poze și la interior, în lumină artificială slabă, însă cu riscul pierderii clarității și al nivelului detaliilor.

De asemenea, viteza de focalizare nu este la nivelul telefoanelor de top, în special în condiții slabe de iluminare. Și nu are stabilizare optică, așa că trebuie ținut cât se poate de fix în timpul declanșării.

Interfața camerei este una conformă cu capacitățile sale – simplă, fără prea multe setări. Există totuși un mod manual care permite ajustarea compensării la expunere, a sensibilității ISO, a timpului de expunere și a tipului de focalizare.

Dar nu permite alegerea rezoluțiilor de filmare și de fotografiere, sunt disponibile doar cele standard (13Mpix pentru poze și 1080p/30fps pentru filmare). De menționat că în timpul filmării interfața permite realizare de capturi foto.

Iar calitatea rezultelor pe timp de zi este una destul de ok, după cum se poate vedea în cele câteva exemple de mai jos.

Clar, nu excelează, nu se poate compara din acest punct de vedere cu smartphone-urile de top, nici cu cele de nivel mediu, dar poate mulțumi o bună parte a utilizatorilor.

Interfața de utilizare este una destul de simplă, frumos colorată, dinamică. Fără bloatware sau alte aplicații instalate aiurea, tot ce are nevoie utilizatorul poate fi descărcat din Google Play.

Menționez aplicația Moto care afișează informații despre stocarea internă și despre consumul bateriei. De asemenea, prin intermediul ei pot fi activate sau dezactivate gesturile de control și notificările de pe ecran.

Moto G6 Play

Concluzii despre Moto G6 Play

Pro

  • Comportament onorabil, este un smartphone chiar ok pentru aplicațiile uzuale
  • Autonomie foarte bună
  • Construcție de calitate
  • Ecran mare, în format 18:9, care se vede bine
  • Camera oferă rezultate decente în condiții bune de iluminare
  • Este dual-sim și are slot pentru card microSD
  • Are senzor de amprentă pentru securizare
  • Terminal complet, cu tot ceea ce are nevoie utilizatorul, la un preț bun

Contra

  • Camera principală focalizează mai lent în anumite situații și nu dă un randament superior în condiții de iluminare slabă
  • Este un terminal destul de masiv iar pe suprafața lucioasă a carcasei sunt vizibile amprentele
  • Nu are port USB-C pentru încărcare

Moto G6 Play este un smartphone entry-level cu toate funcțiile uzuale necesare, cu un comportament onorabil pentru rutina zilnică a majorității utilizatorilor, comercializat la un preț bun. 

Please follow and like us:

Bogdan Petre

Acest blog infiintat in 2008 este si va ramane pasiunea mea principala. Sunt interesat de gadget-uri de orice fel, de la smartphone-uri, tablete, laptopuri si pana la sisteme audio sau camere foto. In plus, incerc pe cat imi permite timpul sa invat noi lucruri despre arta fotografica. De asemenea, voi incerca pe cat posibil sa relatez despre locurile frumoase pe care le intalnesc in calatoriile mele din vacante.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *