ASUS Zenbook UX560 Flip (UX560UA) – Laptop convertibil prezentat la Computex 2016

Se pare că vor fi lansate multe laptopuri interesante la această ediție a Computex 2016 din Taipei. Cum ar fi și acest model ASUS Zenbook UX560 Flip (UX560UA) cu un design chiar atrăgător, la care atrage atenția cu siguranță aspectul balamalelor de prindere ale ecranului.

ASUS Zenbook UX560 Flip se poate transforma într-o tabletă prin rotirea la 360 de grade a ecranului și are o configurație destul de puternică, care se poate dovedi utilă în special la aplicații complexe de office. Configurația lui sună în felul următor – ecran IPS de 15.6 inchi cu rezoluție full HD – 1920×1080 pixeli, procesor Intel Core i7-6500U (Skylake) tactat la 2.5GHz, cu Turbo Boost până la 3.10GHz, placă grafică Intel HD 520, 8GB memorie RAM (extins până la 16GB) și stocare pe un SSD cu o capacitate de 512GB.

Mai are port USB 3.0, un altul USB 3.1 Type-C, port HDMI, cititor de carduri microSD, Wi-Fi 802.11ac, Bluetooth dar și tehnologie WiDi 4.1. Nu-i lipsește un sistem audio Bang & Olufsen ICEpower.

ASUS Zenbook UX560 Flip

Și, după cum se observă din imagini este și destul de subțire, având o grosime de numai 18mm. Cântărește 2.2Kg, astfel că este un laptop cu ecran mare care poate fi transportat destul de facil. Clar, nu este un ultraportabil, dar stă destul de bine la capitolul portabilitate pentru un echipament metalic cu ecran de 15.6 inchi.

ASUS Zenbook UX560 Flip va fi disponibil de luna viitoare în magazinele europene, la un preț de aproximativ 1500 de Euro.

ASUS Zenbook UX560 Flip

Bogdan Petre

Acest blog infiintat in 2008 este si va ramane pasiunea mea principala. Sunt interesat de gadget-uri de orice fel, de la smartphone-uri, tablete, laptopuri si pana la sisteme audio sau camere foto. In plus, incerc pe cat imi permite timpul sa invat noi lucruri despre arta fotografica. De asemenea, voi incerca pe cat posibil sa relatez despre locurile frumoase pe care le intalnesc in calatoriile mele din vacante.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *