Nokia E75 – telefonul de business

nokia_e75_slide_ziare

Sa faci afaceri in ziua de astazi, sa iti faci treaba la locul de munca in special departe de birou, a devenit un fapt pe care nu mai poti sa-l duci la bun sfarsit sau in timp util fara ajutorul unui telefon mobil si in special al unui smartphone. Smartphone-urile au devenit device-uri esentiale in trusa de supravietuire a oricarui om de afaceri, care pe langa asigurarea comunicarii vocale, fac cam tot ceea ce puteam numai cu un computer mai demult: asigura comunicarea scrisa prin e-mail, asigura accesul la informatie prin internet si chiar posibilitatea de vizualizare si editare a documentelor de tip office. Totul la o scara mult mai mica atat din punct de vedere al dimensiunilor vizualizare cat si al puterii de procesare dar in conditii de portabilitate maxima.

Telefoanele de tip slide qwerty isi au scopul lor bine determinat in asigurarea comunicarii scrise mobile, sunt telefoane dedicate in special zonelor profesionale in care schimbul si accesul informatiilor de ultima ora sunt vitale. Cei de la Nokia se lauda ca noul lor smartphone, E75, este cel mai bun produs dedicat mesageriei prin orice mijloc pe care l-au realizat ei vreodata.

nokia_e75_slide_ziare_lateral

Caracteristici Tehnice

– Greutate: 139 grame

– Dimensiuni: 111,8 x 50/80 x 14,4 mm

– Ecran: 2.4 inchi, rezolutie 240×320 pixeli

– Memorie interna: 50MB

– Slot microSD pentru cresterea capacitatii de stocare

– HSDPA (3.5 G), Wi-Fi, Bluetooth

– Quad band: 850/900/1800/1900

– Camera 3.2 Megapixeli

– Compatibilitate audio: mp3, wma, aac

– Radio FM

nokia_e75_slide_2

Primele Impresii

Este un telefon care iti place cum arata inca de la prima vedere. Are un design elegant, stralucitor, fin, o combinatie bine proportionata de elemente glossy negre cu finisaje metalice.

Partea frontala este in intregime finisata dintr-un plastic negru lucios cu aspect oglinda pe care, din pacate, raman amprente din belsug, iar partea dorsala este acoperita cu un capac din otel inoxidabil texturat. Aspectul elegant este nuantat de ramele cromate atat din jurul partii frontale sau a butonului principal de parcurgere a meniului. Aspectul fin nu ramane numai vizual, aceeasi senzatie o ai si cand il tii in mana si lucrezi cu el, materialele din care este contruit fiind de o calitate exceptionala.

Slide-ul este ferm iar mecanismul de actionare este foarte bine realizat, fapt care iti lasa impresia de soliditate, rezistenta. Oricum, parca tot mai are un pic de joc dar nu suparator. Nu este un telefon usor dar nici unul gros, are chiar dimensiuni destul de reduse pentru clasa sa, asa ca incape destul de usor intr-un buzunar de pantalon.

nokia_e75_spate

Putem spune ca este un telefon care arata bine din orice pozitie sau unghi ar fi privit. Atat partea frontala cat si cea dorsala arata senzational, atrage privirile curiosilor si poate starni invidii. :O) Este un telefon care ii sta bine la o intalnire de afaceri intr-un restaurant elegant sau intr-o sala de consiliu a unei multinationale.

nokia_e75_tastatura

Functionare si Utilizare

Principalul sau scop, comunicarea scrisa, este sustinuta din plin de tastatura glisanta mare, qwerty, una dintre cele mai bune cu care am avut de-a face pana acum. Butoanele sunt destul de mari pentru tastarea rapida, chiar si pentru degetele mai late. Tastele numerice sunt destul de mari pentru a putea forma numerele de telefon fara prea mare efort, doar plasticul din care sunt realizate pare un pic cam moale. O mica problema am intalnit la deblocarea telefonului, atunci cand actionam Meniu+”*”, avand momente cand nu reuseam din prima sa il deblochez pentru ca nu apasam tasta “*” corect, poate din cauza ca este taiata in jurul muchiei telefonului, avand dimensiuni mai reduse decat celelalte. Deasupra butoanelor numerice se afla cele de “sistem” sa zicem, cele de apelare sau respingere apel, sau cele  cu ajutorul carora putem apela rapid meniul principal, agenda, e-mailul.

Telefonie

Pe partea de telefonie a functionat ok, fara pierderi de semnal, calitatea apelurilor fiind excelenta. Pe interlocutori i-am auzit foarte bine si ei la randul lor la fel pe mine.

nokia_menu

Meniul

Meniul este unul tipic pentru telefoanele Nokia bazate pe Symbian. Iconitele meniului sunt viu colorate, unele intuitive altele mai putin, fiind usor de parcurs cu tastele directionale.

Datorita procesorului la 369 Mhz, a puterii de procesare rapide deci, parcurgerea meniului si deschiderea diverselor programe apelate se face rapid si aproape fara intarzieri.

nokia_e75_internet

Ecranul

La functionalitatile pe care le are, la tehnologiile pe care le incorporeaza sau la potentialul sau, parca se simtea nevoia unui ecran mai mare. Cel de 2.4 inchi, cu toate ca se vede foarte bine, parca este cam mic pentru vizualizarea unei pagini web, chiar privita cu telefonul in pozitie orizontala. In rest, contrastul si luminozitatea sunt destul de bune, culorile afisate sunt vii, naturale iar unghiul de vizualizare este unul dintre cele mai largi pe care le-am vazut la un telefon mobil. Cele afisate pe ecran se vad bine la lumina naturala dar in cea foarte puternica finisajul tip oglinda are tendinte reflexive care pot fi suparatoare sau deranjante privirii.

Astfel, cele afisate pe o pagina de internet se vad ok de catre cei care nu au probleme de vedere (ca la majoritatea telefoanelor de altfel) dar as fi preferat un ecran mai mare pentru a cuprinde cat mai mult din latimea unei pagini de internet. Nu zic un 3.2 inchi, dar un 2.8 parca chiar avea loc chiar in dimensiunile actuale.

Foarte util este si accelerometrul din dotare, care roteste pagina sau meniul in functie de pozitia telefonului, verticala sau orizontala (portrait sau landscape), chiar fara sa actionam tastatura qwerty.

Din cate am citit pe internet, daca il intorci cu fata in jos atunci cand suna, intra in modul Silent. Am incercat, dar din pacate la mine nu a functionat. In schimb, la colegu’ posesor de Nokia Xpress Music mergea de rupea aceasta comanda…

Conectivitate

Cum este un telefon de business partea de conectica nu este lasata deloc de izbeliste. Pentru o comunicare eficienta si acces rapid la diversele tipuri de informatii avem la dispozitie cam tot ceea ce este mai bun la ora actuala: wi-fi si 3G+ (7.2 mbps). Transferul de fisiere se poate realiza atat prin conectivitate Bluetooth cat si prin portul miniUSB.

Cei de la Nokia nu ne-au mai incurcat si la acest model cu un port infrarosu, aceasta fiind o tehnologie din ce in ce mai putin utilizata.

Astfel, navigarea pe internet, chiar in conditiile unui ecran mai mic decat al altor competitori pe piata de smartphone-uri, este una placuta, paginile incarcandu-se rapid. Si mai beneficiem si de browser-ul Symbianului care este unul dintre cele mai complete existente pe piata mobilelor. Cursorul virtual este simplu de utilizat cu ajutorul ramei directionale dar nu la fel de usor ca un trackball de la Blackberry.

nokia_gps_2

GPS

GPS-ul, chiar daca este unul asistat, isi face treaba foarte bine. Am fost localizat destul de repede, fara erori iar harta Nokia Maps 2.0 este mult, dar mult, mai utila decat cea Google (cel putin pe Romania). Singurul mic incovenient este ecranul, un pic cam mic pentru vizualizarea hartii in conditii confortabile. Este foarte util pentru navigarea pedestra dar pentru utilizare intr-o masina, cand telefonul este asezat mai departe, pe bord, vizualizarea hartii cere ochi de vultur.

nokia_e75_camera_foto

Camera Foto

Cum cei de la Nokia nu pun foarte mare accent pe functiile multimedia la telefoanele lor dedicate in special zonei de afaceri, acestea sunt echipate cu camere foto-video al caror senzor este unul daca nu mic, atunci mediu. Senzorul de 3.2 Megapixeli nu este unul extraordinar si isi pune accentul din plin asupra calitatii imaginilor statice sau dinamice.

La interior, in conditii de lumina buna, fotografiile sunt totusi destul de bunicele, culorile surprinse sunt naturale dar zgomotul este destul de vizibil. Blitz-ul din dotare este destul de bun pentru fotografierea subiectilor de aproape. Si mai mi-a placut distanta mica de la care face autofocus.

Cateva exemple, la interior, mai jos:

ex_foto_nokia_e75_3ex_foto_nokia_e75_2ex_foto_nokia_e75_1

ex_foto_nokia_e75_4

Multimedia

Mi-a placut cum se aude muzica atat prin difuzorul incorporat (unul dintre cele mai bune) cat si prin castile de la pachet. Sa mentionez ca putem utiliza orice tip de casti cu conector  jack de 3.5 mm? Muzica se aude destul de tare, sunetul nu are distorsiuni, pastrandu-si calitatea chiar si la un volum mai puternic. Player-ul are 5 setari predefinite de egalizor dar care pot fi editate dupa propriul nostru gust.

nokia_e75_jack

Sa nu uitam si de functia de Radio FM cu RDS care isi are utilizatorii fideli in drumul catre munca dimineata sau seara, in metrou, tramvai sau autobuze.

Player-ul video nu putea fi decat Real Player, unul compatibil cu formatele MP4 si 3GP, videoclipurile putand fi vizionate atat in mod portrait cat si landscape.

Cei de la Nokia nu au invatat nimic de la politica agresiva a coreenilor chiar si pentru telefoanele de business si nu au introdus deloc suport DivX si XviD asa ca, cei care si-ar dori sa vada diverse fisiere codate in aceste formate nu si-au gasit telefonul ideal.

Stocare

Cei 50 de mega interni nu ne sunt de niciun folos pentru cantitatile de informatie multimedia sau de alt gen pe care le devoram noi zi de zi. Dar, la pachet, cei de la Nokia au inclus si un card microSD de 4 GB care ne sunt de mare ajutor pentru stocarea diverselor documente de tip office sau altor tipuri de fisiere cu utilizare profesionala sau nu.

Autonomia

Sunt foarte multumit de autonomie, la o utilizare normala pentru mine, bateria m-a tinut cel putin 3 zile, timp in care l-am folosit mai mult pentru convorbiri telefonice dar si pentru mici verificari de e-mail sau vizualizare pagini web.

Foarte usor, chiar mai simplu decat la E71, se poate detasa capacul de acces la baterie sau SIM. Doar apesi cu unghia o mica clapeta si capacul poate fi detasat de corpul telefonului.

Software

In primul rand vreau sa reamintesc ca avem de-a face cu un telefon care are unul dintre cele mai bune browsere de internet iar daca avea un ecran si o rezolutie mai buna, chiar ca rupea gura targului. Suplimentar, daca nu va place browserul Symbian, aveti preinstalat si un Opera Mini.

Nokia E75 functioneaza pe baza ultimei versiuni de Symbian S60, service pack 2, dar nu am gasit mari diferente fata de versiunea anterioara pe care o gasim la E71, de exemplu.

Documentele de tip Office pot fi vizualizate cu ajotorul pachetului Quick Office iar pentru cele PDF avem reader-ul aferent.

Pe partea de mesagerie este de retinut faptul ca avem la dispozitie presetarile pentru webmail-urile populare gen Gmail sau Yahoo, pentru care in procesul de setare nu trebuie decat sa introducem userul si parola pentru a le face functionale. Alte mici amanunte care mi-au placut la aplicatia de e-mail, au fost posibilitatea schimbarii rapide a diferitelor casute si navigarea in  folderele lor, posibilitatea citirii e-mail-urilor in format HTML si sa nu uitam de compatibilitatea push e-mail.

nokia_e75_ziare_1

Concluzii

Pro

– design de nota 10

– conectica de top

– functia a-GPS si harta Nokia

– tastatura qwerty foarte buna

Contra

– parca se putea un ecran mai mare

– camera foto slaba

– pretul

Nokia E75 este un telefon cu un aspect si functionalitati dedicate in special zonelor profesionale, el asigurand cu succes suportul pentru comunicarea scrisa. Cu el ne putem informa de pe internet, ne putem vizualiza continutul diverselor casute postale de tip webmail sau nu, putem citi atasamentele office universal utilizate in acest moment, fiind un inlocuitor de succes pentru notebook-uri pentru perioade scurte, momente in care nu avem nevoie sa mai purtam dupa noi un echipament mai greu.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *