KIS – Come into the Green Zone
Astazi, cei de la Kaspersky, au lansat si in Romania suitele Internet Security 2010 si Anti-Virus 2010.
Pe langa o sigla noua, o interfata mult mai placuta vizual si mult mai usoara de folosit, mai intuitiva pentru majoritatea utilizatorilor, noua suita de protectie aduce si noi tehnologii foarte interesante, unele chiar in premiera pentru softurile antivirus.
Cele mai interesante facilitati pe care eu le-am observat, doar din prezentare, sunt descrise mai jos.
Printre acestea enumeram Sandbox-ul care permite lansarea unei masini virtuale securizate pentru a rula programele sensibile la atacuri, astfel incat o posibila amenintare cu virusi nu afecteaza sistemul de operare in sine pentru ca noi vom lucra intr-un mediu complet izolat – ”Safe Run”. Daca vrem sa rulam orice aplicatie in mediu virtual sau daca vrem sa accesam un site periculos, nu avem decat sa lansam browser-ul sau aplicatia respectiva direct din fereastra antivirusului si nu ne vom mai face griji ca am putea infecta tot sistemul de operare. Modul de lucru Safe Run este evidentiat printr-un chenar verde in jurul ferestrei aplicatiei.
Incorporeaza tehnologia HIPS (Host-based Intrusion Prevention System) care care alocă un rating de securitate pentru orice malware necunoscut sau orice programel care se comporta in acest fel.
Avem la dispozitie si modul “gaming” pe care practicantii inraiti ai jocurilor online il vor aprecia pentru ca, in acest mod, vor fi suspendate anumite functii ale antivirusului cu impact asupra traficului de date astfel ca vor scadea timpii de raspuns ai jocului, implicit vor creste perfomantele.
Modulul de protejare a datelor personale, a identitatii digitale, prin care ne putem alege folderele de pe hard in care ne pastram fisierele confidentiale (chiar si cookie-urile), astfel incat ele sa nu poata fi accesate de nicio aplicatie.
Protejarea datelor personale (parole, date de carduri) se face prin blocarea automata a accesului la site-urile de phishing sau prin utilizarea unei tastaturi virtuale securizate, gata de utilizare din fereastra antivirusului in momentele in care accesam online banking-ul personal sau alte site-uri securizate.
De asemenea, avem posibilitatea crearii unei disc de recuperare, refacerea (depanarea) setarilor Windows-ului in cazul unui dezastru precum si Control parental.
Mie nu-mi ramane decat sa-l instalez pentru a-l vedea la lucru si pentru a descoperi chiar toate facilitatile pe care ni le ofera.