Samsung Corby – Funky Mobile Toy

Smartphone-urile cu ecran tactil sunt din ce in ce mai dorite si mai utilizate de catre noi. Ne plac si le dorim. Le putem privi atat ca pe niste “unelte” cu ajutorul carora ne desfasuram activitatile profesionale dar si ca pe micile noastre jucarii personale cu ajutorul carora ascultam muzica, comunicam pe internet cu prietenii, intr-un cuvant – ne distram. Din pacate, nu toti ni le permitem. Unele au caracteristici tehnice de top dar si preturi pe masura, preturi care nu sunt pentru orice buzunar.

Dar, iata ca, anumiti producatori se gandesc si la cei care nu ar investi o suma importanta intr-un astfel de device. Cum? Pai,  incearca sa le puna la dispozitie smartphone-uri cu ecran tactil, alaturi de caracteristici tehnice decente, la un pret pe  care si-l pot permite. Este cazul si celor de la Samsung care, prin noul lor Corby, targeteaza acest gen de produs catre generatia tanara, young, o categorie sociala care nu are posibilitati financiare importante.

O dovada a succesului de care se bucura deja pot fi vanzarile de peste 3 milioane de exemplare de la lansare pana acum. Din cate stiu, si la noi a fost un telefon destul de cautat pentru cadourile de sarbatori. Un exemplar din cele 3 milioane a ajuns si pe mainile mele, chiar de sarbatori, astfel ca voi relata cateva din impresiile pe care mi le-a lasat interactiunea cu el.

Caracteristici Tehnice

Ecran: 2.8 inchi

Rezolutie Ecran: 240×320 pixeli

Camera Foto: 2 Megapixeli

Baterie: Li-Ion; 9 ore de convorbire, 30 zile Stand-by

Memorie Interna: 50 Mb

Extensie Memorie: Card MicroSDHC

Conexiune Date: Edge

GPS: Nu

Accelerometru: Nu

Dimensiuni: 103 x 56.5 x 12.0 mm

Greutate: 9o grame

Primele impresii

Aspectul sau vesel si colorat, de jucarie hi-tech, arata din prima cui ii este destinat: tinerilor. Sau celor pentru care culoarea si veselia inseamna totul in viata, celor cu suflet mereu tanar. Un telefon care va face furori in gradinite, scoli generale, licee si universitati. Si poate nu numai. O multime de doamne si domnisoare l-au admirat si mi-au cerut mai multe detalii despre el, totul pornind de la aspectul sau “funky”.

Pe de alta parte, cei de la Samsung s-au gandit si la cei mai “scortosi” sau pentru evenimentele mai sobre la care am putea participa si i-au pregatit si  “hainute”  de gala, adica, pe langa cele doua capace colorate, au inclus in pachet si unul negru, mai serios.

Dar nu numai culorile vii, puternic colorate iti atrag privirea. Ci si finisajele fara repros si plasticul solid, de o calitate foarte buna, liniile sale curbe, fluide.  Dimensiunile sale compacte, nici prea mari nici prea mici, impreuna cu greutatea redusa il fac foarte usor de manevrat si de purtat chiar si in buzunarele mai stramte de pantalon.

Partea frontala este dominata de ecranul de 2.8 inchi inconjurat de o rama dintr-un plastic negru. Sub el se afla 3 butoane, cel pentru Apelare, cel de reverse/backward si cel pentru Respingerea Apelului sau pentru Pornire. O nota cocheta de eleganta o dau finisajele cromate ale butonului de Reverse si al difuzorului, acesta din urma fiind asezat deasupra ecranului.

Pe laterala stanga gasim butoanele de ajustare ale volumului si mufa de conectare 3 in 1 (pentru casti, alimentare sau conectare la PC).

Avem acelasi slot de conectare proprietar…

Pe laterala dreapta gasim butonul pentru Blocarea/Deblocarea ecranului si , chiar langa el, pe cel de actionare a camerei foto. Pozitionarea butonului  camerei foto este putin atipica, parca l-as fi vrut mai aproape de baza telefonului. Nu mai spun ca, din cauza asezarii prea aproape unul de celalalt, atunci cand vroiam sa blochez ecranul, de fapt, declansam camera. Si nu s-a intamplat doar o data…

Mi-a placut si rama rosie a lentilei foto, un contrast de culori foarte placut privirii.

Functionare si utilizare

Interfata grafica si programele

Pentru o experienta cat mai placuta si comoda la utilizarea unui telefon, dupa cum am mai spus si cu alte ocazii, o importanta cruciala o are si interfata grafica cu care noi, utilizatorii, interactionam. La Corby, avem de-aface cu o interfata proprietara Samsung, una care pastreaza si completeaza nota vesela a telefonului. Avem la dispozitie teme si wallpaper-uri viu colorate care se vad excelent pe ecranul de 2.8 inchi.

Cele mai importante aplicatii pot fi gasite in Bara de Widget-uri, acestea putand fi “trase” si asezate oriunde pe cele 3 ecrane virtuale ale interfetei. Pe scurt, o sa va arat cam ce m-a impresionat, placut si neplacut,  in lucrul cu interfata:

Mi-au placut tonalitatile muzicale ale tastelor la formarea unui numar de telefon.

Parca compuneam o melodie cand formam un numar. Cred ca pot, cu putina imaginatie, sa fac un Top 10 ale celor mai melodioase numere de telefon din agenda mea. :O))

Nu mi-a placut ca nu avem la dispozitie o tastatura Qwerty atunci cand scriem un mesaj sau adresa unei pagini web.

Dar, chiar daca am fi avut una la dispozitie, ar fi fost cam greu de utilizat fara un stylus pentru ca butoanele ar fi fost prea mici.

Nu are functii multitouch, ci doar pe cele de rasfoire, atat la fotografii cat si in meniuri

Mi-au placut aplicatiile implementate pentru socializarea pe internet astfel ca, cei avizi de comunicare si socializare au la dispozitie cam tot ceea ce si-ar putea dori in materie: Facebook, Twitter, Picasa, Flickr etc. Acestea pot fi accesate rapid din bara de Widget-uri.

Cred ca avem la dispozitie cea mai variata oferta de programe preinstalate destinate socializarii online pe care o gasim la un telefon in acest moment. Avem widget-uri pentru Facebook, Twitter, Picasa, Youtube, Flickr,  Photobucket, MySpace si Friendster. De toate pentru toti.

Alte programele utile sunt Voice Recorder-ul, Dictionarul Englez, RSS Reader-ul, Memo-ul, Ceasul in Lume, Convertorul de unitati sau Cronometrul.

Din pacate, avem o limitare la utilizarea programelor care se conecteaza la internet sau chiar a browserului web. Este vorba de suportul pentru transferul de date care este doar de tip Edge. Aceasta conexiune ne poate asigura un transfer decent pentru vizualizarea paginilor web de tip text, sau chiar cu fotografii, dar la vizualizarea videoclipurilor puteti intampina probleme, banda nefiind destul de mare pentru transferul acestora. Pe Twitter, Facebook sau chiar in browserul de internet, la vizualizarea diverselor informatii in mod text nu am intampinat probleme, totul s-a incarcat rapid. Dar, cand am vrut sa vizualizez un videoclip, acesta s-a incarcat foarte foarte greu. Cateodata mi-am pierdut rabdarea si am renuntat. Nu are nici WI-FI pentru a putea accesa continut video prin intermediul acestui tip de conexiune. Asta este, poate la generatia urmatoare.

Telefonia

Legat de partea de comunicare prin voce, de telefonie pura, acesta s-a descurcat foarte bine. Semnalul a fost satisfacator oriunde l-am purtat si utilizat iar convorbirile s-au desfasurat in conditii normale.

In Agenda telefonica avem la dispozitie cautarea rapida pe litere, doar tragand de cursorul din partea dreapta a ecranului. Avem la dispozitie si un utilitar prin care putem cauta numarul unei persoane de contact prin rasfoirea fotografiilor acestora.

Ecranul de 2.8 inchi este destul de mare pentru vizualizarea in conditii decente a paginilor web. Imaginile afisate sunt puternic si viu colorate iar unghiul de vizualizare este destul de larg. Cele afisate pe el se vad bine chiar si intr-o lumina mai puternica. Raspunde foarte bine la comenzile tactile, nu am intampinat probleme sau blocari si nu lasa impresia de “franare” la atingere.  Nu avem la dispozitie accelerometru pentru rotirea automata a ecranului atunci cand ar fi nevoie sa vizualizam diverse in format landscape. Aceasta optiune poate fi realizata manual, prin apasarea unui buton dedicat, in majoritatea aplicatiilor la care am avea nevoie.

Baterie si Autonomie

Am ramas impresionat si de autonomia bateriei, aceasta asigurandu-mi o utilizare de aproape 4 zile pana la urmatoarea incarcare. Un lucru deloc de neglijat pentru un telefon cu ecran tactil. Remarc faptul ca am avut grija sa blochez ecranul ori de cate ori nu il mai utilizam.

Multimedia

Stim ca majoritatii tinerilor le cam face placere sa asculte muzica mai tot timpul. Nu fac acum o teorie a tipului de muzica pe care o asculta. 😀 Fiecare cu gusturile sale. Ma rog, sau cu ale gastii pe care o frecventeaza. :O)) De ce am spus asta? Pentru ca un aspect deloc de neglijat este calitatea castilor care vin la pachet.

Cum si eu sunt un mare consumator de muzica, am ascultat “putin” la ele si pot spune ca mi-au placut. Nu sunt cele mai cele, Zenhaizer sau cum le-o spune alora ( Sennheiser, ca sa nu fiu rautacios gratuit), dar se aud clar si destul de tare iar daca sunt pozitionate corect in ureche izoleaza perfect, astfel ca zgomotele exterioare nu va vor deranja in auditiile voastre muzicale. Player-ul dispune de cateva presetari gen ROCK, JAZZ, WIDE, SURROUND dar, personal, mi s-a parut ca cel mai bine se aude pe cea Normala. De asemenea, puteam creea liste cu muzica noastra preferata sau putem parcurge colectia in functie de Artist, Album sau Gen-ul din care face parte. Pe partea audio este compatibil cu formatele MP3, WMA si eAAC iar pe cea video cu H.263, H.264, MP4 si WMV.

In drumul vostru catre munca sau scoala puteti asculta postul vostru favorit de radio pentru ca are si aceasta facilitate.

Cum memoria interna este destul de mica, doar 50 de mega, datele multimedia sunt stocate pe un card microSD. Vreau sa remarc faptul ca accesarea slotului microSD este un pic greoaie, fiind nevoie sa scoatem capacul spate. Nu are un locas pe vreo laterala pentru accesul mai rapid. Oricum, capacul se scoate destul de simplu si usor, asa ca nu trebuie sa dramatizam inutil.

Conectica

Conectica este cea mai slaba partea a caracteristicilor tehnice. Nu are nici 3G si nici Wi-Fi. Aceastea pot fi impedimente serioase pentru cei care isi doresc viteze de transfer rapide. Edge-ul din dotare este foarte bun pentru text si foto pe internet (la partea cu foto inca nu sunt 100% sigur) dar la video, sigur scartaie. Sa mai va aduc aminte pretul? La asa bani, asa configuratie. Nu poti sa le ai pe toate. 😀

Camera foto

La pretul mic la care se comercializeaza cred ca nu va asteptati cumva la vreun senzor foto extraordinar. Si nici la autofocus. Si nici la blitz.  Eu zic ca, la pretul asta, bine ca are si camera foto. 😀

Posibilitatea de setare a diversilor parametri este minima, avand cateva optiuni de modificare a Balansului de Alb, a tipului de expunere (Matrice, Central sau Spot) sau a Efectelor foto: Alb si Negru, Sepia, Negative, Watercolour. Nimic spectaculos.

Fotografiaza la rezolutii de 1600×1200 pixeli si filmeaza la rezolutii de 240×320 pixeli, videoclipurile fiind in format mp4. Nici fotografiile si nici videoclipurile nu au o calitate extraordinara dupa cum puteti vedea in exemplele de mai jos.

Exemple foto mai jos:

Si un mic exemplu de filmare:

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=qqtzZqEb3_8]

Concluzii

Pro

–  Aspect placut, tineresc, calitatea finisajelor

– Ecran tactil de o calitate ridicata

– Casti de calitate

–  O varietate larga de aplicatii pentru socializarea online

– Autonomia excelenta a bateriei

– Pretul (in jurul a 500 Lei)

Contra

– Nu are 3G

– Nu are GPS

– Nu are stylus si tastatura Qwerty

– Nu are WI-FI

Dupa cele cateva zile in care l-am utilizat, pot spune ca, in general, Corby-ul cu bunele dar si cu “mai putin bunele” sale mi-a lasat o impresie placuta. La un pret chiar decent, avem la dispozitie majoritatea caracteristicilor tehnice de care am avea nevoie zi de zi, cu un plus categoric la partea de aplicatii, unde oferta este cu mult mai generoasa.

Cu siguranta, aceasta jucarie, s-a facut placuta de o multime de oameni, mai mult sau mai putin apropiati de varsta inocentei, si va mai face multe inimi si ochi sa ofteze la aparitia ei dar si va bucura din plin pe cei care vor dori sa se joace cu ea.

22 thoughts on “Samsung Corby – Funky Mobile Toy

  • January 19, 2010 at 8:24 pm
    Permalink

    Salut mi-am luat si eu un samsung corby am fost multumit de el dar ieri afara ploua si mi l-am pus pe silentios cand am ajun sacasa nu mai avea semnal deloc :(( ma poate ajuta cineva???

    Reply
  • February 21, 2010 at 10:40 am
    Permalink

    Salut! Mi-am luat si eu samsung corby, si imi place…dar nu stiu cum trebuia incarcat prima data! imi poate spune si mie cineva, va rog?…trebuia sa il incarc inchis sau deschis?…si cat timp….?

    Reply
    • February 21, 2010 at 12:56 pm
      Permalink

      Nu cred ca are vreo importanta cum il incarci. Bateriile astea noi nu mai trebuiesc formatate.

      Reply
    • June 9, 2010 at 11:08 am
      Permalink

      salut!la primele 3 incarcari,telefonu trebuie sa fie inchis.a,si trebuie sa-l tii la incarcat intre 8 si 12 ore parca…nu-mi mai amintesc bine.in rest,nu stiu,cred ca 2 ore e suficient

      Reply
  • February 22, 2010 at 1:49 pm
    Permalink

    Cine imi poate spune unde se salveaza atunci cand filmez?cand ma duc in meniu la videoclipuri nu imi apare ca e salvat deci…:-s Multumesc anticipat

    Reply
    • February 22, 2010 at 2:38 pm
      Permalink

      cred ca are o carte, ceva, si telefonul ala.. 😀

      Reply
      • February 22, 2010 at 3:21 pm
        Permalink

        Am luat tel fara carte:D

        Reply
  • February 23, 2010 at 1:20 pm
    Permalink

    Imi poate spune pana la urma cineva ce fel de setari tre sa mai fac in afara de cele pe care le’am facut ca sa imi intre ce filmez in videoclipuri.am luat tel fara carte de asta intreb 🙂 Va multumesc!

    Reply
  • May 15, 2010 at 11:27 am
    Permalink

    acum cateva zile am scapat telefonul pe jos si am reusit sa ii sparg displayul,stie cineva cat poate sa ma coste?

    Reply
  • July 26, 2010 at 12:53 pm
    Permalink

    CARE IMI SPUNETI SI MIE VA ROG UNDE POT GASI NISTE BURETI DINAIA DE APLICAT LA CASTI…CA NU II MAI GASESC PE CEI ORIGINALI/…..NU IMI TREBUIE NEAPARAT TRANSPARENTI…SI NEGRII IS FORATE BUNI ;;)>:d<:*

    Reply
  • August 6, 2010 at 10:35 am
    Permalink

    o fi el frumos dar nu’i bun . are camera mika si un ecran cat o gaoace nu e bun de draq

    Reply
  • December 19, 2010 at 7:11 pm
    Permalink

    eu il am de17 zile.sunt foarte multumita de el.il poti debloca cu o litera si poti sa pui muzica si sa blochezi telefonul.daca faci poza si din greseala apesi pe butonul de blocare trebuie sa dai carcasa jos sa scoti bateria din el si apoi sa il pornesti. daca mai are cineva nevoie de sfaturi sa mai intre pe acest site si sa ma intrebe.

    Reply
  • January 29, 2011 at 6:48 pm
    Permalink

    Nu trebuie sa-i scoti bateria! E o prostie apesi pe tasta de blocare si apoi poti sa faci poze

    Reply
  • February 7, 2011 at 8:34 pm
    Permalink

    Salut! Telefonul Corby are instalat de cand il cumperi Google maps?

    Reply
    • February 7, 2011 at 8:51 pm
      Permalink

      da, dar hartile sunt accesibile prin conexiunea de date
      si chiar daca nu ar fi, cu siguranta exista o aplicatie care poate fi descarcata..

      Reply
  • February 7, 2011 at 10:07 pm
    Permalink

    adica platesti ca sa intri in aplicatie, nu?

    Reply
    • February 8, 2011 at 12:07 am
      Permalink

      trebuie sa ai un abonament de date pe langa cel de voce. pentru a nu te trezi cu costuri suplimentare foarte mari la factura.

      Reply
  • November 27, 2011 at 4:43 pm
    Permalink

    Cel mai naspa telefon. Are o pretena de-a mea si e super naspa.

    Reply

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *