Canon Ixus 310 HS – Compacta de zi cu zi

Camerele foto digitale, exagerand putin, sunt la fel de raspandite ca si telefoanele mobile. Daca plecam intr-un concediu sau mergem la un party si nu facem fotografii, parca nu am fost acolo. Nu? Trebuie neaparat sa rememoram locurile pe care le-am vazut, sa le aratam si amicilor sau familiei pe unde am umblat, ce am vazut sau cum ne-am distrat.

Clar ca DSLR-urile pot oferi o calitate fotografica superioara. Dar, pentru majoritatea utilizatorilor ori sunt prea scumpe, ori sunt prea incomode la transport. Ca deh, nu sunt multi cei care pleaca in vacanta cu trusa de obiective dupa ei. Chiar stiu fotografi profesionisti care, atunci cand pleaca in vacanta, prefera o compacta de calitate in pofida DSLR-ului pe care il utilizeaza zilnic la serviciu. Si, trebuie sa recunoastem, calitatea fotografiilor obtinute cu o compacta a crescut de la an la an. Sunt din ce in ce mai bune si, acum, mai si filmeaza la rezolutii HD, facand practic inutila prezenta unei camere video dedicate.

Am intalnit pana acum cateva compacte care mi-au placut foarte tare, in primul rand datorita fotografiilor si filmarilor obtinute cu ajutorul lor. De curand, am mai pus una pe lista mea: este vorba de Canon-ul Ixus 310 HS, o camera cu functii de top, foarte simplu de utilizat si cu rezultate foto-video excelente.

Caracteristici Tehnice

Obiectiv: Canon

Constructie: 7 elemente in 6 grupuri

Zoom optic: 4.4x

Distanta focala: 4,3 – 18,8 mm (echivalent 35 mm: 24 – 105 mm)

Deschidere diafragma: f/2.0 – f/5.8

Stabilizator Imagine: Da

Senzor: CMOS tip 1/2.3, cu iluminare din spate de 12.1 Megapixeli

Procesor: DIGIC 4 cu tehnologie iSAPS

Ecran LCD: tactil de 3.2 inchi

ISO: 100-3200

Fotografierea in rafala: 3.4 cps

Raza de actiune a blitului: 50 cm – 5.0 m (W)/50 cm – 2.0 m (T)

Filmare: 1080p/24fps; 720p/30fps

Dimensiuni: 100.6 x 55.4 x 25.0 mm

Greutate: 185 grame inclusiv bateria si cardul

Configuratia completa poate fi gasita pe site-ul Canon Romania.

Primele Impresii, Design

In primul rand ca este o compacta care arata foarte, foarte bine. Eleganta, cu un aspect stilat si rafinat, construita din materiale de super calitate. Culoarea maro prezenta la modelul pe care l-am utilizat mi-a placut foarte tare. Este bine inchegata si iti lasa impresia ca este un device destul de rezistent, pe care il putem purta cu noi zilnic.

Pe cat de mica este, pe atat de usor de folosit se vrea a fi. Nu aveti foarte multe butoane la dispozitie, presetarile fiind practic disponibile numai prin intermediul ecranului tactil. Lipsa butoanelor de control va invita sa utilizati in principal modul Auto. Eu, va recomand sa incercati totusi si efectele dementiale din meniul Scenelor.

Pe suprafata frontala observam obiectivul, blitz-ul, senzorul de autofocus dar si microfoanele stereo, pozitionate excelent as putea spune.

Pe laterala superioara gasim comutatorul auto/scene, butonul de Power, cel declansator inconjurat de inelul de zoom.


Pe spate este prezent numai butonul de Play si ecranul de 3.2 inchi.


Pe laterala stanga, gasim conectorul mini USB si pe cel mini HDMI.

Functionare si Utilizare

Am utilizat-o vreme de cateva saptamani, din pacate numai in tara. Nu prea mai am zile de concediu anul acesta, asa ca o sa va multumiti cu exemple foto din draga noastra Romanika. Nu ca nu am avea ce sa aratam, dar parca altfel dadeau pe ecran niste fotografii dintr-o insula exotica. As vrea eu… 😀

Dupa cum v-am obisnuit deja, o sa va prezint mai intai ce mi-a placut la ea.

1. Constructia eleganta, compacta, cu materiale de calitate, o adevarata ultra-compacta de lux. Poate fi purtata extrem de usor, chiar si intr-un buzunar de haina. O adevarata compacta de zi cu zi.

2. Obiectivul este silentios iar zoom-ul se efectueaza destul de rapid, raspunde prompt si precis. Se traduce in faptul ca, pentru o compacta, raspunde destul de rapid in momentul declansarii si ca este foarte repede activa pentru urmatoarea fotografie. Recunosc ca am dezactivat functia de preview a fotografiei. Am remarcat si autofocusul destul de rapid dar si faptul ca focalizarea automata este destul de eficienta in timpul filmarilor.

3. Meniul este unul dintre cele mai intuitive, simplu de parcurs si de utilizat. Nimic stufos, chiar am apreciat faptul ca toate efectele si modurile de fotografiere sunt pe aceeasi “treapta”. Modul P, Av, Tv, Miniature, Portrait etc sunt pe acelasi nivel al meniului. Dupa ce am ales modul de fotografiere, putem accesa setarile specifice acestuia apasand tasta Func. Ecranul tactil raspunde foarte bine in general dar mai da si erori din cand in cand, momente in care trebuie sa apesi inca o data, mai apasat, pe butonul respectiv.

4. Obiectivul luminos cu diafragma f/2.0 si toate beneficiile care rezulta din aceasta: rezultate foto decente chiar si in conditii de iluminare scazuta plus un efect de blur mai accentuat in fata si in spatele zonei de focalizare.

5. Sistemul HS isi spune cuvantul la fotografierea in conditii de iluminare slaba. Chiar daca zgomotul isi face simtita prezenta, fotografia nu-si pierde foarte mult din calitate. Mai jos aveti doua exemple de fotografii realizate la ISO 1600, in modul automat. La petreceri, va recomand utilizarea blitz-ului, unul destul de puternic pentru incaperi mici.

5. Fotografierea tip Macro. La acest capitol sta foarte bine, poate focaliza de la distante foarte mici.

6. Efectul de Miniaturizare, unul dintre cele mai “cool” moduri de fotografiere, cu rezultate foarte interesante si placute, atat la fotografiere cat si la filmare.

7. Efectul Fish-Eye, foarte haios cateodata.

8.  Efectul Toy-Camera, care da o tenta de fotografie veche imaginilor.

9. Filmarea la rezolutii full HD. Am ramas impresionat de calitatea filmarilor, zici ca ai la dispozitie o camera video adevarata. Cateva exemple, mai jos. Am remarcat si sunetul de calitate inregistrat.

 

 

 

 
10. Efectul Super Slow Movie,  prin intermediul caruia putem realizaa filmari SlowMotion. Pacat ca nu se inregistreaza macar la rezolutii de 720p.

11. Nu in ultimul rand am fost multumit si de calitatea fotografiilor suprinse in majoritatea conditiilor de fotografiere. Culori naturale, imagini clare, totul e sa ai setarile potrivite pentru fiecare tip de scena. Alte cateva exemple foto in continuare.

La capitolul si mi-a placut, si nu prea

Autonomia acumulatorului. Daca am utiliza-o doar pentru fotografii, nu am avea nicio problema legata de autonomie. Dar, este o camera care practic te imbie sa filmezi cu ea. Asa ca, alternand fotografiere cu filmarea, cam dupa o zi de utilizare intensa trebuie neaparat reincarcata. Pe mine, acumulatorul m-a tinut la realizarea a 240 de fotografii plus 20 minute filmare full HD(aprox 4 GB).

Ce nu mi-a placut

1. Faptul ca este atat de compacta, atat de usoara, poate duce la erori de fotografiere. Va recomand ca, pentru o stabilitate cat mai buna, la fotografiere sa o tineti cu ambele maini sau, daca fotografiati in conditii de iluminare precara, sa aveti un mini-trepied cu voi.

2. Faptul ca ecranul tactil nu este perfect, mai da erori la apasare. Nu foarte deranjante, dar se intampla.

Concluzii

Pro

– Constructie eleganta, de calitate

– Dimensiuni compacte

– Diafragma mare

– Filmare full HD

– Functiile de Miniaturizare si de filmare cu incetinitorul

Contra

– As fi vrut un zoom optic mai mare

– Ecranul tactil nu este “perfect”

– Pretul (dar caracteristicile de top si calitatea costa)

Dupa cum am mai spus, Ixus-ul 310 HS mi-a placut. Este o compacta care poate face fotografii foarte bune dar si filmari excelente. O adevara compacta multimedia pe care o putem purta cu noi zilnic pentru a surprinde toate momentele placute sau inedite care ne ies in cale.

 
Pe eMag.ro are un pret de aproximativ 1400 Lei.

Bogdan Petre

Acest blog infiintat in 2008 este si va ramane pasiunea mea principala. Sunt interesat de gadget-uri de orice fel, de la smartphone-uri, tablete, laptopuri si pana la sisteme audio sau camere foto. In plus, incerc pe cat imi permite timpul sa invat noi lucruri despre arta fotografica. De asemenea, voi incerca pe cat posibil sa relatez despre locurile frumoase pe care le intalnesc in calatoriile mele din vacante.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *