Samsung Galaxy Note – Careul de Asi? (facut pentru multimedia, in toate formele ei)
Conceptul de smartphone, definitia lui, ce este si ce face, a ajuns intr-un punct in care nu mai poate fi apreciat cum se cuvine fara sa punem in balanta si calitatile multimedia. No more. Daca acum cativa ani ne multumeam doar cu e-mail si browser de internet, acum nu mai este de ajuns. Cum fotografiaza, cum filmeaza, la ce rezolutii, daca putem rula pe el fisiere video high definition, cum este player-ul audio si mai ales cum se aud castile din kit. Cele patru calitati care diferentiaza smartphone-ul de un terminal mobil obisnuit. Careul de Asi…
Inca de la inceput vreau sa va spun ca, din toate aceste puncte de vedere, Galaxy-ul Note este un device multimedia complet, avand calitatile si capacitatile necesare pentru desfasurarea activitatilor multimedia amintite mai inainte. Are si un senzor foto performant, un procesor mobil puternic dar si un ecran pe care putem vizualiza confortabil atat fotografii cat si videoclipuri HD.
Foto – Interactivitate inainte de toate…
Mai intai o sa ne ocupam de functia sa fotografica. Cu siguranta ca lentila si senzorul unui smartphone inca nu pot fi comparate cu cele ale unei camere foto, chiar si al uneia compacte, inca nu poate obtine rezultate fotografice la acelasi nivel. Dar, de la an la an, recunosc ca performantele acestora pe partea foto-video sunt intr-un trend ascendent. Cu siguranta ca fotografiile obtinute cu terminalele actuale sunt cu mult peste cele realizate de generatia mobila de acum doi ani. Peste inca doi, cine stie ce ne mai asteapta?
Deci, chiar daca inca nu sunt si adevarate camere foto compacte, rezultatele obtinute in anumite conditii sunt chiar bunicele. Nu spun neaparat ca sunt perfecte pentru printarea pe hartie dar sunt foarte bune pentru postarea pe internet, pe site-urile de socializare de exemplu. In anumite momente, un astfel de smartphone poate suplini cu succes absenta unei camere foto compacte. Iar interactivitatea oferita prin intermediul conexiunii la internet, bate la curulet orice camera foto. Daca fotografiem ceva interesant, putem urca imediat pe internet acea imagine, cu ce instrument web avem noi chef. Cu o camera foto, chiar daca imaginea obtinuta este mai buna, mai de calitate, nu atingem aceeasi viteza de reactie.
Dupa cum vedeti din galeria de mai sus, meniul foto este unul destul de stufos. Puteti preseta Balansul de Alb, ISO-ul, Rezolutia sau Expunerea. De asemenea, nu lipsesc cateva efecte, moduri de fotografiere sau scene predefinite.
Nu stiu, parca nu mi-as dori atat de multe setari pe un mobil. Prin definitie, nu este o camera foto, nu as avea nevoie atat de tare de setari asemanatoare uneia. Pe un mobil nu ai timp sa setezi diverse. Trebuie sa fii rapid, il scoti, pornesti camera si fotografiezi. Nu stai sa setezi ISO-ul, balansul de alb sau altele. Parca as aprecia mai mult efecte fotografice de genul celor miniaturale, retro, toy etc. Pentru obtinerea unor astfel de rezultate, mai deosebite sa zicem, puteti apela la tot felul de aplicatii care pot fi gasite in Android Market.
Am apreciat si prezenta flash-ului, un accesoriu util la fotografierea de aproape in conditii de iluminare precara. Rezultatele foto? In lumina abundenta, afara, chiar si daca este un pic innorat, veti avea parte de calitate, imagini clare, corect focusate, pentru un telefon mobil sunt chiar ok. La interior sau atunci cand se lasa seara, fara utilizarea falsh-ului nu veti obtine cine stie ce. Fotografiile vor si miscate, neclare. Si, normal, zgomotul de imagine isi va face aparitia.
Ce am mai apreciat la aceasta functie pe Note? Faptul ca focalizeaza destul de repede. Ce as mai fi vrut? Un buton dedicat de fotografiere. Ecranul este destul de mare si cateodata poate fi mai dificil de manevrat.
Dar, hai sa lasam imaginile sa vorbeasca de la sine. Mai jos.
Normal ca am utilizat si o aplicatie care poate adauga diverse efecte “cool” fotografiilor. Little Camera este un astfel de exemplu, paote fi gasita in Market, are un meniu extrem de simplu si care suplineste lipsa efectelor din cel principal. Cateva exemple, mai jos.
Filmare – Pentru ca nu se mai poate fara…
Normal ca smartphone-ul Samsung Galaxy Note poate filma. Si, cum rezolutiile standard nu ne mai sunt pe plac, o face in format full HD. Doar este un smartphone care se respecta.
Dupa cum observati, meniul video este aproximativ asemanator cu cel foto, parca nu la fel de complicat. Ce pot spune despre aceasta functie? Ca in conditii de iluminare buna putem obtine rezultate foarte bune, corect focalizate, cu o coloristica echilibrata. Si coloana sonora captata are parte de calitate. As fi apreciat prezenta unui stabilizator optic pentru ca in imaginile video sunt sensibile la tremuratul mainilor.
Filmarea este o functie care ii intregeste calitatile multimedia. Fotografiaza ok, filmeaza la fel de ok. Este o unealta de folos oricarui creator de continut pentru internet. De exemplu, bloggerii pot aprecia aceste calitati.
Cateva exemple video, mai jos.
Player Audio – Pentru colectia ta de muzica…
Si, dupa cum va asteptati, pot spune ca Galaxy Note poate fi si un adevarat player audio, gadget perfect pentru cei care nu pot trai fara acordurile preferate, oriunde s-ar afla. In primul rand ca are o capacitate de stocare interna pe care poate fi “depozitata” o impresionanta colectie muzicala. Si, daca tot nu va ajunge, o puteti extinde cu inca 32GB prin intermediul unui card microSDHC.
Are cateva presetari pentru egalizor sau sunet iar castile din dotare nu sunt deloc rele.
Sunetul ascultat prin intermediul lor este destul de puternic si clar, am fost multumit de calitatea obtinuta. Pot spune ca sunt primele casti standard (din kit) de care sunt multumit cum se aud. Normal ca este loc si de mai bine.
De asemenea, daca o pereche de casti vi se pare incomoda, puteti asculta muzica pe alte dispozitive compatbile, prin bluetooth, DLNA sau chiar cablu auxiar. De exemplu, un mini boombox de la Logitech, va poate asigura o auditie destul de buna intr-o camera linistita.
Player Video – High Definition, pentru ca acum se poate
Cred ca am mai spus de cateva ori pana acum ca smartphone-urile din ziua de astazi sunt adevarate mini-computere, cu performante grafice cu mult peste cele ale PC-urilor de acum cativa ani. Acum vreo 7-8 ani nici nu cred ca auzisem de High Definition. Acum este un standard la care nu as renunta, sub nicio forma. Si, Galaxy Note, cu ecranul lui imens, de 5.3 inchi, dar si cu rezolutia sa de 1280×800 pixeli, poate fi un adevarat player video portabil.
Pe Galaxy Note putem rula videoclipuri High Definition, chiar si la rezolutii 1080p, chiar si in format MKV. Primul smartphone cu care am reusit aceasta performanta. Pe langa capacitatea procesorului, acum si sistemul de operare permite accesarea acestui tip de fisiere. Daca aveti videoclipuri cu sunet DTS, va trebui sa apelati la versiunea de Android a cunoscutului Bsplayer. Si, putem adauga si subtitrari fisierelor video. Mai aveti nevoie de altceva? Va poate tine de urat in calatoriile lungi cu avionul? Va poate… In schimb, veti fi limitati de autonomia acumulatorului. Tineti o priza aproape…
Eu as mai fi avut nevoie de un microHDMI. Simplu de imaginat pentru ce. Nu? Si, s-ar putea sa va mai loviti de o problema… Nativ, Android-ul nu recunoaste decat formatul Fat32, unul pe care nu veti putea copia niciodata fisiere mai mari de 4GB. So, va trebui sa va multumiti cu cele in format DivX sau sa apelati la diverse hack-uri pentru compatibilitatea cu NTFS.
Ca o concluzie, Galaxy-ul Note se descurca foarte bine in toate capitolele multimedia. Chiar daca la unele este loc de mai bine, pot spune ca un astfel de smartphone-tableta am la dispozitie (aproape) tot ce am nevoie in materie de divertisment sau inregistrare foto-video. Da, cu Galaxy Note, am cu mine tot timpul Careul de Asi… voi ce aveti?
Pingback: » Samsung Galaxy Note – SUV (Smartphone Utility Vehicle)