CJO.ro – Consultanţă Juridică Online
In viaţa de zi cu zi, fie că vrem, fie că nu vrem, suntem puşi în situaţii în care am avea nevoie de anumite cunoştinţe juridice şi legislative. Fie pentru că statul a perceput o anumită taxă şi nu ştim dacă trebuie să o plătim sau nu, fie că avem de recuperat o sumă de bani de la stat (o situaţie destul de actuală) sau pentru că am primit la cutia poştală o amendă de circulaţie de acum 5 ani pe care, culmea, o plătisem deja… Sau, poate vrem să deschidem o firmă şi nu ştim care sunt paşii de urmat, poate că un vecin ascultă muzică în timpul nopţii şi am vrea să luăm nişte măsuri legale. Exemplele pot continua…
Tot felul de situaţii, unele mai simple sau altele mai complexe, pe care un om obişnuit, ca mine, nu ştie să le trateze din punct de vedere legal. Nu de puţine ori suntem puşi în astfel de situatii, pe care habar nu avem de unde să le apucăm şi cum să le rezolvăm. Cum internetul ne este la îndemână, în primă fază dăm căutare pe “google” dar majoritatea rezultatelor obţinute s-ar putea să fie lipsite de relevanţă în cazul nostru particular. Acestea pot conţine o doză însemnată de subiectivism sau exprimarea pe site-urile de specialitate poate fi în termeni prea străini pentru o persoană care nu este familiarizată cu ei.
Din acest punct de vedere, nu-mi rămâne decât să salut iniţiativa celor de la CJO.ro, un site specializat în consultanţă juridică pe care poţi pune întrebări legate de problema ta specifică şi unde ţi se va răspunde strict pentru cazul tău particular.
Consultanţă Juridică Online este o platformă în care orice utilizator interesat de o anumită problemă va primi răspuns de la un avocat specializat. Practic, putem obţine răspuns gratuit la orice întrebare juridică, în acest caz răspunsul fiind vizibil şi celorlalţi membri. Pe CJO.ro mai pot fi consultate diverse articole juridice, modele de acţiuni şi coduri de drept
De asemenea, platforma CJO.ro pune la dispoziţia celor interesaţi, cu situaţii mai complexe şi care necesită discreţie, un sistem de consultanţă privată online care nu mai necesită o întrevedere directă cu un avocat. Răspunsul primit, în cazul în care se apelează la serviciile contra cost, este parafat de avocat şi trimis prin poştă. De menţionat că există şi posibilitatea unui abonament lunar pentru cei interesaţi.
Pentru a adresa o întrebare trebuie să apăsaţi unul dintre butoanele “Solicită Sfat Public” sau “Solicită Sfat Privat”. După ce faceţi alegerea, va trebui să completaţi toate datele din câmpurile cerute. Completând datele cât mai corect şi cât mai complet, veţi putea primi un răspuns cât mai potrivit pentru cazul vostru particular.
Întrebările pot fi adresate ori anonim ori prin crearea unui cont. Dacă veţi alege a doua opţiune, veţi avea posibilitatea de a fi notificaţi prin email în momentul în care se va publica un răspuns la întrebarea voastră. În cazul în care doriţi să folosiţi un serviciu premium, atunci va trebui să aveţi în vedere atât Termenii şi Condiţiile site-ului, cât şi datele existente pe site-ul serviciului.
Dupa cum afirmă cei de la CJO.ro, acesta este un sistem care vă poate ajuta cu orice problemă legată de sistemul de drept românesc şi de legile româneşti. Acest sistem vine în ajutorul tuturor, sfaturile fiind supervizate în colaborare cu Avocatul Cristian Barcan.
Aş avea şi eu câteva întrebări pe care le-aş adresa consultanţilor avizaţi de pe CJO.ro.
Prima. Cum ar putea un blogger să valorifice, din punct de vedere legal, anumite articole de promovare pe care le-ar scrie la cerere pe site-ul sau? Care este situaţia legală cu cele mai puţine bătăi de cap şi cu cele mai mici taxe?
A doua. Dacă o persoană vrea să comercializeze online diverse articole artizanale, sub ce formă legală poate încasa banii? Ca persoană fizică, ca persoană fizică autorizată sau ca persoană juridică?
A treia. Dacă am primit o amendă de circulaţie după 5 ani, amendă platită deja dar a cărei chitanţă nu mai există, cum pot contesta decizia Poliţiei?
Sper să primesc răspunsurile la aceste întrebari cât de curând. Voi reveni….