Olympus OM-D E-M5 – Design retro pentru vremuri noi
Da, asa trebuie sa arate o camera digitala pentru a-mi atrage atentia. Stilul retro, eleganta, finisajele si constructia fara repros, control manual complet… Privind-o, parca uit de toate stirile negative legate de problemele lor financiare. In fata creatiei adevarate, nu-ti ramane decat sa te inclini admirativ. Jos palaria, asa da! Mareata inspiratie au avut cand au ales drept model o camera SLR cu film, chiar una dintre reprezentantele de seama ale vremurilor ei, Olympus OM-1. Un design retro pentru vremuri noi…
Da, din punct de vedere al aspectului, nu are cum sa nu impresioneze, deja a facut-o. Mai trebuie sa confirme si prin calitatea fotografiilor si filmarilor. Aspectul ii ridica standardele, trebuie sa fie completate si printr-un comportament foto-video remarcabil, chiar de nivel profesional. Sa nu uitam de fiabilitate…
Noua Olympus OM-D E-M5 este o camera mirrorless, adica cu obiective interschimbabile dar fara oglinda, in format Micro 4/3. Are un corp construit pe o structura din aluminiu, rezistent la picaturi de apa si la intemperii.
Dintre cele mai importante specificatii amintesc de senzorul CMOS de 16 Megapixeli, de procesorul de imagine True Pic IV, de sistemul performant de autofocus, de sensibilitatea ISO cu valori intre 100 si 25.600. Poate fotografia in rafala cu 9 cps, are un ecran LCD de 3 inchi si poate filma la rezolutii full HD cu sunet stereo. Amintesc si de sistemul inovativ de stabilizare a imaginii pe 5 axe, care compenseaza chiar si miscarile de rotatie. De asemenea, acesta este incorporat in corpul camerei, pentru o stabilizare eficienta cu orice obiectiv compatibil.
Am remarcat si vizorul electronic, a carui rezolutie este de 1.44 milioane de puncte. Printre altele, pentru un control mai precis, acesta permite marirea punctului de focalizare dar si urmarirea directa a efectelor obtinute prin aplicarea diferitelor setari.
Deocamdata atat despre superba Olympus OM-D E-M5, sper sa am o intalnire pe viu cu ea, candva…
Doar body-ul, va costa aproximativ 1000 de Euro.
Alte cateva imagini, mai jos.