Parteneriatul dintre Vodafone România și SMURD continuă
Astăzi, cei de la Vodafone România și SMURD au anunțat extinderea parteneriatului început acum 7 ani. După cum am aflat de la Dl. Inaki Berroeta, CEO al Vodafone România, până la momentul actual Vodafone a investit 1.1 milioane Euro pentru dotarea SMURD cu echipamente medicale, mașini speciale dar și servicii de voce și date.
De data asta, cei de la Vodafone au investit 260.000 de Euro pentru echiparea a 100 de ambulanțe de prim-ajutor SMURD cu camere video și modemuri 3G. Cu ajutorul acestora, paramedicii SMURD vor putea transmite către dispeceratul central și Spitalele de Urgență, atât parametrii medicali cât și imagini video cu pacienții.
Dr. Raed Arafat, prezent la eveniment, a ținut să specifice că programul demarat cu sprijinul Vodafone este un mare pas înainte pentru întreg sistemul de medicină din România. Prezența unui echipament video va ajuta medicii să vadă în timp real pacientul, accidentul sau ceilalți factori din teren, astfel că vor putea lua decizia corectă și rapidă pentru a-i salva viața. În funcție de situația de la fața locului, cei de la Dispecerat vor putea lua decizia trimiterii unui elicopter sau chiar a pompierilor.
Bineînțeles, o astfel de soluție determină și o mai eficientă gestionarea resurselor existente. Tot Dl. Arafat a declarat că, până la sfarșitul anului, speră să doteze toate cele 250 de ambulanțe SMURD cu astfel de echipament video. De asemenea, acesta s-a declarat satisfăcut de calitatea semnalului video transmis, medicii reușind să vadă în cele mai mici detalii pacientul și manevrele care sunt executate pentru ajutorarea lui.
Din câte am înțeles, prețul unui astfel de echipament este de aproximativ 3000 de Euro. La aceste costuri se mai adună și un cuantum de 1000 de Euro pe echipament pentru transmisiile de date.
Această soluție de telemedicină este formată din trei componente:
1. Aparatura medicală și terminale GSM care colectează informațiile de la fața locului și le transmite către Dispecerat sau Unitatea de Primiri Urgențe;
2. Servicii de transmisie de date Vodafone – pentru streaming-ul video;
3. Dispeceratul/Unitatea de Primiri Urgențe unde datele de la fața locului sunt colectate și prelucrate de către medici specializați.
Alte câteva imagini de la eveniment, mai jos.
Pingback: » Nikon Coolpix P7100 – Blogging camera