Noi soluții de stocare în rețea de la Qnap

Cu atâtea fișiere multimedia, din surse video, foto sau audio, cam toți avem nevoie de soluții de stocare suplimentare. Și noi, persoanele fizice trebuie să stocăm și să facem backup la datele noastre importante, dar și firmele, în aceeași măsură. Personal, mi-aș alege o soluție de stocare atașată la rețea, mi se pare mai ok pentru ceea ce am nevoie. De oriunde din casă, chiar și din internet, să o pot accesa și transfera date.

O posibilă soluție, chiar una profesională, ar fi și noua generație de servere Turbo NAS de la QNAP Systems. Aceștia au anunțat și în România seria de servere NAS TS-x69 Pro bazată pe Firmware-ul 3.6. TS-x69 Pro Turbo NAS care oferă o lățime de bandă de peste 220 MB/s, include tehnologie USB 3.0 și este pregătită pentru a funcționa în medii virtualizate.

Seria TS-x69 cuprinde versiuni cu 2, 4, 5, 6 sau 8 unități de stocare, este echipată cu procesoare Intel Atom dual-core și cu 1GB de memorie DDR3, suportă hard disk-uri SATA 6Gb/s de 2.5” și 3.5” și încorporează două porturi Gigabit Ethernet. TS-x69 Pro poate furniza simultan soluții de stocare pentru implementări IP-SAN (iSCSI) și NAS, este compatibilă VMware, Citrix XenServer și Windows Hyper-V.

Cel mai recent firmware de management V3.6 NAS  include funcții gen VPN Server, LDAP Server, Proxy Server, partajarea muzicii și a fotografiilor din cloud prin browser-ul web, o nouă versiune MyCloudNAS 1.2, compatibilitate cu camerele IP precum și soluții de back-up mai performante.

Inca nu am aflat preturile la care vor fi comercializate.

Caracteristicile principale ale noilor modele din seria TS-x69 Pro:

TS-869 Pro are 8 spații pentru unități de stocare, format turn, procesor Intel Atom dual-core D2700 (2.13 GHz), 1GB DDR3 RAM, două porturi LAN Gigabit, hard disk-uri hot-swappable;
TS-669 Pro are 6 spații pentru unități de stocare, procesor Intel Atom dual-core D2700 (2.13 GHz), 1GB DDR3 RAM, două porturi LAN Gigabit, hard disk-uri hot-swappable;
TS-569 Pro are 5 spații pentru unități de stocare, procesor Intel Atom dual-core D2700 (2.13 GHz), 1GB DDR3 RAM, două porturi LAN Gigabit, hard disk-uri hot-swappable;
TS-469 Pro are 4 spații pentru unități de stocare, procesor Intel Atom dual-core D2700 (2.13 GHz), 1GB DDR3 RAM, două porturi LAN Gigabit, hard disk-uri hot-swappable;
TS-269 Pro are 2 spații pentru unități de stocare, procesor Intel Atom dual-core D2700 (2.13 GHz), 1GB DDR3 RAM, două porturi LAN Gigabit, hard disk-uri hot-swappable;

Noile produse QNAP TS-x69 Pro vor putea ajunge pe piața românească în următoarele trei săptămâni prin intermediul distribuitorilor locali RHS și GENESYS Distributie.

Bogdan Petre

Acest blog infiintat in 2008 este si va ramane pasiunea mea principala. Sunt interesat de gadget-uri de orice fel, de la smartphone-uri, tablete, laptopuri si pana la sisteme audio sau camere foto. In plus, incerc pe cat imi permite timpul sa invat noi lucruri despre arta fotografica. De asemenea, voi incerca pe cat posibil sa relatez despre locurile frumoase pe care le intalnesc in calatoriile mele din vacante.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *