Pro și Contra – Ecranul Mare (la smartphone-uri)

Unul dintre cele mai importante trenduri care domină piața smartphone-urilor cu Android este cel de creștere a dimensiunilor ecranului. La un smartphone, pe cât de importante sunt procesorul, senzorul foto sau capacitatea de stocare internă, în aceeași măsură este și ecranul. Iar acesta, pe lângă faptul că trebuie să se vadă bine, cât mai clar și să aibă culori cât mai vibrante și mai frumos conturate, în aceeași măsură trebuie să aibă și o diagonală cât mai generoasă.

Mare, dar cât de mare? Asta este întrebarea. Care este dimensiunea ideală pentru ecranul unui smartphone? Părerea mea că nimeni nu are răspunsul absolut la această întrebare. Totul depinde de consumator. Unii acceptă dezavantajele care vin de la sine atunci când ai un ecran mare, alții din contră. Există pe piață ecrane de la 3.7 inchi și până la 4.7(HTC One X), 4.8 (SGS3), 5 (Optimus Vu) sau 5.3 inchi (Galaxy Note). Toate își au clienții lor.

Personal, am butonat atât smartphone-uri cu ecran mic dar și pe gigantul Galaxy Note, care mi s-a potrivit ca o mânușă. În schimb, nu toți cei care l-au văzut în posesia mea i-au apreciat dimensiunile. Așa că, m-am hotarât să pun pe hârtie avantajele și dezavantajele utilizării unui ecran mare, pentru a avea o privire mai de ansamblu asupra subiectului.

CONTRA

Începem cu aspectele negative, așa mi se pare corect.

1. Cu cât ecranul este mai mare, cu atât dimensiunile și greutatea smartphone-ului vor avea valori mai mari. Nu toată lumea se simte ok cu o paletă de ping-pong în buzunar, este un neajuns pe care mulți nu-l pot trece cu vederea. În plus, aceste smartphone-uri sunt oarecum dizgrațioase atunci când le duci la ureche, îți acoperă toată fața.

2. Un ecran mai mare înseamnă și un consum mai important de energie, cu minusurile de rigoare la capitolul autonomie. Dar, datorită acelorași dimensiuni generoase, pot fi încorporați și acumulatori cu o capacitate din ce în ce mare. De exemplu, Galaxy Note are un acumulator de 2500 mAh iar noul SGS3 unul de 2150 mAh, destul de mari pentru a oferi o autonomie de 2-3 zile de utilizare.

3. Manevrarea. Așa este, un smartphone cu ecran mare nu poate fi manevrat și utilizat cu o singură mână. Nu poți forma confortabil numerele de telefon sau nu poți scrie mesajele text. Până la urmă, te vei obișnui cu dimensiunile sale și îl vei utiliza mai mult cu ambele mâini.

PRO

Unicul avantaj? Totul se vede mai bine, la dimensiuni mai confortabile ochilor noștri. La ce ne poate fi de folos un ecran mai mare? La ce fel de activități?

1. Tastatura virtuală are tastele mai mari, greșelile de redactare fiind mai rare în acest caz. Cei care au degete mai groase vor aprecia cu siguranță acest lucru.

2. La navigare și vizualizare documente. Cu siguranță, pe un ecran mai mare, cu o rezoluție pe măsură, paginile de internet și documentele vor fi mult mai confortabil de vizualizat și de parcurs.

3. La gaming. Cu cât ecranul este mai mare, cu atât experiența de gaming mobilă va fi mai superioară.

4. La vizualizarea filmelor. Da, sunt unii care se uită la filme chiar și pe un smartphone. Personal, aș utiliza o tabletă în acest scop. Dar, cu siguranță că, pe un ecran mai mare, filmele se vor vedea mai bine. În aceeași măsură se văd mai bine și fotografiile.

5. Smartphone-urile au și GPS, deci pot fi extrem de utile și la navigație. Și da, cu un ecran mai mare, poziționat cum trebuie pe bordul mașinii, cu cât hărțile sunt afișate la o dimensiune mai mare, cu atât sunt mai ușor de urmărit.

Cam acestea ar fi principalele activități la care contează dimensiunea ecranului. Poate am uitat vreuna, dar cu siguranță le-am enumerat pe cele mai importante, de ajuns pentru a vă da seama cam ce am vrut să spun.

Până la urmă, utilizatorul va pune în balanță plusurile și minusurile unui ecran mare, alegând ceea ce i se potrivește, conform nevoilor dar mai ales convingerilor sale.

Eu aș alege fără să clipesc un ecran mare, chiar și unul de 5 inchi mi s-ar potrivi. Poate TU, care ai citit aceste rânduri, preferi un ecran mai mic. Suntem persoane diferite, cu nevoi, opinii și gusturi diferite. Din acest punct de vedere, va avea de câștigat producătorul care va oferi smartphone-uri pentru fiecare tip de consumator.

 

Bogdan Petre

Acest blog infiintat in 2008 este si va ramane pasiunea mea principala. Sunt interesat de gadget-uri de orice fel, de la smartphone-uri, tablete, laptopuri si pana la sisteme audio sau camere foto. In plus, incerc pe cat imi permite timpul sa invat noi lucruri despre arta fotografica. De asemenea, voi incerca pe cat posibil sa relatez despre locurile frumoase pe care le intalnesc in calatoriile mele din vacante.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *