Noul distribuitor oficial Toshiba în România este Skin Media

Habar nu aveam că noul distribuitor oficial al Toshiba în România este Skin Media, o firmă cunoscută în special pentru marca Nikon, pe care o are deja în ogradă si de care se ocupă chiar foarte bine zic eu. A trebuit să aflu dintr-un articol ZF de acum vreo două săptămâni, după ce o păsărică mi-a șoptit ceva la ureche (prin intermediul unui private message pe Facebook 😀 ).

Se pare că parteneriatele anterioare pe care cei de la Toshiba le aveau cu Scop Computers şi RHS au fost suspendate din cauza procedurii de insolvenţă în care se află cele două companii de distribuţie.

Dacă Skin va adopta o strategie asemănătoare celei cu care au impus Nikon în România, cred că Toshiba nu vor avea decât de câștigat. Cine știe, poate cu ocazia asta vor fi și mai multe sample-uri de teste marca Toshiba pentru că, din punctul meu de vedere, acestea au fost aproape inexistente (dacă ne referim la cele care ar fi trebuit să vină de la compania de PR).

 

Bogdan Petre

Acest blog infiintat in 2008 este si va ramane pasiunea mea principala. Sunt interesat de gadget-uri de orice fel, de la smartphone-uri, tablete, laptopuri si pana la sisteme audio sau camere foto. In plus, incerc pe cat imi permite timpul sa invat noi lucruri despre arta fotografica. De asemenea, voi incerca pe cat posibil sa relatez despre locurile frumoase pe care le intalnesc in calatoriile mele din vacante.

2 thoughts on “Noul distribuitor oficial Toshiba în România este Skin Media

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *