La țară (cu Canon Powershot SX260)
Astăzi am trecut un pic și pe la țară, cu niscaiva treburi familiale. Și, cum era prima zi cu soare de care am avut parte după vreo două săptămâni cu ploaie, dacă nu chiar trei, am zis să testez și compacta SX260 de la Canon. Nu de alta, dar timpul mohorât și umed, numai la fotografiat nu m-a îndemnat.
Deci, cum am ajuns acolo, am pus-o la treabă. Ce mi-a plăcut la ea? În primul rând faptul că focalizează de aproape, astfel că putem realiza fotografii macro/close-up destul de reușite. Eu sunt mare amator de gâze și pistile de flori, așa că am apreciat cum s-a comportat la acest capitol. Blițul a fost poziționat foarte bine zic eu, astfel că poate lumina eficient și subiectele fotografiate de aproape.
Apoi, am apreciat zoom-ul 20x (25 – 500mm echivalent in formatul 35mm), util la fotografierea de la distanță, cum am făcut-o în cazul pisicuțului de care v-am povestit aici. De asemenea, am remarcat și stabilizarea eficientă, care elimină destul de bine tremurul mâinilor la declanșare.
Ce să mai zic despre ea… Ah, da. Focalizează repede, precis, pentru o compactă se descurcă foarte bine la acest capitol.
Nu în ultimul rând, am fost mulțumit de calitatea fotografiilor obținute. Sunt clare și au parte de culori naturale.
Ce nu mi-a plăcut la ea? Faptul că ecranul, ca la majoritatea camerelor, este mai greu vizibil în lumina puternică, aș fi preferat să fie rabatabil.
Momentan atât despre Canon-ul SX260, sper să revin cât de curând cu alte fotografii și chiar filmări realizate cu ajutorul ei. Plus alte impresii…
Momentan, câteva fotografii… de la țară…