Un sistem foarte bun, de la Eta 2U
Un alt sistem care mi-a atras atenția la evenimentul Intel este cel al companiei Eta 2U din Timișoara. Am apreciat în primul rând carcasa Xilence Interceptor, arată foarte bine și este spațioasă, o poți transforma într-un adevărat server la nevoie.
Configurația sistemului prezentat acolo este una mai degrabă echilibrată, dacă o privim din punctul de vedere al gamerilor înrăiți. Aceasta constă într-un procesor Intel Core i7-3770K, placă de bază cu chipset Z77, 8GB memorie RAM la 1600Mhz, două plăci grafice în SLI Asus560TI și stocare cu un SSD Intel 520 de 180GB și un WD de 2TB. Sună bine, nu?
Din câte am înțeles, un astfel de sistem ar costa până în 5000 Lei.






🙂
ce este? nu e asa? 😀
Multumim pentru aprecieri
nu aveti pentru ce. si alta data, daca mai avem ocazia. 🙂