Istanbulul… văzut din turnul Galata…
Privit de la nivelul străzilor, Istanbulul pare un oraș înghesuit, haotic, aglomerat, un furnicar fără odihnă. Și chiar așa și este, îți trebuie puțin timp să te obișnuiești cu el și cu oamenii lui.
Ieri, pentru câteva zeci de minute, am uitat de cursul de fotografie de stradă organizat de f64.ro și am urcat în turnul Galata, pentru o privire mai de ansamblu asupra orașului. Privit de sus, din turnul Galata, Istanbulul este grandios. Îți taie răsuflarea atunci când privești în zare și ai impresia că parcă nu se mai termină. Apoi observi construcțiile impresionante, moscheile, palatele, traficul de pe canal, vapoare mici, vapoare mari, bărci de agrement, un du-te-vino continuu… Stai, privești, contempli…
Și, pentru a vă exemplifica și vouă, am făcut câteva fotografii, deși domnii Vlad Eftenie și Voicu Bojan (trainerii noștri) ne-au asigurat că nu este tocmai lumina potrivită (eram acolo la orele amiezii). Sigur că aveau dreptate dar nu m-am putut abține… Next page…
de ce nu era lumina potrivita? soarele e sus pe cer, nu sunt umbre…imaginile sunt placute.
era prea puternică lumina… toti fotografii profesioniști preferă lumina dimineții sau cea a apusului de soare, este mai blândă, mai caldă