La Verona (cu Olympus OM-D)

După cum spune o bună prietenă a mea, pentru că “s-au desființat Austria și Bavaria”  – destinațiile mele favorite pentru relaxare, am ajuns pe cont propriu și personal, în vacanță adică, și în Italia. Și nu regret deloc, încă din prima zi. Totuși, pentru a nu mă depărta foarte mult de Alpi, momentan m-am mulțumit să colind nordul Italiei.

Prima zi? La Verona… Un oraș superb de care ne-am îndrăgostit. La fel de frumos ca Firenze sau ca Barcelona… Am colindat ore în șir prin orașul vechi, până l-am epuizat pe puștiulică. Recunosc, nici noi, ăștia mari, nu suntem cu mult mai breji. Normal, am punctat balconul Julietei, unde am rămas șocat de exprimarea dragostei absolute prin gumă mestecată lipită pe zidurile istorice ale casei cu pricina… Am fost și la podul de piatră… Am mâncat și o pizza delicioasă (asortată cu un weiss nemțesc…).

Și cum sunt mai japonez decât japonezii, am avut cu mine și o cameră foto, pentru a surprinde orice mi s-ar fi părut interesant. Camera foto cu pricina se numește Olympus OM-D și pot spune că s-a descurcat de minune. Nu o stau acum să vă povestesc despre ea, sunt foarte obosit. O să revin cât de curînd cu detalii. Momentan, o să vă las în compania fotografiilor realizate cu ajutorul ei.

Două galerii, pe următoarea pagină. Specific că fotografiile nu au fost deloc prelucrate, doar redimensionate.

 

 

Bogdan Petre

Acest blog infiintat in 2008 este si va ramane pasiunea mea principala. Sunt interesat de gadget-uri de orice fel, de la smartphone-uri, tablete, laptopuri si pana la sisteme audio sau camere foto. In plus, incerc pe cat imi permite timpul sa invat noi lucruri despre arta fotografica. De asemenea, voi incerca pe cat posibil sa relatez despre locurile frumoase pe care le intalnesc in calatoriile mele din vacante.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *