Hochosterwitz

Ieri am avut ocazia să vizitez una dintre cele mai frumoase Cetăți din Europa. Se numește  Hochosterwitz, se află lângă satul Launsdorf din Carinthia și aparține aceleiași familii de peste 470 de ani. Aceasta a fost reconstruită în decursul a 15 ani, între anii 1571-1586.

Personal, am avut parte de o experiență extraordinară, pe care v-o recomand și vouă dacă treceți prin zonă. Puteți ajunge cu mașina până la jumătatea dealului, după care puteți urca în cetate ori cu un lift, ori pe jos, trecând pe sub toate porțile, varianta pe care noi am ales-o. Intrarea pentru o familie cu 2 copii costă 21.5 Euro.

Am urcat pe jos într-o zi foarte călduroasă, chiar și aici în Austria erau 36 de grade Celsius. Am ajuns leoarcă sus, bine că mă aștepta acolo o ditamai terasa la care m-am răcorit cu un weissbier și am degustat un delicios ștrudel de mere. După ce ne-am tras sufletul, am vizitat muzeul Cetății unde am remarcat impresionanta colecție de  armuri și arme medievale, nu cred să mai fi văzut atât de multe la un loc în niciun castel pe care l-am vizitat, și, credeti-mă, au fost destule.

De asemenea, într-o pivniță, la răcoare, erau expuse operele artistului Rafael Ramirez Maro, tema expoziției fiind Don Quijote. A fost o duminică frumoasă aici, în Carinthia. Câteva fotografii, pe următoarea pagină.

 

Bogdan Petre

Acest blog infiintat in 2008 este si va ramane pasiunea mea principala. Sunt interesat de gadget-uri de orice fel, de la smartphone-uri, tablete, laptopuri si pana la sisteme audio sau camere foto. In plus, incerc pe cat imi permite timpul sa invat noi lucruri despre arta fotografica. De asemenea, voi incerca pe cat posibil sa relatez despre locurile frumoase pe care le intalnesc in calatoriile mele din vacante.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *