Minimundus

Am trecut și pe la Minimundus, un muzeu cu miniaturi ale celor mai importante clădiri din lume de care auzisem de ceva timp și pe care l-am trecut în program pentru anul acesta. Extrem de interesantă vizita, puștiulică zburda de la o clădire la alta, cum nu l-am văzut niciodată. Primul muzeu în care chiar s-a simțit bine, fără să ne referim la grădinile zoologice. Practic, putem spune că am vizitat întreaga lume, erau expuse acolo o mulțime de clădiri interesante, unele pe care chiar nu le văzusem.

Pe lângă acestea, aici am mai văzut și machete ale unor vapoare la fel de faimoase, plus o mulțime de trenulețe funcționale, cu gările aferente. Am văzut chiar și miniatura Bisericii de la Curtea de Argeș. Era chiar și cetatea de la Soroca, din Moldova.

Parcă nu-mi mai venea să plec de acolo, atât de bine m-am simțit. Normal că am făcut o mulțime de fotografii. Cum eram într-un muzeu cu miniaturi, am folosit efectul Miniature al Olympus-ului OM-D… am miniaturizat miniaturile.

Ce a ieșit, pe următoarea pagină.

 

Bogdan Petre

Acest blog infiintat in 2008 este si va ramane pasiunea mea principala. Sunt interesat de gadget-uri de orice fel, de la smartphone-uri, tablete, laptopuri si pana la sisteme audio sau camere foto. In plus, incerc pe cat imi permite timpul sa invat noi lucruri despre arta fotografica. De asemenea, voi incerca pe cat posibil sa relatez despre locurile frumoase pe care le intalnesc in calatoriile mele din vacante.

3 thoughts on “Minimundus

Leave a Reply to sorin Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *