Google Voice Search are suport și pentru limba română

Se pare că Google Voice Search a primit suport pentru alte 13 limbi, printre care și limba română. Chiar sunt curios cât de precisă va fi funcția de recunoaștere vocală pentru limba noastră. Am încercat să testez dar momentan încă nu merge, o să mai dureze câteva zile cred. Revin.

De menționat că, pentru a beneficia de această facilitate, aveți nevoie de cel puțin Android 2.2.

Comunicatul oficial, pe urmatoarea pagina.

Google lansează Voice Search în limba română

  • Utilizatorii pot efectua orice căutare printr-o simplă comandă vocală în limba română

 

Bucureşti, 17 august 2012: Google lansează astăzi aplicaţia Voice Search în limba română, disponibilă pentru toate sistemele de operare Android, prin care utilizatorii pot efectua rapid orice căutare pe telefon prin utilizarea vocii în locul tastaturii.

 

Pe măsură ce nevoile de comunicare evoluează tot mai rapid, Google investeşte în dezvoltarea de noi tehnologii pentru a îmbunătăţi experinţa căutării pe internet de pe dispozitivele mobile şi de a o aduce la un alt nivel. Voice Search permite utilizatorilor să caute pe internet la fel de uşor cum vorbesc la telefon. Aplicaţia utilizează o tehnologie vocală pentru a transforma cuvintele rostite în text şi apoi efectuează interogarea pe motorul de căutare Google la fel ca atunci când s-ar introduce manual textul. Toate datele sunt prelucrate prin intermediul tehnologiilor găzduite în Cloud, nu pe telefonul mobil, ceea ce înseamnă că aplicaţia este rapidă şi uşor de utilizat.

 

“S-au depus eforturi considerabile pentru a colecta sute de mii de expresii şi a dezvolta sistemul de recunoaştere vocală în limba română, iar scopul a fost ca Voice Search să facă diferenţa în viaţa de zi cu zi a utilizatorilor. Când suntem în mişcare sau avem mâinile ocupate şi nu ne putem opri pentru a tasta informaţiile de care avem nevoie, această aplicaţie este cu adevărat utilă şi eficientă. Românii realizează deja milioane de căutări zilnic şi acum pot face acelaşi lucru vocal, în limba română, prin intermediul Voice Search”, a declarat Dan Bulucea, Country Manager Google Romania.

 

Voice Search răspunde pe loc la orice tip de căutare uzuală, precum: care este distanţa până la Timişoara, ce benzinării există în Craiova, cum va fi vremea astăzi, care este programul la cinema sau ce idei de cadouri există. Aplicaţia generează rezultate exacte de căutare astfel încât să acopere toate posibilităţile. Iar dacă vrei să te informezi şi mai bine, vei avea la dispoziţie lista familiară a rezultatelor de căutare Google.

Fiecare limbă necesită de regulă colectarea iniţială a sute de mii de pronunţii de la voluntari. Ca şi în cazul altor limbi disponibile deja prin Voice Search, cu cât oamenii folosesc mai des aplicaţia, cu atât aceasta oferă rezultate mai precise.

 

Utilizarea Google Voice Search depinde de tipul telefonului mobil. Dacă telefonul dispune de Android 2.2 sau o versiune mai nouă, căutarea poate fi iniţiată pe bază de voce prin simpla atingere a pictogramei cu microfon, în caseta de căutare Google, de pe ecranul principal. În caz contrar, aplicaţia Voice Search poate fi instalată din Google Play. Aplicaţia poate fi utilizată într-o singură limbă la un moment dat, iar folosirea unei limbi noi ar putea necesita schimbarea setărilor pentru limbă.

 

Alături de română, în Voice Search au fost incluse alte 12 limbi, aplicaţia fiind astfel disponibilă pentru 100 de milioane de noi vorbitori din ţările nordice, iberice şi slave. În total, Voice Search este disponibilă în 42 de limbi şi dialecte din 46 de ţări. Mai multe detalii regăsiţi şi pe http://googleblog.blogspot.com/2012/08/voice-search-arrives-in-13-new-languages.html

 

Bogdan Petre

Acest blog infiintat in 2008 este si va ramane pasiunea mea principala. Sunt interesat de gadget-uri de orice fel, de la smartphone-uri, tablete, laptopuri si pana la sisteme audio sau camere foto. In plus, incerc pe cat imi permite timpul sa invat noi lucruri despre arta fotografica. De asemenea, voi incerca pe cat posibil sa relatez despre locurile frumoase pe care le intalnesc in calatoriile mele din vacante.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *