Sony Vaio Duo Touch – Tableta convertibila cu Windows 8 sau ultrabook cu ecran tactil?

Cu siguranta ca unul dintre cele mai interesante sisteme portabile la ora actuala este modelul Sony Vaio Duo Touch, despre care pot spune ca ii sta bine cu Windows 8. Cu o configuratie tipica de ultrabook si o forma hibrida, mai degraba fiind o tableta cu tastatura culisabila decat un notebook in adevaratul sens al cuvantului, este unul dintre echipamentele potrivite celor care isi desfasoara activitatea preponderent in afara biroului.

Recunosc ca sunt unul dintre fanii acestui tip de abordare, al tabletei cu tastatura culisabila in speta, inca de cand am vazut Slider-ul celor de la Axxx. 😀 In plus, gasca Sony Vaio Duo Touch, toti patru adica, are un avantaj net, pe care il tot trambitez eu: vine cu Windows 8, un sistem de operare care ofera accesul si in aplicatii serioase, nu numai in cele de divertisment si informare. Un sistem de operare cu un avantaj net asupra celor portabile de genul iOS sau Android, bineinteles, totul la un pret mai piperat.

Cateva impresii despre gasca celor 4, dupa o scurta perioada de utilizare, pe urmatoarea pagina.

Configuratia Tehnica

Ecran: 11.6 inchi, rezolutie 1920×1080 pixeli

Procesor: Intel Core i5-3317U la 1.7Ghz

Placa grafica: Intel HD4000

Memorie RAM: 4GB

Stocare: SSD ADATA de 128GB

Retea: Ethernet Gigabit, Bluetooth 4.0, Wi-FI N, GPS, NFC

Conectica:1xVGA, 1xSDHC, 1×3.5mm, 2xUSB 3.0, 1xHDMI, 1xRJ45

SO: Windows 8 pe 64 biti

Dimensiuni: 319 x 199 x 17.85mm

Greutate: 1.3Kg

Primele Impresii, Design

Din punct de vedere al design-ului, nu pot spune ca m-a convins 100%. Sigur, are o constructie cu materiale si finisaje de cea mai buna calitate, fara repros. Un design practic, geometric, cu muchii ascutite, poate un pic diferit fata de ce ne-a obisnuit Sony.

Cand il scoti din cutie nu pare cu mult diferit de o tableta obisnuita, capacul=ecranul fiind acoperit in totalitate cu o sticla rezistenta, cu finisaj lucios. Trebuie mentionat ca la toate echipamentele cu Windows 8 si functii tactile intalnim un ecran lucios. Totusi, acest tip de finisaj din partea superioara nu m-a convins. Parca nu ar fi un echipament marca Sony, un integrator care ne-a incantat de-alungul timpului cu materialele lui mate, de bun gust, pe care nu se vad dizgratioasele amprente. Nu stiu, parca as fi vrut o alta abordare, mai putin lucioasa. Macar muchiile sa fi fost dintr-o fibra de carbon mata…

Corpul pe care este amplasata tastatura a fost acoperit cu un aluminiu finisat mat, pe spate fiind aleasa fibra de carbon. Acelasi material usor este prezent si pe spatele ecranului. Deci, se poate.

Desi nu apreciez sistemul culisabil ales de Sony, unul de moda veche, recunosc ca poate fi actionat usor, fara efort si ca este robust, pare ca poate rezista cu succes unei utilizari indelungate. Din pacate, nu putem ajusta inclinarea ecranului, acesta va ramane fix in aceasi pozitie.

Pe laterala stanga sunt prezente un port VGA, cititorul de carduri si conectorul de 3.5mm pentru casti.

Pe laterala dreapta avem la dispozitie 2 porturi USB 3.0, unul HDMI si butonul de Power.

Pe spate gasim un port RJ45 si conectorul pentru alimentare.

Pentru o tableta convertibila nu duce deloc lipsa de solutii de conectica, putem spune ca avem la dispozitie cam tot ceea ce avem nevoie la ora actuala.

Functionare si Utilizare

Din punctul meu de vedere, sistemul Vaio Duo Touch este unul de utilizat mai ales in conditii de portabilitate, la birou fiind preferabil sa fie andocat la o tastatura si un monitor mai mare.  De ce? Din cauza ca tastatura este usor inghesuita pe adancime, nu exista un restpad pentru sprijinul palmelor iar ecranul nu poate fi inclinat in alte pozitii. Sigur, este vorba de adaptabilitate pana la urma, cu siguranta pot fi contrazis la acest aspect.

Din punct de vedere al configuratiei, este un sistem de clasa medie, destul de puternic, care poate ataca cu succes orice aplicatie de business, office, informare, studiu si chiar multimedia. O dovedeste si windex-ul, singurul sector in care nu poate fi de folos fiind cel al gaming-ului extrem, acolo unde placa grafica Intel nu ne poate ajuta prea mult.

Am remarcat si viteza de transfer a fisierelor prin intermediul porturilor USB 3.0, direct pe SSD-ul din dotare. Media, la copiere de pe stick pe SSD-ul intern, a fost de 118 MB/s.

In general a functionat bine, fara blocari sau lag-uri, Window-ul 8  fiind aparent un sistem de operare mai performant decat predecesorul sau. Trec peste frustrarea mea legata de butonul de Start din modul Desktop dar totusi constat ca nu este un SO inca pus la punct. De exemplu, am incercat sa prelucrez cateva videoclipuri HD in Windows Live Movie Maker, descarcat de pe site-ul Microsoft, si acesta a crapat pur si simplu. Pe Windows 7 nu am patit asa ceva, pe niciun sistem cu care am mai lucrat. In schimb, la prelucrarea fotografiilor, in programele de office, pe internet, in aplicatii multimedia, nu am avut probleme. Cu siguranta vor fi rezolvate si aceste neajunsuri, inerente unui sistem de operare tanar. Insa, tot mi se pare greoi si alambicat in utilizare. Eu sunt unul dintre cei care nu au nevoie de Metro.

Portabilitate

Desi este o tableta cu tastatura culisabila bazata pe o arhitectura x86, nu are o silueta cu mult mai impunatoare decat cea a Asus-ului Slider cu Android, proportiile maxime fiind aproximativ aceleasi. Mentionez ca este mai grea, pentru ca are un ecran mai mare.

Privind acest sistem din perspectiva tabletelor, putem spune ca este un pic cam mare si cam greu  pentru a fi tinut timp indelungat intr-o singura mana. Tabletele nu ar trebui sa depaseasca o diagonala de 7-10 inchi pentru a fi manevrate confortabil. Pentru a-l folosi mai mult timp, trebuie sprijinit, ori pe picioare, ori gasim alt suport.

In schimb, daca il privim din perspectiva laptopurilor/ultrabook-urilor, putem spune ca este un sistem care poate fi purtat fara prea mare efort, perfect pentru cei care sunt mai tot timpul pe drumuri.

Dar, la partea cu autonomia, se pare ca sistemele x86 inca nu sunt in stare sa ajunga la valorile oferite de ARM. Sigur, puterea de procesare este cu totul alta, asa ca va trebui sa va multumiti cu numai 3 ore de utilizare departe de o sursa de curent. Testele le-am realizat in aplicatii office si la navigare pe internet, cu Wi-Fi-ul activ, luminozitatea ecranului la 50% si tastatura iluminata.

Am uitat sa testez GPS-ul, un accesoriu care se poate dovedi util in anumite cazuri, desi nu vad acest sistem pe post de asistent la navigare pozitionat pe bordul masinii. Prea mare pentru asa ceva…

Ecranul

Dupa cum ma asteptam, ca la majoritatea echipamentelor portabile Sony avem la dispozitie un ecran de calitate, care afiseaza imagini clare, cu o coloristica vibranta. Totusi, desi pe mine nu m-a deranjat, rezolutia full HD s-ar putea sa fie nepotrivita pentru unii, caracterele afisate fiind prea mici. Mici dar clare! Sharp!

Sigur, ca in cazul oricarui echipament cu ecran tactil, acesta este acoperit cu o sticla lucioasa, care reflecta lumina in mediile puternic luminate. Dar functiile tactile se comporta excelent, sunt precise iar comenzile preluate rapid.

Tastatura, Trackpad optic, Stylus

Desi tastatura este un pic inghesuita, m-am obisnuit destul de repede cu ea. Am redactat oarecum fluent, destul de confortabil. Sa nu uit de unul dintre atuurile ei principale – este iluminata.

Clar ca nu aveau unde sa puna un touchpad, acesta fiind inlocuit cu un trackpad optic. Desi pare o solutie optima, nu este chiar asa. Acesta nu ofera precizia de care avem nevoie atat la prelucrarile video/grafice cat si in office. Este mai util la parcurgerea meniurilor din Metro, adica acolo unde nu imi trebuie mie. 😀 In rest? M-am folosit de un mouse wireless.

Dar,  la pachet este inclus si un stylus, o unealta perfecta pentru parcurgerea interfetei clasice si a aplicatiilor care functioneaza pe ea. Cu putin antrenament nu mai avem nevoie de un mouse prin apropiere. Ciudat este faptul ca nu exista un slot dedicat pentru acesta in carcasa, asa ca va trebui sa-i purtati de grija.

Concluzii

Pro

– Configuratie destul de puternica

– Este usor de purtat

– Conectica

– Rezolutia, calitatea afisarii

– Are stylus

– Functiile tactile raspund excelent

Contra

– Autonomia

– Windows-ul 8 inca nu a ajuns la maturitate

– Finisajele lucioase

– Trackpad-ul optic nu asigura precizia de care avem nevoie

– Pretul

Inca nu sunt hotarat la ce categorie sa incadrez acest sistem portabil – este o tableta convertibila sau un ultrabook de noua generatie cu ecran tactil? Oricum am vrea sa il incadram, Sony Vaio Duo Touch are patru atuuri principale: este tableta, una chiar foarte buna de altfel, are tastatura culisabila, perfecta pentru cei care vor sa redacteze confortabil, ne pune la dispozitie o configuratie puternica, totul intr-o forma compacta, extrem de usor de purtat si de manevrat. Uitasem inca un atuu, poate cel mai important dintre toate: are Windows 8, un sistem de operare serios, care poate fi de folos si celor care mai au si ceva treaba, celor care nu le sta capul doar la distractie.

Trecand peste criticile mele legate de aspectul prea lucios, prea stralucitor, singurul dezavantaj major ramane pretul, aproximativ 6000 de Lei pe sonycenter.ro.

 

Bogdan Petre

Acest blog infiintat in 2008 este si va ramane pasiunea mea principala. Sunt interesat de gadget-uri de orice fel, de la smartphone-uri, tablete, laptopuri si pana la sisteme audio sau camere foto. In plus, incerc pe cat imi permite timpul sa invat noi lucruri despre arta fotografica. De asemenea, voi incerca pe cat posibil sa relatez despre locurile frumoase pe care le intalnesc in calatoriile mele din vacante.

4 thoughts on “Sony Vaio Duo Touch – Tableta convertibila cu Windows 8 sau ultrabook cu ecran tactil?

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *