QisDESIGN: Solutii de iluminare premium pe baza de LED, de la BenQ

LED-ul este viitorul spun cei de la BenQ. Solutiile de iluminare pe baza acestei tehnologii vor depasi 60% din totalul pietei in anul 2020. O piata cu un potential de 73 miliarde USD in 2020, dupa estimarile lor.

Astazi au lansat in Romania brandul premium QisDESIGN cu produse de iluminat bazate pe tehnologie LED. Mi-a placut foarte  tare design-ul unora dintre ele, cu tot felul de jocuri de lumini, ar da bine in orice incapere. Foarte important este faptul ca becurile LED au o durata de viata de 50.000 de ore, respectiv 13 ani, la o utilizare zilnica de 10 ore. De asemenea, consumul unui astfel de bec este de 10 ori mai mic decat al unuia traditional.

Exista mai multe serii de solutii de iluminare, Flamenca, Aurelia, Be Light, Seagul, Coral Reef, Piano, Lumina Coral, Cristal, pe care va las sa le descoperiti in imaginile de mai jos.

Prezentarea fiecarei serii in parte, din comunicatul oficial, pe urmatoarea pagina.

Flamenca – pasiune de inspirație spaniolă

Inspirate din unduirile unei rochii de flamenco, noile lămpi din gama Flamenca sunt cu senzori sensibili la atingere, astfel că atunci când sunt atinse intră în “dancing mode”, cu jocuri surprinzătoare de lumini, aducând pasiunea unui dans spaniol în casele utilizatorilor. Lampa funcționează atât conectată la priză, cât şi conectată prin cablu USB la un PC, sau pe baterii AA.

 

Flamenca este un corp de iluminat ambiental, ce se potriviveşte într-o multitudine de decoruri, fie că vorbim de dormitor, de sufragerie sau de birou.

 

Aurelia – din adâncurile apelor

Lămpile ambientale Aurelia sunt rezultatul studiului realizat în colaborare cu Muzeul Național de Biologie Marină și Aquarium din Taiwan. Designul lămpilor Aurelia este inpirat din liniile corpului meduzei, iar abajurul acrilic transparent tratat accentuează  asemănarea. Designul lămpilor Aurelia este definitivat de un inel sensibil la atingere care modifică intensitatea luminii emisă de lampa LED, efect luminos inspirat din esența naturii aflată în continuă schimbare.

 

Be Light – iluminare pentru birou

Lampa de birou Be Light, declarație de artă și stil, are ca sursă de inspirație tehnica origami și impresionează prin precizia sofisticată, dar și prin simplitatea designului cu finisaje din aluminiu. Be Light este o operă de artă în trei dimensiuni, care permite utilizatorilor să ajusteze unghiul de iluminare și înălțimea lămpii, în diferite scenarii de lectură, într-o cameră de studiu sau în dormitor. Distinsă cu trei premii pentru design, inclusiv Red Dot și IF Design, lampa pliabilă are un design ce se inspiră din filozofia “forma derivă din funcționalitate”. Lampa

Atunci când nu este utilizată, Be Light poate fi pliată, având o grosime de 1,8 cm, datorită sursei de iluminare LED care ocupă un spațiu redus.

 

Seagul – inspirat de libertate

Lampa Seagul are un design inspirat din zborul pescărușilor, iar pPentru a reda cât mai fidel ideea de libertate și delicatețea, specialiștii în design au plasat sursa de lumină “aripile”  lămpii.  Pentru a realiza acest proiect, echipa QisDESIGN a colaborat cu Muzeul Național de Biologie Marină și Aquarium din Taiwan.

Imitând zborul pescărușului, “aripile” pot fi reglate în funcție de intensitatea luminoasă dorită prin cele două butoane situate pe corpul lămpii.

 

Coral Reef – din lumea subacvatică

Colaborarea de succes a experților QisDESIGN cu Muzeul de Biologie Marină și Aquarium din Taiwan are ca rezultat linia de lămpi Coral Reef, distinse cu un premiu Red dot. Inspirat din natură, designul lămpii Coral Reef vine cu o formă organică, cu corpuri pivotante, simbolizând esența dinamică a mediului înconjurător.

Becurile LED sunt dispuse pe trei straturi diferite, fiecare putând fi activat independent prin rotirea acestora. Suportul lămpii este realizat manual din aliaj de aluminiu.

 

Piano – cu accente muzicale

Spre deosebire de sursele de iluminare tradiționale, luminile bazate pe tehnologia LED nu se încălzesc nici după un timp îndelungat de utilizare. Exploatând această caracteristică a luminii LED, designerii QisDESIGN aduc utilizatorilor o lampă cu senzori inteligenți ce permit utilizatorilor să o regleze prin atingere. Astfel, ca și cum ar cânta la pian, utilizatorul poate stinge sau aprinde module ale lămpii Piano, fără să se îngrijoreze că s-ar putea răni.

 

Iluminarea pe segmente este posibilă datorită unei tehnologii speciale de guidare a luminii, astfel încât fiecare segment să emită cu aceeași intensitate luminoasă.

 

Lumina Coral

Inspirat din forma rafinată a recifelor de corali, lămpile Coral imită reflexia naturală a razelor luminoase în ocean. Lămpile Coral creează un efect vizual fascinant, fiind accesoriul perfect pentru masa, podeaua sau peretele din sufragerie. Datorită unei tehnici speciale de difuzie, lumina emisă de LED-urile care stau la baza lămpii Coral este distribuită în mod uniform pentru a reda un efect de strălucire. Designul este dezvoltat în colaborare cu Muzeul Național de Biologie Marină & Aquarium, din Taiwan, recunoscute pentru implicarea în protejarea recifelor de corali.

 

 

Cristal elegant

Lampa ambientală Crystal se bazează pe varietatea de culoare oferită de luminile LED și uimește utilizatorii prin jocurile interactive de lumini. Lampa ambientală este formată din diverse „cristale” strălucitoare cu reflexii de lumină.  „Cristalele” pot fi asamblate cu ușurință în diferite forme,  printr-o conexiune magnetică. Modul de iluminare poate fi schimbat de la distanță, cu ajutorul unei telecomenzi, astfel încât acestea să se potrivească stării de spirit, modul curcubeu oferă o selecție multicoloră, în vreme ce modul „breath” trece prin paleta de culori de la cele mai deschise până la cele mai închise.

 

Bogdan Petre

Acest blog infiintat in 2008 este si va ramane pasiunea mea principala. Sunt interesat de gadget-uri de orice fel, de la smartphone-uri, tablete, laptopuri si pana la sisteme audio sau camere foto. In plus, incerc pe cat imi permite timpul sa invat noi lucruri despre arta fotografica. De asemenea, voi incerca pe cat posibil sa relatez despre locurile frumoase pe care le intalnesc in calatoriile mele din vacante.

One thought on “QisDESIGN: Solutii de iluminare premium pe baza de LED, de la BenQ

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *