ASUS Padfone Mini – cateva detalii
Miniaturizarea este unul dintre trendurile principale ale tehnologiei, poate chiar cel mai semnificativ dintre ele. Echipamentele electronice sunt tot mai compacte si in acelasi timp mai performante. Nu putini sunt cei care sunt convinsi ca pc-urile si laptopurile vor fi inlocuite intr-un viitor apropiat de catre echipamente si mai mici, si mai portabile, cum ar fi smartphone-urile.
Super-mini-computere care incap in buzunar si care vor fi de folos atat la comunicare si informare cat si la indeplinirea tuturor sarcinilor de la serviciu. Desigur, in mediile business acestea vor fi conectate la solutii care ofera acces la accesorii ergonomice de lucru, in traducere la o tastatura normala si la un ecran mai mare.
Solutii de acest gen au fost deja puse in practica. Insa cea care s-a bucurat cat de cat de succes vine de la ASUS si se numeste Padfone. Daca la prima generatie a fost un concept 3-in-1, adica smartphone-tableta-portabil, de la cea de-a doua a ramas (din pacate) numai un 2-in-1, smartphone-tableta. Practic smartphone-ul are slot dedicat in corpul tabletei, finalitatea fiind trecerea in timp real a imaginii de pe ecranul mic al smartphone-ului catre cel mare al tabletei. Creierul ramane in continuare smartphone-ul, tableta avand doar rolul redarii unei imagini mai mari.
Pana acum tabletele Padfone aveau ecran de 10.1 inchi. Iata ca ASUS au de gand (dupa cum afirma zvonurile) sa lanseze si o varianta Padfone Mini. Lansarea oficiala se va desfasura in decursul acestei saptamani dar au inceput deja sa apara primele detalii neoficiale.
Tableta lui Padfone Mini are un ecran cu o diagonala de 7 inchi iar smartphone-ul un ecran de 4.3 inchi. Smartphone-ul are un procesor Qualcomm Snapdragon 400, rezolutie qHD, compatibilitate 3G si sistem de operare Android 4.3 Jelly Bean.
Revenim si cu alte detalii…