HTC One Max review: Mare si puternic

HTC One Max mi-a facut o vizita, ocazie cu care l-am intors pe toate fetele. Trebuie sa recunosc ca varianta phablet a lui HTC One (unul dintre cele mai reusite smartphone-uri ale anului) impresioneaza si prin altceva decat prin dimensiuni, asa cum se va vedea in cele ce urmeaza.

Chiar daca vizita pe care mi-a facut cel mai mare membru al familiei HTC a fost una de scurta durata, am incercat sa scot maximul din ea si sa fac in asa fel incat sa ne cunoastem cat mai bine.

Prime impresii / aspect

HTC One Max, chiar daca este aproape identic in ceea ce priveste designul cu fratele HTC One, este imposibil de confundat cu acesta. De ce? Pai, fiindca la cei aproape 6 inchi pe care ii are ecranul (5.9, ca sa fiu precis), arata ca un One supradimensionat.

In ciuda faptului ca este destul de mare, sta bine in mana si, la operatiuni de genul citirii stirilor, ai sanse sa te descurci si cu o singura mana. Asta insa doar daca ai maini destul de mari, cum e cazul subsemnatului. Sotia mea, de exemplu, a avut nevoie de doua maini de fiecare data. E totusi un aparat cu dimensiuni considerabile, la 164.5 x 82.5 x 10.3 mm. E si destul de greu, la 217 grame, desi cand il am in mana parca nu da aceasta senzatie.

HTC One Max Asa cum se vede in imaginea de mai sus, daca vrei un aparat mic, care sa nu atraga atentia, HTC One Max in mod sigur nu e pentru tine. Insa daca iti pasa prea putin de parerea altora, pentru ca tu te simti cu adevarat bine doar pe un ecran mare, sunt sigur ca tu si HTC One Max veti fi cei mai buni prieteni. Nu de alta, dar ecranul imens al dispozitivului, cu o margine subtire, este unul excelent. E protejat de zgarieturi cu Gorilla Glass 3.

In plus, HTC One Max incape intr-un buzunar de blugi fara a iesi deloc in afara; cu toate acestea, nu e neaparat o placere sa conduci o masina cu el in buzunar, iar in cazul in care te suna cineva in acele momente nu va fi chiar cel mai simplu lucru sa il scoti si sa il folosesti.

Eu recunosc ca, cu cat am de-a face mai mult ce astfel de aparate, cu atat devin un mai mare fan al ecranelor mari. E adevarat ca multi nu pot intelege acest lucru; cum ar fi prietenii care m-au vazut filmand o piesa la un concert cu One Max – o sa vedeti filmarea mai incolo, dar sa nu anticipam – si m-au intrebat de ce filmez cu televizorul. La fel ca in cazul altor phablet-uri, dupa ce persoana in cauza se joaca cu el cateva minute, isi cam schimba parerea.

Am mentionat deja bezelul subtire al ecranului; avem aceeasi constructie de buna calitate de la HTC One. S-a folosit mult aluminiu, iar capacul din spate iese foarte usor, pentru ca are un mic buton care il deschide. O idee foarte buna, care ar trebui aplicata si de altii. Odata scos capacul, ai acces la slotul pentru cartela SIM si la cel destinat cardului micro SD. In ciuda faptului ca exista aceasta deschidere a carcasei, bateria de 3300 mAh nu e inlocuibila, desi nu cred ca ar fi constituit o mare problema de constructie.

Dedesubtul si deasupra ecranului gasesti difuzoarele BoomSound stereo, cu care HTC are toate motivele sa se laude. Mai rar asemenea volum de la un smartphone (sau ma rog, phablet). Si calitatea sunetului este foarte buna – vei putea asculta muzica la difuzoare fara sa ai senzatia “de cutie” pe care ti-o dau majoritatea telefoanelor.

HTC One Max

Un alt lucru pe care il vei observa din primul moment este senzorul de amprenta digitala, situat sub camera principala, pe partea din spate. Acesta iti permite sa deblochezi ecranul fara a mai fi necesara o parola (vei seta una oricum). Partea buna e ca aparatul poate inregistra mai multe amprente, fiecare activand o alta functie. De exemplu, poti debloca telefonul si porni direct camera cu degetul mic; in timp ce cu aratatorul doar il deblochezi, fara sa activezi alta functie. In practica, senzorul functioneaza destul de bine; il poti dezactiva, dar eu m-am obisnuit cu el si mi s-a parut comod de folosit.

HTC One Max

Sub ecran, asa cum HTC si-a obisnuit utilizatorii, ai doar doua butoane – home in dreapta si cel de inapoi in stanga. Asta duce la o modalitate oarecum diferita de utilizare fata de alte aparate cu Android, dar nu e una incomoda. Te poti obisnui relativ repede.

Ramanand la partea de exterior, pe muchia superioara gasesti emitatorul de infrarosu – mai multe despre el mai incolo – precum si mufa jack pentru casti. Nu stiu cum sunt castile care vin la pachet cu aparatul, pentru ca nu le-am primit impreuna cu el.

HTC One Max

Pe muchia inferioara gasesti portul micro USB 2.0, utilizat si pentru incarcarea aparatului.

HTC One Max

Muchia dreapta e rezervata tastei pornit/oprit dar si butoanelor de volum.

HTC One Max

In fine, pe stanga este butonul mentionat mai sus, care deschide capacul din spate.

HTC One Max

Hardware

Inainte de a trece la partea de utilizare, sa facem o trecere in revista a partii hardware a lui HTC One. Ecranul de 5,9 inchi, care afiseaza impecabil cam orice, este unul la rezolutie Full HD (1920 x 1080 de pixeli).

Motorul care pune acest phablet in miscare este un procesor Qualcomm Snapdragon 600 la 1,7 GHz (completat de un chip grafic Adreno 320), caruia i se alatura 2GB de memorie RAM. Nu exista probleme din punct de vedere al puterii, dar exista concurenta pe piata care foloseste Snapdragon 800.

Aparatul este disponibil in variante cu 16 si 32GB de memorie interna (versiunea testata era cea de 16) dar, cum ai la dispozitie si un slot pentru card microSD, sunt sigur ca nu vor exista probleme in aceasta zona.

Trebuie sa spun (daca mai era nevoie), ca aparatul nu s-a blocat niciodata pe parcursul perioadei de testare si ca, spre lauda sa, booteaza extrem de repede sistemul de operare (chiar si cu optiunea de Fast Boot dezactivata). Totul a functionat excelent, indiferent ce i-am dat sa faca – navigare web, retele sociale, e-mail sau cate o plimbare cu jet ski-ul in Riptide GP.

Cert e ca nu vor exista probleme din acest punct de vedere pentru un utilizator de One Max, lucru pe care il vei vedea si in benchmarkuri.

Software / utilizare

HTC One Max functioneaza cu Android 4.3 Jelly Bean, dar ceea ce vei vedea pe ecran este foarte diferit de ceea ce gasesti, de exemplu, la un dispozitiv Nexus. Daca alti producatori prefera interventii minore in sistemul de operare mobil al celor de la Google, acesta nu este si cazul HTC.

Interfata HTC Sense 5.5 ofera o experienta foarte diferita de un aparat Android stock, dar o experienta care nu e deloc una neplacuta. In centrul lucrurilor este BlinkFeed, adica modul HTC de a aduce aproape de utilizator toate informatiile care il intereseaza, fie ca e vorba despre retele sociale (Facebook, Instagram si restul din tagma lor), calendar sau altele, intr-un mod personalizat pentru tine – isi poate lua ideile de domenii de interes, ca sa le numesc asa, direct din profilul tau Facebook.

HTC One Max screenshot

BlinkFeed este, fara discutie, o idee reusita, care functioneaza bine fara a amesteca lucrurile in mod enervant. Normal insa ca iti poti personaliza desktopurile dupa bunul plac, cum iti e tie mai comod.

Un alt lucru care mi-a placut la Sense este modul Car, destinat a fi folosit, asa cum o spune si numele sau, atunci cand te afli la volan. Folosind butoane mari si usor de nimerit fara a te distrage foarte tare de la condus, acesta aduce intr-un singur loc functii ca navigatia GPS (care aici se face prin Google Maps), o functie de format numere de telefon, radio de pe internet sau player de muzica. Meniul de navigatie arata asa cum se vede mai jos.

HTC One Max

Asa cum am spus, HTC n-a lasat absolut nimic la fel. Daca in mod normal esti obisnuit sa treci cu degetul orizontal pentru a vedea grilele de aplicatii, in Sense o faci vertical. Pana si stilul meniurilor si pictogramelor este diferit.

HTC One Max screenshot

Daca remarci mai sus o pictograma cu numele de TV, trebuie sa spun ca ea se refera la functia de telecomanda pentru televizor pe care o are HTC One Max. Ar avea si o functie de ghid TV, dar nu parea a functiona cu posturile noastre.

Pe de alta parte, telecomanda in sine functioneaza bine si o poti invata ceea ce nu stie deja. Cert e ca am reusit sa ma descurc destul de bine cu ea, lucru laudabil, atata vreme cat setup-ul meu include, pe langa televizor un AV Receiver si un decodor HD. Dupa un pic de configurare totul a mers ok. Cred ca daca vrei cu tot dinadinsul poti face din One Max o telecomanda utila.

HTC One Max screenshot

Tot la capitolul software si utilizare, nu am cum sa nu mentionez managerul de contacte al celor de la HTC, care tot timpul mi s-a parut foarte reusit.

Camera

Camera lui HTC One Max este cea Ultrapixel, cunoscuta de la HTC One, dar fara stabilizare optica de imagine. Nu sunt un specialist al fotografiei, dar pot spune ca imaginile facute cu ea sunt destul de bune, fara a avea ceva cu adevarat spectaculos. Setarile camerei sunt realmente stufoase si nu lipseste functia HDR.

Daca esti pasionat de efect si filtre, trebuie sa spun ca HTC le-a pus direct in meniurile camerei, ca sa nu mai ai nevoie de aplicatii din afara pentru aplicarea lor. Din acest motiv, cel putin la inceput, poti pierde destula vreme cu camera.

HTC One Max camera

Asa cum am spus, rezultatele obtinute sunt bune, chiar daca nu spectaculoase. In conditii de lumina mai slaba insa, am avut senzatia ca se descurca mai bine decat alte camere de telefon. In plus, viteza de declansare este foarte buna.

Iata cateva exemple de imagini capturate cu camera.

Normal ca, la aceste specificatii, filmeaza fara probleme la calitate 1080p. Prima mostra este una de zi, cu prima ninsoare mai serioasa la Oradea din acest an.


Cea de-a doua arata ca phabletul HTC sta bine si la capitolul captura de sunet. Este o filmare din concertul “Mikulas Rock Party” din aceasta saptamana, un “The Thrill Is Gone” cantat de Calin Pop, Miki Orban, Vlad Spatar si Paskuy Tamas, carora li s-a alaturat, ca invitat special, Marius Dobra. Fiind filmat din mana si cu doi prieteni care insistau sa ma miste (aceiasi care mi-au spus ca filmez cu televizorul), probabil ca e mai interesant sunetul ­čÖé . Zoom-urile sunt din vina subsemnatului.

Benchmarks / Autonomie

Am rulat cateva seturi de benchmark-uri, in care HTC One Max a continuat sa arate bine. Rezultatele, in cele ce urmeaza.

Incepem cu Smartbench 2012 – 7128 productivitate, 3603 gaming.

HTC One Max

Apoi, AnTuTu – 26598.

HTC One Max AnTuTu

In Quadrant, avem 12091.

HTC One Max Quadrant

In Vellamo HTML5, One Max obtine 2525.

HTC One Max Vellamo HTML5

In Vellamo Metal, avem un scor de 771.

HTC One Max Vellamo Metal

In ceea ce priveste autonomia, la clasicul test de rulare a unui fisier video 720p pe repeat, cu modul Avion activat si luminozitatea in jur de 25%, bateria lui HTC One Max a renuntat la lupta dupa 7 ore si 50 de minute. In utilizare cotidiana, am remarcat ca poti trece de multe ori in a doua zi de utilizare fara un drum la priza. Oricum, si la utilizare intensa, ai sanse sa nu trebuiasca sa incarci telefonul intr-o zi de lucru normala.

Concluzii

Pentru pasionatii ecranelor mari, HTC One Max, cu al sau excelent display, nu are cum sa nu fie tentant. Performantele sale sunt foarte bune, finisarea excelenta, insa spre deosebire de concurenti nu vine cu un stylus si aplicatii complementare la pachet.

Nu ar fi fost rau nici sa ofere un procesor Snapdragon 800, avand in vedere ca are totusi un pret destul de piperat – pe Emag varianta de 16GB costa 3099 de lei, in timp ce pe Okazii gasesti aceeasi varianta incepand de la 2289 de lei (2899,99 lei vandut de Quick Mobile).

Pro

  • Ecran excelent;
  • Finisare de calitate;
  • Sunet foarte bun;
  • Performante de top.

Contra

  • Pret mare;
  • Putea veni cu un stylus la pachet.

Bogdan Bele

Fac presa de IT in Romania de aproape un deceniu, in ultimii ani colaborand si cu site-uri din strainatate. Imi plac la nebunie toate obiectele cu display, butoane si sistem de operare, precum si toate povestile care se tes in jurul lor. Pe langa asta insa, sunt un mare pasionat de muzica (in special rock, fara a ma limita insa la acest gen muzical), literatura, precum si de fotbal. Ma gasiti la bogdan.bele [at] imidoresc.ro

One thought on “HTC One Max review: Mare si puternic

  • October 22, 2015 at 11:05 pm
    Permalink

    Dupa o luna sa strict htc max oan bun tel

    Reply

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *