VivoTab Note 8 – noua tableta ieftina de la ASUS, cu Windows 8
Umbla zvonul pe campiile internetului ca ASUS vor lansa in curand o noua tableta – VivoTab Note 8. Tocmai ce au aparut pe internet imaginea acesteia dar si specificatiile (aproape) complete.
Din cate imi dau seama este o tableta entry-level, adica ieftina. Bineinteles, fiind din gama VivoTab, functioneaza cu sistemul de operare Windows 8.1.

Deci, specificatiile suna in felul urmator: ecran IPS de 8 inchi care afiseaza o rezolutie de 1280 x 800 pixeli, procesor Intel Atom Bay Trail tactat la 1.33GHz, 2GB memorie RAM, stocare interna de 32GB sau 64GB. Tableta VivoTab Note 8 ar mai avea o camera de 5 Mpix si un acumulator de 3950 mAh. Banuiesc ca va fi construita in totalitate din plastic si ca nu va dispune de o solutie de andocare, ramane numai posibilitatea conectarii unei tastaturi pe bluetooth.
De asemenea, dupa cum se vede din imagine, utilizatorii vor avea la dispozitie si un stylus, accesoriu foarte bun pentru un control mai precis in interfata Windows.
Imaginea ne dezvaluie si pretul tabletei VivoTab Note 8, de 299 USD. Un pret nu tocmai rau as spune, cred ca ar deveni cea mai ieftina tableta cu un sistem de operare productiv, Windows 8.1 in speta.