Winamp cumparat si salvat?

Winamp ar putea fi cumparat si implicit salvat de la disparitie de un cumparator care ar putea fi chiar Microsoft.

Vestea ca Winamp dispare pe 20 decembrie a suparat multa lume, pentru ca multi dintre noi am crescut cu playerul detinut de cei de la AOL. Chiar daca atentionarea ca programul nu va mai fi disponibil din 20 incolo este pe site-ul oficial in continuare, acesta poate fi descarcat in continuare (cel putin putea fi cand am scris acest text).

Ei bine, partea interesanta e ca s-ar putea ca motivul sa fie ca, asa cum spune TechCrunch, AOL negociaza vanzarea Winamp si a serviciilor complementare. Dupa anuntul privind disparitia Winamp, se discuta despre o preluare de catre Microsoft; TechCrunch nu stie cine e cumparatorul, dar sursa site-ului spune ca misteriosul cumparator si AOL sunt foarte aproape de a ajunge la o intelegere.

Acesta ar fi si motivul pentru care 20 decembrie nu a insemnat si o inchidere totala. Cat timp se negociaza, nu ajuta pe nimeni sa fie inchis site-ul si serviciile.

Sunt convins insa ca, daca este vorba despre Microsoft, Winamp ar putea fi foarte bine incorporat in Windows, ca sa nu spun de cat de mult mi-ar placea sa am radiouri Shoutcast direct in sistemul de operare.

Deocamdata nu ne ramane decat sa speram ca va fi bine si Winamp va scapa de la disparitie. Nu de alta, dar ar fi pacat.

Bogdan Bele

Fac presa de IT in Romania de aproape un deceniu, in ultimii ani colaborand si cu site-uri din strainatate. Imi plac la nebunie toate obiectele cu display, butoane si sistem de operare, precum si toate povestile care se tes in jurul lor. Pe langa asta insa, sunt un mare pasionat de muzica (in special rock, fara a ma limita insa la acest gen muzical), literatura, precum si de fotbal. Ma gasiti la bogdan.bele [at] imidoresc.ro

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *