The Following: Microsoft da lectii de product placement
The Following este un serial foarte reusit, nimic de zis, dar pare a fi si un prilej bun pentru Microsoft sa isi atace concurenta printr-un product placement facut intr-un mod al naibii de destept.
Nu stiu daca va uitati la The Following. E un serial facut de Fox, care nu se da la noi, cu Kevin Bacon si James Purefoy in rolurile principale. Mie personal imi place pentru ca e genul de serial “pedal to the metal”, un continuu punct culminant.
Ca sa intelegeti unde bate acest text, The Following e despre un criminal in serie, pe nume Joe Caroll, care creeaza in jurul sau un cult de adepti – un “following”. Caroll e jucat excelent de James Purefoy, in timp ce Kevin Bacon e Ryan Hardy, un fost agent FBI si personajul pozitiv.
Sa vedem insa care e legatura cu Microsoft. Pai, produse Microsoft – mai un Surface, mai un Windows Phone – am vazut si in alte seriale, cum ar fi “Under The Dome”. Acolo insa doar apareau; in The Following compania a decis sa mearga mai departe (oarecum in spriritul reclamelor Scroogled, dar infinit mai subtil).
In ultimul episod, personajul lui Kevin Bacon o cauta pe internet pe o domnisoara pe care vrea sa o protejeze, pentru ca a scapat de un atac al sectei lui Caroll. Iata-l pe Ryan al nostru cu al sau Surface 2.

Si ce face cu el? Pai, cauta cu Bing, normal.

Pana aici, toate bune si frumoase. Partea simpatica de-abia vine. Am stabilit ca daca esti un personaj pozitiv ai Surface 2 si folosesti Bing.
Mai incolo in episod apare Joe Caroll (am bagat acum un spoiler, dar n-am ce face), care o roaga pe fiica prietenei lui sa ii caute un anunt, folosindu-si tableta. Si fata scoate tableta, cauta si i-o da. Iata-l pe Joe.

Si in caz ca nu te-ai prins ce tableta e, ti se arata si ecranul.

iPad, deci. Concluzia e cat se poate de evidenta – eroii folosesc produse Microsoft, personajele negative au produse Apple. Nu pot decat sa imi exprim admiratia. Asa se face!