Concurs Vodafone: Cautăm un român fără internet mobil

Concursul s-a incheiat! In urma deliberarilor, am stabilit castigatorul. Este vorba despre Marea cu sarea, care va fi contactata in vederea primirii premiului. Felicitari tuturor participantilor!

Ca o continuare a concursurilor organizate (și deja finalizate) de Manafu, Cabral, Cetin, Vali sau Cristi și în spiritul campaniei celor de la Vodafone, care vor să aducă toată România pe internet, avem și noi un frumos premiu pentru voi sau pentru o persoană dragă vouă.

Așadar, ajutați-ne să găsim o persoană care nu are în acest moment internet mobil și noi îi vom oferi un smartphone Vodafone Smart 4 Mini, plus o cartelă Vodafone cu acces liber la internet timp de o lună.

Regulile concursului sunt pe cât se poate de simple. Povestiți-ne în câteva rânduri scrise frumos despre aceasta, printr-un comentariu la acest articol. De ce nu a folosit până acum internet pe un smartphone, cu ce se ocupă, cu ce l-ar ajuta acest gen de servicii și ce alte detalii considerați relevante. Bineînțeles, acea persoană poți fi chiar tu.

Cea mai frumoasă și mai bine spusă poveste va câștiga smartphone-ul Vodafone și cartela de internet. Dacă ne plac mai multe povești, fără a ne putea decide asupra câștigătorului sau câștigătoarei, vom face o tragere la sorți dintre cele care ne-au impresionat cel mai mult. Concursul se va desfășura până în data de 7 mai, urmând ca pe 8 mai să aflați comentariul câștigător.

Deci, găsim un român fără internet mobil?

 

Bogdan Petre

Acest blog infiintat in 2008 este si va ramane pasiunea mea principala. Sunt interesat de gadget-uri de orice fel, de la smartphone-uri, tablete, laptopuri si pana la sisteme audio sau camere foto. In plus, incerc pe cat imi permite timpul sa invat noi lucruri despre arta fotografica. De asemenea, voi incerca pe cat posibil sa relatez despre locurile frumoase pe care le intalnesc in calatoriile mele din vacante.

31 thoughts on “Concurs Vodafone: Cautăm un român fără internet mobil

  • April 30, 2014 at 2:19 pm
    Permalink

    Stiu eu un om care nu are nici mobil tip smartphone si nici internet pe mobil, cu toate ca este un om care sta pe calculator cel putin 8 ore pe zi (daca nu mai mult), insa telefonul il foloste pentru sunat si doar pentru o alarma (sa-si ia pastilele). Are 67 de ani si este pensionar. Are cel putin 3 calculatoare in casa si se joaca mai tot timpul.

    Reply
  • May 1, 2014 at 2:13 am
    Permalink

    Stiu un om care nu stie ce este telefonul dar nici internetu cu toate aste este un om minunat..iti povesteste despre natura,stele,luna si totu despre natura stie ce inseamna calculator pentru ca sta 12 ore pe zi insa telefonu il foloseste pentru harta are 22 de ani si este student are un singur telefon si un singur telefon

    Reply
  • May 1, 2014 at 2:14 am
    Permalink

    N-am cunoscut-o personal niciodata desi nu locuim departe una de alta. Amandoua avem probleme cu atacuri de panica si nu prea iesim din casa. Ne-am cunoscut pe internet cam de un an si pot sa spun ca suntem ca doua picaturi de apa, gandim la fel, ne plac aceleasi lucruri. Din pacate, ea, fiind mama a trei copii, si unicul venit fiind cel al sotului, nu si-a permis sa isi cumpere un telefon dupa ce precedentul a decedat de batranete. Mi-as dori sa pot vorbi mai mult cu ea la telefon dar putem vorbi doar seara cand are acces la telefonul sotului ei. Internet pe mobil nu avea nici cand avea telefon…De multe ori simt nevoia sa vorbesc cu ea sa ma consoleze sau sa ma incurajeze si daca nu o gasesc online pe facebook, nu am cum sa iau legatura cu ea. Poate ca ideea de a ma inscrie in concurs pentru ea, e mai mult egoista decat altruista dar imi doresc mult acest telefon pentru ea, pentru mine! Chiar daca printr-o minune i-ar ramane niste banuti in plus intr-o luna, in nici un caz nu ar da pe un telefon banii si ar prefera sa le cumpere carti celor mici. Sincer, pentru mine care nu ma despart de telefon nici pana la usa, e greu de inteles cum poate sta fara el. E cam greu de crezut ca in ziua de azi mai exista oameni carora daca le pateste copilul ceva si au nevoie de ambulanta, trebuie sa mearga la un vecin. Dar, niciodata nu se plange de treaba asta si nu face o tragedie din lispa acestui gadget de care noi suntem dependenti. Daca e casnica, asta nu inseamna ca nu ar putea mai mult. E o femeie inteligenta, posesoare de blog si telefonul cu internet i-ar fi de mare folos si in acest domeniu. Daca altcineva va avea mai multa nevoie de el, ii doresc de pe acum sa il tina mult acest telefon. Daca nu, Adriana Dinca o sa ma iubeasca mai mult. V-am zis ca sunt egoista!

    Reply
  • May 1, 2014 at 8:42 am
    Permalink

    Sant pensionara anul asta am facut un plan,sa mergem la aier liber cu cortul.Pana in prezent folosesc PC-ul sant anvatata deja sa accesez internetul zilnic ce as face daca as sta in cort telefon am dar nu smartfhone,asa ca pana cand se face vreme buna nu mi-ar strica un smartfhone sa am vreme si sa anvati sa folosesc!

    Reply
  • May 1, 2014 at 8:55 am
    Permalink

    Mama mea nu a avut niciodata un telefon pentru ca nu stie sa il foloseasca am vrut mereu sa o invat dar mi-a zis ca nu are ea timp pentru asta ca este bolnava!Daca mi-ati face aceasta bucurie de a castiga cred ca s-ar bucura foarte mult deoarece este si ziua ei pe 8 mai si cu timpul poate ar incerca sa invete sa foloseasca si internetul pe telefon!Va multumesc

    Reply
  • May 1, 2014 at 9:46 am
    Permalink

    cred ca sotului meu i-ar trebui..el saracutul are telefon doar pentru vorbit si alarma…pe calculator sta fetita si eu..iar el isi doreste dar ne iubeste prea mult si ne face pe plac

    Reply
  • May 1, 2014 at 11:48 am
    Permalink

    Cu siguranta fratelui meu i-ar trebui un smartphone.Este elev si isi doreste foarte mult un astfel de telefon,toti colegii din clasa avand telefoane performante,numai el nu..Parintii i-au tot promis unul,insa din cauza problemelor financiare acest moment a fost amanat.In prezent foloseste un Lg KS360,care a fost al meu si e vechi de vreo 5 ani.Am uitat sa specific ca e ROZ!!!Imaginati-va cum se simte un baiat cu un telefon roz 🙁 Il foloseste numai pentru apeluri,si il ascunde bine in ghiozdan ca sa nu rada ceilalti colegi de el..Stiti cum sunt tinerii in ziua de azi si cat de repede pun etichete.De aceea castigarea acestui telefon ar fi o reala bucurie pentru el.Sper ca v-am convins sa-i dati o sansa in tragerea la sorti(asta daca va fi una).

    Reply
  • May 1, 2014 at 1:35 pm
    Permalink

    Buna. Mi-as dori tare mult ca iubitul meu sa aiba si el un telefon inteligent cu internet pe el. Asta ar ajuta foarte mult tinand cont ca desi m-am mutat in localitatea in care locuieste el, amandoi lucram iar timpul nostru impreuna este atat de scurt! Internetul mobil ne-ar ajuta mult. In plus si el este ca si mine adica interesat de stiri, dictionare, informatii suplimentare, la care ar avea acces mult mai rapid si usor de oriunde.

    Reply
  • May 1, 2014 at 2:20 pm
    Permalink

    Buna! Am o prietena care munceste pentru a-si ajuta familia si nu isi permite sa-si cumpere un smartphone, are un telefon, cartela vodafone, dar dupa care nu-i merge internetul. Foloseste telefonul pentru a pastra legatura cu familia sa, cu prietenii. Acest telefon ar putea-o ajuta sa intre pe net, pentru a afla de ofertele voastre avantajoase, pentru a vorbi mai des cu prietenii, pentru a intra pe facebook.
    I-ar fi de mare ajutor, daca ar castiga acest concurs!

    Reply
  • May 1, 2014 at 2:40 pm
    Permalink

    Da, mi-ar trebui un smartphone, pentru ca sufar tare mult ca nu pot face acelasi lucru ca prietena mea, si anume sa-mi deschid facebook-ul aproape inainte de a deschide ochii, adica sa imi verific retelele sociale inainte de a ii da buna dimineata vreunei fiinte in carne si oase (pisicii mele, de exemplu). Mi-ar placea si sa fiu in fiecare zi tentata sa-mi fac un selfie in pijamale, cu parul ciufulit, nemachiata si cu zambetul larg incleiat (desi s-ar putea sa fie jenant cand imi voi da seama, prea tarziu, ca azi noapte n-am dormit imbracata). Desigur, ar fi util pentru mine ca blogger sa nu mai stau atat pe scaun (am deja dureri de spate) si sa consult site-ul, Analytics, adSense, twitter sau gmail in autobuz sau, si mai bine, in timp ce stau la terase, nu muncind zi de zi la biroul de acasa. Oricum scriu cu greseli si pe laptop, de la viteza, macar asa, la terasa, macar as avea un motiv, o scuza: berea prea rece, prietenii prea agitati, muzica prea tare… Cu siguranta m-ar ajuta smartphone-ul vostru Vodafone si seara cand, pe drumul de intoarcere spre casa, ar trebui sa apelez la google map ca sa ma descurc pe strazile brusc prea mici si necunoscute ale orasului. Nici macar n-ar trebui sa deschid ochii (din nou lipiti), doar as striga: “OK, google… condu-ma!”, asa cum am vazut ca fac toate prietenele mele care se rastesc la telefoanele lor de parca ar fi iubitul care a uitat sa spele vasele si sa le astepte la gara.
    Partea si mai buna e ca zilele mele nu vor mai fi niciodata la fel (una cu alta) cand voi avea un smartphone. Pentru ca dupa prima zi in care m-as imbata de vise pana as cadea sub masa… o sa ma gasiti apoi la sala, nu tot la terasa, ca nu imi place sa persist in euforie. Tot cu smartphone-ul, desigur, dar de data asta numarandu-mi caloriile cu aplicatia aia smechera. Bine, poate in a treia m-ati iar vedea online non stop, tintuita la pat de febra musculara, jucandu-ma cu vreo ferma sau ceva de consruit si scriind cuminte articole. In a patra… meditand in parc, la ca de agitata e viata, dar cu binaural theta waves, ceva muzica celesta de pe youtube, in casti. In a cincea, cu siguranta, ma vei vei descoperi cum comandand un taxi cu o alta aplicatie a smarphone-ului. Asta ca sa ajung la timp la intalnirea cu un client care, brusc, m-ar descoperi online si mi-ar cere un articol… Gratie doar faptului ca am scris aici si i-a placut. Bine, acum ar trebui si sa vad imediat email-ul de la client, ceea ce nu prea am cum fara smarphone, dar ma bazez pe voi, ca stiti cum trebuie sa inceapa caiera de blogger: si cu niste noroc, nu doar talent.

    Reply
  • May 1, 2014 at 4:23 pm
    Permalink

    am cunostinta de o persoana care are tel doar pentru vorbit si acasa sta pe calculator sa se intereseze de ce mai e nou prin domeniul constructiilor,utilajelor de gradinarit scule electrice…,cred ca iar prinde bine atunci cand e la o lucrare sa verifice ceva pe net mai ales ca e rapid

    Reply
  • May 1, 2014 at 4:35 pm
    Permalink

    Da, mi-ar trebui un smartphone pentru ca al meu e vai de capul lui, si nu imi permit unul nou

    Reply
  • May 1, 2014 at 9:31 pm
    Permalink

    Cu siguranta fetitei mele i-ar trebui un smartphone.Este eleva si isi doreste foarte mult un astfel de telefon,toti colegii din clasa avand telefoane performante,numai ea nu.I-au tot promis unul,insa din cauza problemelor financiare acest moment a fost amanat.telefonul pe care-l are acum il foloseste numai pentru apeluri,si il ascunde bine in ghiozdan ca sa nu rada ceilalti colegi de el..Stiti cum sunt tinerii in ziua de azi si cat de repede pun etichete.sotul meu este pensionar pe caz de boala la 40 de ani de aceea castigarea acestui telefon ar fi o reala bucurie pentru ea. dati o sansa in tragerea la sorti.

    Reply
    • May 2, 2014 at 1:51 am
      Permalink

      Pe bune???Vezi ca n-ai corectat un pronume…in comentariul meu e vorba de fratele meu…

      Reply
  • May 1, 2014 at 10:48 pm
    Permalink

    mi-ar fi tare necesar un astfel de telefon,deoarece atunci cand sunt intrebata de
    prieteni daca am mobil pe telefon ,cu toata sinceritatea le spun ca nu am ,fara a le mai da eventuale explicatii.e simplu;ca mama pui inainte interesele copiilor.ale familiei,te sacrifici intr-un fel ca se le fie lor bine si sa nu le lipseasca nimic!in ultima vreme am constientizat cat de util mi-ar fi un astfel de telefon,dar evident nu am cui sa-l cer cadou(asa ca vi-l cer voua)deoarece mi-ar permite sa iau legatura cu persoanele dragi mult mai usor,sa ajung la informatii mult mai rapid,sa bucur viata mea si a altora,in fine cred ca am enumerat destule motive fara s apar o plangareata!dar ajunga el la persoana care cu adevarat are cel mai mult nevoie de el!

    Reply
  • May 2, 2014 at 7:43 am
    Permalink

    Imi doresc un smartphone pentru iubita mea, este ziua ei pe 14 mai si as dori acest lucru pentru ea pentru a-i oferi posibilitatea de putea lua legatura cu sora ei plecata in afara,am vazut ca sunt o serie de aplicatii pentru smartphone care ar putea facilita acest lucru dar care au nevoie de internet si implicit de un astfel de terminal!Cam asta e povestea mea!Va multumesc!

    Reply
  • May 2, 2014 at 9:32 am
    Permalink

    Eu ini doresc un telefon cu internet pentru sotu meu ca lucreaza foarte mult si am putea comunica mai usor prin internet. El are un telefon foarte vechi

    Reply
  • May 2, 2014 at 9:59 am
    Permalink

    NU DETIN UN TELEFON PERFORMANT,AM UN NOKYA CLASIC DE CATIVA ANI BUNI,NU AM REUSIT SA STRANG BANI PENTRU UN TELEFON MAI NOU,AM 4 COPII,FETITA MICA ARE 8 LUNI,BAIATUL MIC 12 ANI ,FETITA MARE 13 ANI,BAIATUL MARE 27 DE ANI.PE TOTI TREBUIE SA II INGRIJESC IN MOD EGAL,EXCEPTIA FIIND CEA MICA ,CARE ARE NEVOIE DE O ATENTIE DEOSEBITA.DACA PANA LA VARSTA DE 46 DE ANI NU AM REUSIT SA AM UN TELEFON MODERN NICI NU MAI SPER LA ASA CEVA.

    Reply
  • May 2, 2014 at 10:00 am
    Permalink

    nu am folosit pt ca ecranul telefoanelor de tip smartphone s-au la toate mobile telefoane mi se pare mic sint obisnuit cu calculatorul nu stiu daca sa inventat s-au se inventeaza telefon cu ecran ideal pt care eu sa folosesc internet pe mobil cred ca internetul intens la un telefon mobil epizeaza bateria si din aceasta cauza as ramane fara batarie si nu pot primi apeluri acuma vad ca toate brandurile se confrunta cu aceasta problema adica cu baterie noile modele cu ecran mare au nevoie de multa autonomie prima esentiala functie a telefonului ramane sa poti fi apelat si sa apelezi si eu ma bazez pe asta

    Reply
  • May 2, 2014 at 3:25 pm
    Permalink

    Eu nu voi plagia motivatiile celorlalti,asa ca le zic bafta la toti.

    Reply
  • May 3, 2014 at 3:12 pm
    Permalink

    Buna. nu sunt nici pensionar, nici elev, nici nu o duc rau cu banii, dar nu am vrut inca sa investesc intr-un smartofone. am un nokia 6000 nu mai stiu cat din anul 2005 care inca merge bine ( nu i-am schimbat decat acumulatorul)si m-am gandit ca pana cand nu am probleme serioase cu el nu il schimb cu un telefon nou. Nu mi-a lipsit internetul decat de vreo 4-5 ori in ultimii ani adica : cam de 2 ori as fi avut nevoie de un google map ( m-am invartit in 2 orase de am ametit ca sa gasesc o locatie ), cam de 2 ori am primit mail important ce tinea de examane care trebuia sa le dau ( neavand internet a trebuit sa astept sa ajung undeva unde sa pot deschide adresa de mail – cu un decalaj de 2/3 zile ) si o data am ramas blocat pe la munte 2 zile pt ca nu am putut sa vad un program meteo si nu am stiut ca se apropie un viscol puternic. consider ca facebook, navigare internet, vorbit cu prietenii nu este o urgenta, aceste lucruri putand fi facute de pe PC-ul personal. in concluzie in ziua de azi se pare ca este necesar sau binevenit sa ai un smartphone. o zi buna.

    Reply
  • May 4, 2014 at 12:27 am
    Permalink

    Am un prieten bun care a ramas fara servici de ceva vreme iar acuma incearca pe cat posibil sa-si inceapa o afacere a lui. Momentan nu sta prea bine la capitolul bani si nu are abonament la telefon, foloseste cartela, iar pentru ca are cea mai ieftina oferta nu are si internet pe telefon. Am vazut ca e foarte fericit cand mai da de cate un free wifi neparolat pe langa vreo terasa. Si-a luat recent si un smartphone second hand ieftin dar e un pic cam slabut, nu prea merge bine, asa e in general cu lucrurile ieftine. Afacerea lui se desfasoara in principal online deci cred ca i-ar prinde foarte bine un telefon bun si o cartela cu internet, ba chiar i-ar prinde foarte bine.

    La revedere.

    Reply
  • May 4, 2014 at 2:33 pm
    Permalink

    Am o surioara tare draguta.
    Dar locuieste cam la 254 km distanta de mine, in Vrancea.
    Are un telefon mobil dar nu are internet mobil activat.
    Nu a folosit niciodata netul pe mobil, doar pe laptop sau pc….
    Cred ca ar fi o mare surpriza sa il foloseasca si pe telefon.
    Ce-i drept telefonul ei nu are si browser de internet dar poate vine si la ea un iepuras intarziat…
    Succes tuturor!

    Reply
  • May 5, 2014 at 8:20 am
    Permalink

    Eu nu am internet pe mobil, nu îmi permite nici telefonul, el fiind unul puțin mai bătrânel și care merge „în cârje”, adică, bineînțeles, pot folosi internet pe el, doar că nu pot oricum face multe, și nu am opțiune de internet pentru că nici aceea nu este chiar foarte ieftină. Mi-ar plăcea să pot să citesc o știre on-line dimineața când mă trezesc, sau când sunt blocat undeva prin oraș să pot intra ușurel să verific ce mașini circulă prin zonă, sau poate chiar să stau pe facebook când vreau să stau în pat (deși nu prea m-ar prinde bine pe mine personal că nu sunt genul, totuși ar fi comod :D).
    Mie unul mi-ar prinde bine un telefon nou, pentru că acesta de îl am este cam bătrânel, și deși mi-ar fi greu să mă despart de el pentru că m-a însoțit prin ploi, prin soare, prin căldura, prin frig, timpul se pare că și-a lăsat o amprentă asupra lui. Bineînțeles, nu îl voi arunca pentru că are o valoare sentimentală pentru mine. L-aș pune undeva bine, ca să îl am amintire.

    O zi bună tuturor vă doresc.

    Reply
  • May 5, 2014 at 9:27 am
    Permalink

    stiu mai multe persoane care nu au telefon mobil dar nici eu nu am unul mai performant nici macar camera nu are dar asa sint vremurile de azi folosim ce avem si cit avem

    Reply
  • May 5, 2014 at 1:12 pm
    Permalink

    Prietenei mele,cu siguranta,i-ar placea foarte mult daca ar avea un smartphone,iar de internet nici nu se mai pune problema.Este mama a doi copii,o femeie inteleigenta si o persoana modesta!!Cu greu se descurca in fiecare luna,ea si sotul ei,pentru a creste acei doi ingerasi!!Ar fi o bucurie enorma pentru mine daca ea ar fi castigatoarea!Cred ca i-as face cel mai frumos cadou!!Succes tuturor!
    O zi buna!

    Reply
  • May 5, 2014 at 3:33 pm
    Permalink

    Sotia mea nu are nici macar un telefon normal .Se foloseste de al meu . Eu nu am net pe el pt ca nu-mi permit . Am considerat ca NET pe fir este mai prietenos pt bugetul familiei !Ciudat este ca este fascinata de pagina mea de Facebook .Sta pe net ore …Sunt uimit cat de repede a invatat sa foloseasca un PC .Si totusi , ea spune ca nu doreste sa aiba pagina ei de Facebook . Un smartphone cred ca ar reprezenta zona ei de intimitate . Sunt sigur ca isi doreste unul desi spune ca ei nu ii trebuie asa ceva . Straniu este ca si acest PC pe care il avem este facut cadou . Este un umil AMD Sempron din 2004 !Un obiect vechi a facut totusi fericiti niste oameni simpli , nu f tineri , care se bucura enorm ca au acces la informatie . Multumesc !

    Reply
  • May 5, 2014 at 5:51 pm
    Permalink

    Da, cu siguranta sunt foarte multi romani fara internet pe mobil.Noi, tinerii,ne dorim un telefon cat mai performant cu cat mai multe functii insa avand in vedere majoritatea salariilor din Romania este destul de greu.De exempplu verisoara mea este clasa a XI-a la un liceu bun din Buzau insa nu are un smartphone, are un telefon normal, cu taste. Motivul pentru care nu are un smarphone sunt banii.Parintii nu au posibilitatea stranga bani pentru un smartphone.Ca orice fata de varsta ei si-ar dori un telefon performant, un telefon cum au colegele ei care fac poze apoi activeaza internetul si le posteaza imediat pe retelele de socializare sau isi dau check in la un stiu ce pub din oras.Internetul pe mobil i-ar fi de mare ajutor si atunci cand merge intr-o excursie si nu stie ce obiective turistice sunt in zona, nu gaseste cazare sau pur si simplu nu stie daca a urmat un traseu corect.

    Reply
  • May 6, 2014 at 11:00 am
    Permalink

    Nu detin un smartphone, nici internet pe mobil, nu simt ca mi-ar trebui neaparat unul, din contra, sunt convinsa ca daca as avea unul, mi-as pierde cea mai mare parte a timpului pe internet. Sunt convinsa ca mi-ar placea unul, dar poate e mai bine sa nu descopar fructul oprit. Mai intru din cad in cand pe telefonul sotului, nu sunt ipocrita, recunosc ca unele aplicatii mi-ar fi foarte utile: cele pentru taxi,GPS, sau whats app. Nu mi-am cumparat niciodata unul pentru ca mi-e teama de mine, de ce as putea face cu el sau mai bine zis, de cat de dependenta as fi de el. Atata timp cat ma pot descurca fara el, voi amana achizitionarea unuia, insa sunt constienta ca mai devreme sau mai tarziu va fi un bun necesar, indispensabil. (tehnologia si societatea evolueaza in acest sens, plata prin sipla apropiere a telefonului mobil de un dispozitiv este deja primul pas spre acest final previzibil.)

    Reply
  • May 6, 2014 at 2:34 pm
    Permalink

    Buna ziua cred ca varu-lui meu iar trebui un smartphone si internet mobil. Desi sta in capitala nu are semnal deloc pe C… si cred vodafone are cele mai bune avantaje.O oportunitate buna sa schimbe reteaua si sa poata comunica cu familia care e in VL prin aplicatiile video call.

    Reply
  • May 8, 2014 at 8:02 am
    Permalink

    Concursul s-a incheiat. Anuntam astazi castigatorul!

    Reply

Leave a Reply to lui Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *