Muzica de vineri: Edguy

I-am ales pe Edguy pentru Muzica de vineri din aceasta saptamana si am facut-o dintr-un motiv foarte simplu: ultimul lor album, “Space Police – Defenders of the Crown” suna foarte bine.

Nu sunt musai un fan al trupei nemtesti cu Tobias Sammet in frunte si recunosc ca sunt putine trupe germane din zona heavy metal care ma entuziasmeaza in vreun fel. Cu toate acestea, Edguy imi plac destul de mult in unele momente, la fel cum imi place si proiectul all-star al lui Sammet, Avantasia.

Ei bine, acest nou album al celor de la Edguy chiar m-a prins, asa ca l-am tot ascultat in ultimele zile. Nu e neaparat cel mai bun lucru pe care l-am auzit vreodata, dar e heavy metal de buna calitate, cantat cu precizie nemteasca si, pe alocuri, are si o multime de umor.

Si pentru ca am ajuns la umor, am ajuns si la piesa pe care am ales-o pentru aceasta zi de vineri. Se numeste “England” si ar putea fi considerata o balada. Cu toate acestea, nu e si o piesa de dragoste, ci mai degraba e o oda adusa Angliei. Motivul principal este faptul ca il are pe… Steve Harris, basistul si liderul celor de la Iron Maiden. Va las sa o ascultati; merita!

Albumul are destule momente mult mai serioase (probabil ca piesa care ii da titlul imi place cel mai mult), dar eu am decis sa merg pe ceea ce e mai iesit din comun. Ei bine, pe albumul asta cu titlu lung mai e de gasit si un reusit cover dupa “Rock Me Amadeus” a lui Falco. Un fapt interesant e ca asta e prima oara cand se canta in germana pe un album al celor de la Edguy, o trupa din Germania (si e al zecelea).

Weekend placut si plin cu muzica buna!

Bogdan Bele

Fac presa de IT in Romania de aproape un deceniu, in ultimii ani colaborand si cu site-uri din strainatate. Imi plac la nebunie toate obiectele cu display, butoane si sistem de operare, precum si toate povestile care se tes in jurul lor. Pe langa asta insa, sunt un mare pasionat de muzica (in special rock, fara a ma limita insa la acest gen muzical), literatura, precum si de fotbal. Ma gasiti la bogdan.bele [at] imidoresc.ro

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *