Muzica de vineri: Tom Petty & The Heartbreakers
Tom Petty & The Heartbreakers sunt subiectul Muzicii de vineri din aceasta saptamana. De ce i-am ales tocmai pe ei? Pai, fiindca mai este putin – adica vreo doua luni – pana va putea fi ascultat noul lor album, a carui lansare e planificata pentru 29 iulie.
Albumul se va numi Hypnotic Eye, iar Petty a promis un album rock & roll, asa cum nu a mai facut de multa vreme, intr-un interviu.
Am fost intotdeauna un mare fan al lui Tom Petty, atat in varianta cu Heartbreakers, cat si pe albumele sale solo (avand in vedere ca de multe ori muzicienii se cam intercaleaza, e uneori si greu sa faci diferenta). E un compozitor care a stiut sa transmita foarte mult intr-o maniera simpla si care merge direct la sufletul ascultatorului.
Am avut chiar privilegiul sa il vad live acum doi ani la Koln, intr-un concert pe care nu am sa-l uit curand (era chiar de ziua mea de nastere, dar acela e cel mai putin important motiv pentru care mi-a ramas concertul in memorie). A fost intr-o arena imensa, plina ochi, si a fost unul dintre cele mai bune concerte la care am asistat vreodata. Nu stiu daca o sa am ocazia sa ii revad – e cunoscut lucru ca vin extrem de rar in Europa, cert e ca a fost fantastic.
Revenind la momentul actual, Tom Petty & The Heartbreakers au decis sa dea o idee cu privire la modul cum suna noul disc. Prima piesa disponibila online se cheama “American Dream Plan B” si poate doar sa confirme ceea ce spunea domnul Petty; un riff sanatos, dar si un refren usor de tinut minte, caracteristic compozitiilor lui. Plus un Mike Campbell care si de data asta e acelasi chitarist care completeaza piesa perfect, fara a-si face un plan din a iesi in evidenta.
Poate fi ascultata aici.
Dupa asta, nu pot decat sa astept albumul cu mare nerbadare.
Ei, daca la capitolul piesa noua nu am avut probleme, e infinit mai greu sa aleg o piesa mai veche. Am ascultat atatea tone de Tom Petty de-a lungul anilor si imi plac atatea piese incat sa aleg una singura, care sa imi placa cel mai mult, e aproape imposibil.
Am sa merg totusi pe “Southern Accents”, o frumusete de piesa despre a tine minte de unde vii. Mie mi-a fost intotdeauna draga piesa. In plus, aceasta varianta e cantata live de trupa la ea acasa, in Gainesville, Florida, in fata unui public care cu siguranta stie la ce se refera, lucru evident din reactie.
Weekend placut si plin cu muzica buna!