LG 23MP65HA – Monitor IPS la un pret foarte bun
Azi am sa supun atentiei voastre un monitor nou de la LG, si anume modelul 23MP65HA.
Am mai spus-o de atatea ori, cred in continuare in viitorul monitoarelor, chiar daca tabletele si laptopurile sunt tot mai populare in randul utilizatorilor. Computerele desktop se vor vinde in continuare, inca este nevoie de ele, inca sunt utile, si nu putini sunt cei care au alaturi de laptop un monitor cu ecran mare, pe care sa vada la dimensiuni mai confortabile privirii documentele, paginile de internet, aplicatiile grafice sau chiar materialele video.
V-am povestit de multe ori de tehnologia IPS, in stare sa redea o paleta coloristica naturala, apropiata de cea reala, si cu unghiuri largi de vizualizare, foarte buna pentru vizualizarea imaginilor foto sau video.
LG 23MP65HA se bazeaza tot pe tehnologie IPS, este in format 16:9, are o diagonala de 23 inchi si o rezolutie de 1920 x 1080 pixeli, unghiuri de vizualizare 178/178 grade pe verticala si orizontala, o putere luminoasa de 250cd/mp si un timp de raspuns de 5ms. Si mai are un atu principal: costa numai 650 de Lei.
Are o constructie simpla, din plastic negru. Talpa este din plastic negru lucios iar pe spate s-a optat pentru un plastic negru mat, cu o gravura in romburi. Sub ecran observati o rama din plastic care imita aluminiul slefuit. O prezenta agreabila, care da bine pe orice birou, acasa sau la serviciu.
Ca mai la toate monitoarele din categoria sa de preturi, am observat ca ecranul preia chiar si cele mai mici vibratii ale biroului. De asemenea, talpa nu permite decat inclinarea catre fata sau putin pe spate. Parca as fi vrut sa i se poata ajusta inaltimea.
Nici la capitolul conectica nu straluceste: are doar un port VGA, unul HDMI si unul pentru casti. Pe de alta parte, un utilizator obisnuit nu are nevoie de mai multe porturi, are strictul necesar. Se poate conecta la el atat un computer cat si un laptop sau o sursa video pe HDMI.
In schimb, mi-a placut ca ecranul este acoperit cu un strat mat, care nu reflecta atat de tare sursele puternice de lumina.
Meniul de setari poate fi accesat prin intermediul unor butoane tactile pozitionate sub rama ecranului. Sunt usor si intuitiv de manevrat, este unul dintre monitoarele la care nu m-am chinuit sa fac setari. In plus, sunt corelate cu interfata grafica, pentru a fi simplu de utilizat si in conditii slabe de lumina, cand nu se vad denumirile imprimate pe rama.
Interfata grafica este si ea una prietenoasa, usor de utilizat. Permite ajustarea luminozitatii, a constratului, a timpului de raspuns, ba chiar si a claritatii sau a nivelului de negru. De asemenea, puteti schimba temperatura de culoare sau chiar nivelul de saturatie al culorilor. Are mai multe moduri presetate de vizualizare (Vivid 1, Vivid 2, Standard, Cinema) dar si mod pentru citire, care reduce nivelul de albastru pentru un confort sporit la urmarirea documentelor sau a paginilor de internet cu fundal alb.
Insa mai importanta este calitatea afisarii imaginilor la un monitor. Si, din cate am constatat, modelul IPS LG 23MP65HA se vede chiar foarte bine. In functie de modul preferat, poate afisa imagini cu o paleta coloristica naturala sau cu una vibranta, fiind un monitor excelent atat la vizualizarea fotografiilor, cat si vizionarea unor filme sau in jocuri, unde nu am sesizat vreun neajuns cauzat de timpul de raspuns un pic cam mare, de 5ms. De asemenea, are un contrast bun, unghiuri largi de vizualizare, atat pe orizontala cat si pe verticala, si o putere luminoasa de ajuns pentru utilizarea la interior, in conditii de iluminare normala.
Chiar si caracterele text se vad clar pe acest monitor, el facandu-se astfel util si la activitatile de navigare pe internet, informare sau chiar editare documente office. Modul Reader permite utilizarea in astfel de conditii pentru perioade destul de lungi, fara ca ochii sa oboseasca.
Din punctul meu de vedere, LG 23MP65HA este un monitor IPS de calitate, in stare sa multumeasca prin comportamentul sau o buna parte a utilizatorilor. De asemenea, mai are un avantaj major, acesta fiind pretul de numai 650 de Lei, care il face cel mai ieftin monitor IPS intalnit de mine pana acum.
Concluzii
Pro
- Afiseaza imagini de calitate;
- Diagonala destul de mare;
- Meniu de setari intuitiv si usor de accesat;
- Pret foarte bun.
Contra
- Ecranul preia vibratiile biroului;
- Nu ii poate fi ajustata inaltimea.