Samsung Galaxy S5 – Note de final

Samsung Galaxy S5 este unul dintre cele mai titrate smartphone-uri la ora actuala, pe buna dreptate as spune eu. L-am utilizat vreme de aproape doua luni, cu sprijinul prietenilor nostri de la Cosmote Romania, timp destul pentru a-mi forma o opinie concludenta asupra comportamentului sau.

Din punctul meu de vedere, Samsung Galaxy S5 este cel mai bun smartphone de top (cu Android) la ora actuala. Mentionez ca am avut ocazia sa folosesc si HTC One M8 ( plus review-ul lui Bogdan aici) dar si Sony Xperia Z2 (despre care voi povesti impresiile mele cat de curand). Insa, nu am testat noul LG G3, un smartphone care promite. Vine si el cat de curand…

Ramanem la smartphone-urile cu Android, nu bagam in ecuatie un iPhone 5S sau un Nokia Lumia 1020, terminale de top si ele, dar cu alte sisteme de operare.

Acesta nu va fi un review clasic, asa cum v-am obisnuit pana acum. Ci mai degraba voi puncta, pe scurt, ce m-a impresionat dar si ce nu mi-a placut la Samsung Galaxy S5. Scurte note la finalul unei relatii frumoase…

Deci, ce m-a impresionat cel mai mult la Samsung Galaxy S5?

1. Performanta

Da, este un smartphone puternic, cu o fisa tehnica care poate asigura accesul in orice aplicatie mobila de Android, fie ca este de comunicare, informare, mesagerie, socializare sau divertisment multimedia si gaming mobil.

Terminalul se comporta impecabil, interfata este fluida, aplicatiile pornesc repede, nu tin minte sa fi sacadat deranjant sau sa se fi blocat cumva. Are un comportament care asigura o experienta placuta.

Va readuc aminte fisa sa tehnica: procesor quad-core Qualcomm MSM8974AC Snapdragon 801 tactat la 2.5Ghz, asistat de un GPU Adreno 330, 2GB memorie RAM, stocare interna de 16/32GB expandabila prin carduri microSDXC de pana in 128GB, Wi-Fi AC, acumulator de 2800 mAh.

Samsung Galaxy S5

2. Ecranul

Ecranul Super Amoled de 5.1 inchi cu rezolutie full HD este demential. Afiseaza imagini si caractere text clare, o paleta coloristica vibranta, unghiuri largi de vizualizare si este mai luminos decat cele ale terminalelor concurente, astfel ca poate fi folosit fara probleme chiar si intr-o zi insorita.

Un ecran mare, generos, foarte bun atat la citirea corespondetei electronice, la navigarea pe site-urile preferate, la socializare dar si pentru vizualizarea pozelor sau a unor materile video HD.

3. Functiile tactile

Dupa cum ma asteptam, functiile tactile sunt impecabile, practic nu am ce-i reprosa din acest punct de vedere. De altfel, toate terminalele de top au un comportament asemanator.

sgs5_muzeul_satului_15

4. Cum face poze

Din punctul meu de vedere, la capitolul foto-video exceleaza, depasindu-si fara probleme concurenta. Rezultatele foto sunt clare, au o paleta coloristica vibranta si un nivel destul de redus al zgomotului de imagine, bineinteles, totul in conditii bune de lumina.

4K

Samsung Galaxy S5 are un senzor CMOS BSI de 1/2.6 inchi, in format 16:9, cu o rezolutie de 16 Mpix si lentile cu o diafragma f/2.2. Galaxy S5 focalizeaza repede, declanseaza la fel, plus ca se descurca foarte bine si la capturile close-up, fiind in stare sa focalizeze de la o distanta de aproximativ 10cm.

Multe exemple foto realizate cu el puteti vedea aici si aici.

Ce i-ar mai fi lipsit pentru a fi perfect din acest punct de vedere? Stabilizare optica.

5. Cum filmeaza 4K

Functia de filmare m-a impresionat si mai tare, in special cand am inregistrat la rezolutii 4K. Aveti posibilitatea alegerii punctului de focus in timpul filmarii, printr-o simpla atingere pe ecran, iar imaginile video rezultate sunt clare, cu o coloristica naturala. De asemenea, poate focaliza fara probleme chiar si de la o distanta mica de subiect, aproximativ aceeasi ca la fotografiere.

Cateva exemple video 4K realizate cu SGS5 gasiti aici. Dupa cum am spus, ar fi fost o camera foto-video perfecta daca ar fi avut si un sistem de stabilizare optic, bun in special la momentele dinamice.

6. Ca este rezistent la apa

Apreciez si ca este un smartphone rezistent la praf si la scufundarile in apa, pana la o adancime de 1 metru, timp de 30 de minute. Practic, este un smartphone cu care nu mai trebuie sa stai stresat ca-l stropesti din greseala cu apa sau cand te afli pe plaja sau pe langa o piscina. L-am testat si eu, a rezistat fara probleme la filmarea intr-un acvariu, timp de cateva minutele. Din pacate, nu mai stiu pe unde naiba am pus filmarea aia.

Samsung Galaxy S5

7. Autonomia si ca i se poate schimba bateria

Da, sunt multumit si de cat rezista acumulatorul la o utilizare normala. La ritmul meu, cu 3G activ permanent, cu notificari de e-mail si Facebook active permanent, utilizat si pentru navigare pe internet, acumulatorul a tinut in general cam 36 de ore, adica pentru doua zile si o noapte.

De asemenea, apreciez ca bateria poate fi schimbata. Nu trebuie sa mergi cu ea la un service, o cumperi si rezolvi problema singur.

8. Capacitatea de stocare

Si nu ma refer neaparat de capacitate de stocare interna, de 16/32GB. Ci mai degraba ca aceasta poate fi completata cu carduri microSD de pana in 128GB, ceea ce nu este tocmai de neglijat.

Cum 1 minut de filmare la rezolutie 4K ocupa cam 350MB, as spune ca un card cu o capacitate cat mai mare este binevenit. Plus ca ar trebui sa gazduiasca fara probleme si o colectie de cateva filme, buna pentru drumurile lungi. Nu va mirati, am vazut multi oameni prin aeroporturi, avioane (chiar si in tramvai) vizionand un blockbuster sau seriale pe telefon.

Samsung Galaxy S5

9. Design-ul, calitatea constructiei

S-ar putea sa-i mire pe unii ca ii apreciez design-ul. Da, nu are o carcasa metalica, premium, nu este opulent, glamour sau stralucitor, ca un HTC One M8 sau ca un Sony Xperia Z2.

Insa are o tinuta echilibrata, cu care nu-ti va fi rusine sa te afisezi, daca tii neaparat la acest aspect. Plasticul capacului de pe spate lasa un feeling extrem de placut la atingere, finisajele sunt fara repros, materialele utilizate de cea mai buna calitate, chiar daca carcasa este in totalitate din plastic.

Ca sa nu mai spun ca utilizarea plasticului implica o greutate totala mai mica.

De asemenea, am remarcat ca nu este deloc prietenos cu amprentele, ceea ce este tocmai ok.

Cu o remarca: fara capac auriu. E horror!

Samsung Gear 2

10. Ca poate fi imperecheat cu o bratara de fitness Samsung Gear Fit sau cu un ceas inteligent Gear 2, accesorii “whearable” care nu m-au lasat deloc nepasator si care pot completa din plin experienta de utilizare.

Cam acestea au fost cele mai importante puncte forte ale lui Samsung Galaxy S5, cele care ma determina sa-l declar ca fiind cel mai bun smartphone de top actual, normal, dintre cele testate de mine.  Desigur, este o optiune pur personala, nu ma indoiesc ca sunt utilizatori care vor aprecia mai degraba design-ul lui One M8 sau formele mai compacte ale unui iPhone 5S.

Insa nu va pot lasa asa, trebuie sa va spun si ce nu am apreciat atat de mult la Samsung Galaxy S5. Tot la fel, tot pe scurt.

1. Ca este un pic mai mare decat un S3 sau un S4, ceea ce inseamna ca poate fi manevrat cu o singura mana un pic mai dificil. Eu am antrenament cu smartphone-uri cu ecran mare sau cu phablet-uri, asa ca nu a fost un capat de tara. Totusi, nu toti utilizatorii vor aprecia acest lucru.

2. Nu vad utilitatea senzorului de puls. Normal, l-am testat de nenumarate ori, si eu dar si prietenii sau colegii mei, insa parca mai degraba vad utilitatea celui de pe o bratara de fitness. Si, am impresia ca nu este tocmai exact in masuratori. I-am aratat unui prieten, doctor chirurg, senzorul si mi-am luat pulsul in acel moment, masurarea afisand rezultatul 98. El mi-a pus o mana pe incheietura si mi-a spus ca nu am cum sa am acel puls. Mai ales ca stateam la masa si nu facusem deloc efort. Deci?

3. Senzorul de amprente poate fi folositor, dar mai mult m-a enervat. De curiozitate l-am activat, ca optiune de securitate pentru deblocarea telefonului. Nu functioneaza corespunzator, aproape de fiecare data a trebuit sa incerc de cel putin doua-trei ori pentru a deboca telefonul. I’m sorry, dar senzorul de pe iPhone 5S se comporta mult mai bine. Cum ar fi sa primesti erori de acest gen la platile online prin PayPal?

4. Chiar e nevoie de un port infrarosu? Utilizeaza cineva telefonul in rol de telecomanda?

Ca o paranteza: daca nu ar fi avut senzor de puls, cititor de amprente sau port infrarosu, poate ca si pretul era mult mai prietenos, lucru care l-ar fi facut si mai dezirabil.

5. Interfata este dinamica si colorata, oferind in generak o experienta placuta de utilizare. Dar mi se pare ca a devenit un pic cam prea complicata, cu prea multe optiuni. Ca sa nu mai spun ca mi-a trebuit ceva timp sa ma obisnuiesc cu meniul de setari, cu acele butoane rotunde; este greoi de utilizat. Interfata trebuie sa fie cat mai intuitiva si mai simpla, nu trebuie sa faci cursuri speciale sau sa ai studii de specialitate pentru a o parcurge. Samsung, LG si ceilalti producatori activi pe Android, inclusiv Google, ar trebui sa ia masuri in acest sens.

Mai trebuie sa va spun ca am dezactivat toate functiile inteligente care urmaresc ochii sau interpreteaza miscarile? Nu am nevoie de asa ceva.

 

Desi am terminat pe un ton usor negativ, experienta de utilizare cu Samsung Galaxy S5 m-a convins ca este daca nu cel mai bun, atunci unul dintre cele mai reusite smartphone-uri de top la ora actuala. Este performant, functioneaza impecabil, are un ecran demential si o camera foto-video foarte buna, plus o autonomie decenta, asa ca nu vad de ce nu ar multumi o buna parte a utilizatorilor. 

 

Bogdan Petre

Acest blog infiintat in 2008 este si va ramane pasiunea mea principala. Sunt interesat de gadget-uri de orice fel, de la smartphone-uri, tablete, laptopuri si pana la sisteme audio sau camere foto. In plus, incerc pe cat imi permite timpul sa invat noi lucruri despre arta fotografica. De asemenea, voi incerca pe cat posibil sa relatez despre locurile frumoase pe care le intalnesc in calatoriile mele din vacante.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *