Toshiba anunta Satellite S, o noua serie de laptopuri
Toshiba a anuntat astazi noua serie de laptopuri Satellite S, cu ecran de 15 si 17 inchi si un design premium, pentru toate gusturile. Nu am aflat preturile de comercializare ci doar ca vor fi disponibile pe piata din aceasta vara.
Este vorba de laptopurile Satellite S50 si Satellite S70 care vin in diferite configuratii performante, cu procesoare de generatia a patra de la Intel (Core i3, i5 si i7).
De exemplu, Satellite S50 poate fi echipat cu ecrane de 15.6 inchi HD sau IPS Full HD, pana la 16GB memorie RAM, stocare interna pe HDD -uri de pana la 1TB si un sistem grafic cu placa Intel HD sau o alta AMD RadeonTM R Series M260 suplimentara. Are doua porturi USB 3.0, inca unul USB 2.0, port HDMI cu suport UltraHD (la echipamentele cu procesor i7) si promite o autonomie de pana in 6 ore.
Impresioneaza si prin silueta de numai 19.9mm grosime si greutatea de 2.08Kg.
Modelele Satellite S70 sunt desktop replacement-uri adevarate si pot fi echipate cu ecrane de 17 inchi cu rezolutie HD+ sau Full HD. Pot avea stocare pe HDD-uri de pana la 1TB, unitati optice bluray sau dvd, acelasi gen de sistem grafic si pana in 16GB memorie RAM. Au doua porturi USB 3.0, inca doua USB 2.0 si port HDMI cu suport UltraHD, la modelele cu procesor Intel Core i7.
Au o grosime de 33mm si cantaresc 2.7Kg.
Laptopurile Satellite S au port ethernet Gigabit, Wi-Fi de tip AC, Intel Wireless Display, Miracast, webcam HD, sistem audio cu difuzoare Harman Kardon si sistem de operare Windows 8.1.
Cateva imagini cu modelul Satellite S50, mai jos.