La Zoo Wilhelma din Stuttgart, cu Samsung Galaxy K Zoom

Pentru ca tot eram prin Stuttgart am hotarat sa mergem si la gradina zoologica Wilhelma. Pentru a face cateva poze pe acolo m-am folosit de noul smartphone-camera Samsung Galaxy K Zoom, un telefon care are o camera cu zoom optic 10x, stabilizare optica si un senzor de 20.7 Mpix.

Mai trebuie sa spun cat de util poate fi un zoom optic in astfel de conditii, cand nu te poti apropia suficient de subiectele pozate (animalele, pasarile sau ganganiile)? In plus, dimensiunile noului K Zoom sunt mult mai compacte fata de cele ale generatiei anterioare, astfel ca acesta poate fi purtat fara retinere chiar si intr-un buzunar de pantalon.

Ideea unui astfel de smartphone-camera este una buna zic eu, mai ales pentru cei comozi, care nu mai poarta o camera foto, nici macar in vacante. Cum smartphone-urile de top actuale sunt in stare sa ofere rezultate bunicele din punct de vedere foto si video, nu este de mirare ca piata camerelor foto este in declin. Plus ca sunt mult mai simplu de purtat, ai nevoie doar de un buzunar la dispozitie.

Nu o sa dau un verdict acum, desi sunt vreo cateva lucruri care ar mai trebui reglate la el: zoom-ul optic este cam lent, butoanele de actionare ale acestuia (cele de volum) nu sunt pozitionate ergonomic si, in modul automat, subiectii care se misca nu sunt captati clar. Si parca as fi vrut ca paleta coloristica surprinsa sa fie un pic mai vibranta, ca la Samsung Galaxy S5. In schimb, am observat ca stabilizarea optica si sistemul de focalizare sunt destul de eficiente.

Mai trebuie sa fac poze si in altfel de conditii dar si cu alte setari pentru a da verdictul final.

Pana atunci, va las in compania pozelor facute la gradina zoologica Wilhema. Mi-a fost de mare folos zoom-ul optic 10x, mai ales ca unele dintre poze le-am facut prin niste garduri de protectie cu ochiuri foarte mici.

Ce ziceti? Cum se descurca Samsung Galaxy K Zoom? V-ati lasa doar pe mana lui intr-o vacanta?

Bogdan Petre

Acest blog infiintat in 2008 este si va ramane pasiunea mea principala. Sunt interesat de gadget-uri de orice fel, de la smartphone-uri, tablete, laptopuri si pana la sisteme audio sau camere foto. In plus, incerc pe cat imi permite timpul sa invat noi lucruri despre arta fotografica. De asemenea, voi incerca pe cat posibil sa relatez despre locurile frumoase pe care le intalnesc in calatoriile mele din vacante.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *