MasterCard cu cititor de amprenta
MasterCard va lansa, impreuna cu partenerul Zwipe, un card de credit care va dispune de un senzor de amprenta similar celui prezent la mai multe smartphone-uri, destinat realizarii de plati contactless.
In felul acesta, codul PIN nu mai este necesar, lucru care te poate scapa de o gramada de probleme.
Ideea, in contextul in care auzim despre tot mai multe infractiuni legate de carduri, pare una foarte buna. Mai ales in conditiile in care amprenta nu ar urma a fi transmisa spre serverele nimanui, ci stocata intern. Cardul ar urma sa fie disponibil din 2015, functionand cu toate terminalele de plata actuale.
Curentul necesar pentru a functiona si-l ia de la terminalul de plata (oricum, acesta ar trebui sa fie cat se poate de putin).