Huawei Ascend G7: Phablet convenabil
Am avut ocazia sa testez recent terminalul Ascend G7, de altfel cel mai nou phablet din portofoliul Huawei. In cele ce urmeaza veti afla ce impresie a reusit sa imi lase.
Design / Prime impresii
La prima vedere, ai fi tentat sa afirmi ca un smartphone (sau na, phablet, daca tii cu tot dinadinsul sa ii zici asa) cu un ecran de 5,5 inchi e ceva de dimensiuni prea mari. Ei bine, la Huawei Ascend G7, compania a reusit, spre lauda ei, sa diminueze impresia asta. Da, recunosc ca am niste maini destul de mari, dar nu am reusit sa utilizez multe aparate de calibrul acesta cu o singura mana. Ei bine, in cazul acesta m-am descurcat. Nu in totalitate, dar in majoritatea cazurilor nu mi-a pus probleme.
In ceea ce priveste designul, e clar ca un pic de inspiratie Apple exista (mai ales pe partea din spate, care e clar unde bate), dar s-a facut o treaba foarte buna, cu materiale de buna calitate si folosirea de mult metal, care da impresia clara de produs premium.
Am apreciat din plin si prezenta in cutie a unei carcase de plastic, menita a proteja spatele lui Huawei Ascend G7.
Si fiindca vorbeam de card si cartela, trebuie spus ca lor li s-au dedicat doua sloturi culisante, aflate pe partea dreapta a carcasei. Cartela SIM folosita e una microSIM si nu lipseste nici slotul pentru card microSD.
Per total, aparatul arata bine, finisarea fiind de foarte buna calitate, la fel cum sunt si materialele utilizate. Un singur lucru nu mi-a placut (ca o fi fost doar la modelul testat, sau ca e asa la toate, n-am idee) – butoanele de volum cam aveau joc, lucru destul de enervant dupa un timp.
In rest, impresie buna face si ecranul 720p, care afiseaza bine culorile, pana si in lumina mai puternica. Parca as fi preferat sa fie Full HD rezolutia, dar la aproximativ 1200 RON nu cred ca ai ce gura sa faci pe tema asta.
Sa facem si privirea din toate unghiurile carcasei.
In partea superioara ai mufa de casti. Castile din pachet nu suna deloc rau, dar mie nu mi s-au parut foarte comode, asa ca am preferat sa le utilizez pe ale mele. Cum mufa e de 3,5 mm, asta nu a fost o problema.
Pe partea dreapta ai tastele de volum si cea de power.
Cea stanga a fost lasata nefolosita.
…in timp ce jos se afla portul pentru conectarea unui cablu USB.
Per total, lasand la o parte deja-mentionatele taste de volum, s-a facut o treaba buna si e un telefon care arata foarte bine. Sa vedem insa cum se comporta.
Utilizare / Interfata
Nu cred ca Ascend G7 lasa de dorit prea tare la vreun capitol. Cum am spus si mai devreme, displayul este unul de buna calitate, afisand bine continuturile, indiferent care sunt acelea, chiar daca nu e Full HD.
Poate si cu contributia faptului ca displayul e de o rezolutie mai mica, totul se misca foarte bine pe Ascend G7. Nu am vazut ca telefonul celor de la Huawei sa se blocheze pe parcursul perioadei de utilizare, in conditiile in care nu sunt chiar un utilizator cuminte, care doar sa vorbeasca si sa mai trimita cate un SMS.
Cert e ca, indiferent care a fost sarcina pe care a trebuit sa o duca in carca, phabletul celor de la Huawei si-a vazut linistit de treaba. Ca am deschis documente, citit mesaje, socializat online, m-am jucat Asphalt 8: Airborne sau m-am uitat la continut video, totul a mers foarte bine si a pornit instantaneu.
S-a folosit pentru asta un procesor quad-core Snapdragon la 1,2 GHz, completat de 2 GB de memorie RAM. Combinatia isi face treaba cat se poate de bine in majoritatea situatiilor.
Spatiul de stocare intern e de 16GB, completabili insa cu card microSD.
Cei de la Huawei au folosit Android 4.4.2, care ruleaza cat se poate de bine, in combinatie cu interfata proprie Emotion UI. Aceasta din urma foloseste niste butoane care duc clar cu gandul la Lollipop, poate ca sa pregateasca utilizatorul din timp.
Cert e ca mie mi se pare o interfata in mare masura reusita, eleganta si usor de utilizat. Imi place ca se pot aplica teme predefinite si descarca altele, pentru a schimba aspectul telefonului cu cateva atingeri de ecran.
Imi plac si widgeturile predefinite, mai ales cel de ceas, care chiar mi-a fost util. Sistemul de notificari e ceva mai ciudat, dar asta e o problema mai mica.
E foarte bine si ca s-au adaugat aplicatii utile din fabrica, fara sa mai fie nevoie sa le cauti – de exemplu, una de lanterna, pe care de obicei sunt nevoit sa o caut in Play Store. Exista si un Notepad, precum si aplicatie de optimizare si curatare a aparatului, pe care nu mai trebuie sa o cauti in alte parti.
Per total, puncte in plus la capitolul acesta. Si la capitolul interfata se vede pe alocuri insipiratia Apple, dar nici asta nu e neaparat un lucru rau.
Nu mi-a placut sensibilitatea uneori exagerata a senzorului care porneste ecranul; cum mai am obiceiul sa misc aparatul cand vorbesc, uneori s-a intamplat ca ecranul sa porneasca si sa apas cu obrazul destul cat sa inchei convorbirea.
Tragand linie, o experienta de utilizare placuta (cum am mai zis, am putut chiar sa il utilizez cu o mana pe alocuri).
Un mare punct in plus in ceea ce priveste autonomia: la o utilizare medie, am avut surpriza sa intru in a treia zi de utilizare, lucru pe care nu l-am mai trait de multa vreme. Se cheama ca s-a optimizat cum trebuie consumul bateriei de 3000 mAh (si, cu riscul de a deveni prea repetitiv, ecranul; ca de era Full HD ma cam indoiesc ca vedeam asa ceva…)
Camera
La acest capitol, pot spune ca lucrurile sunt bune spre foarte bune, pe alocuri. Camera lui Huawei Ascend P7 este una de 13 megapixeli, capabila sa filmeze Full HD. Normal, exista si una secundara, destinata selfie-urilor. Iar Huawei nu se dezminte la acest capitol, camera secundara fiind de 5 megapixeli.
Meniul camerei este simplu de utilizat, bazat pe ideea de slide intre functii, aceasta functionand bine. Exista si o functie all-focus, aceasta permitand capturarea de imagini care permit refocalizare ulterioara. Si aceasta functie isi face treaba bine.
Mai jos sunt cateva capturi cu meniul camerei.
Asa cum am spus, rezultatele sunt bune spre foarte bune in lumina puternica si destul de bune in lumina slaba. Ca sa va faceti o idee, aveti mai jos o galerie.
Iata si o mostra de filmare Full HD.
Am filmat si la concertul Rival Sons de la Viena din data de 30 noiembrie. In cazul acestui clip, insa, filmarea a fost stabilizata de YouTube. Lumea se misca prea tare…
Concluzii / Benchmarks
Huawei Ascend G7 este un phablet reusit, care isi merita banii. Experienta de utilizare oferita este una echilibrata, iar finisarea de buna calitate si materialele folosite il fac o alegere buna pentru un cadou de Craciun.
In cele ce urmeaza aveti si rezultatele obtinute de el in benchmarkuri.
In ceea ce priveste pretul, singurul magazin online de la noi in care l-am gasit il avea la 1187 RON, dar banuiesc ca va fi si la Emag in curand.
Pro / Contra
Pro
- pret accesibil
- materiale de calitate
- performante bune
- camera buna
Contra
- mici defecte de finisare