Hibernale, cu Nokia Lumia 830 (si cateva impresii de utilizare)

Utilizez de ceva vreme smartphone-ul Nokia Lumia 830 cu sistem de operare Windows Phone. Un terminal din categatoria celor de mijloc care totusi a reusit sa-mi satisfaca pretentiile zilnice, in special pe cele foto-video, capitol la care zic eu ca se descurca mai mult decat onorabil.

Functiile foto si video la un smartphone au devenit extrem de importante acum, nu putini fiind cei care se folosesc numai de astfel de terminale pentru captarea de imagini, chiar si in timpul vacantelor. Smartphone-ul il ai tot timpul la tine, este usor de purtat si simplu de utilizat, doar deschizi aplicatia si declansezi. Era normal sa se ajunga aici, calitatea rezultatelor obtinute cu anumite smartphone-uri este multumitoare pentru o buna parte a utilizatorilor.

Nu sunt adeptul acestei filozofii, inca ma bazez pe o camera foto pentru realizarea de poze, la aproape orice ocazie, insa recunosc ca pentru partajarea anumitor momente pe site-urile de socializare ma folosesc exclusiv de serviciile unui smartphone. Si, corect, nu am tot timpul o camera foto cu mine, asa ca prefer serviciile unui smartphone care se poate descurca onorabil sau foarte bine la nevoie.

Normal, cele mai bune pentru pozat si filmat sunt varfurile de gama, un Samsung Galaxy Note 4, un LG G3, un HTC One M8, un Sony Xperia Z3 sau Z3 Compact, un Nokia Lumia 930 sau un Lumia 1020. Insa nu sunt de neglijat nici terminalele de nivel mediu, care au inceput sa fie din ce in ce mai atragatoare din acest punct de vedere, chiar am asistat la CES 2015 la cateva lansari interesante din aceasta gama, care par a fi destul de capabile si la captarea imaginilor.

Nokia Lumia 830 este un astfel de smartphone din gama de mijloc si care permite obtinerea unor rezultate foto si video chiar reusite. Acesta are o camera cu un senzor de 1/3.4 inchi cu o rezolutie de 10 Megapixeli, tehnologie PureView, lentile Carl Zeiss, sistem de stabilizare optica, autofocus si flash. Si dupa cum am constatat pe toata perioada de test, in care nu a hibernat deloc, camera isi face cu succes datoria in majoritatea conditiilor. Normal, rezultatele sunt mult mai convingatoare in conditii bune de lumina, in special cand afara este soare.

L-am utilizat in aceasta perioada extrem de friguroasa de iarna iar subiectele captate sunt, evident, hibernale: la tara, pe lacul Snagov, prin parcul Cismigiu, cand afara era destul de frig. Mai jos aveti cateva exemple, realizate in conditii diferite de iluminare.

Dupa cum vedeti, rezultatele sunt clare, cu o paleta coloristica vibranta si un nivel ridicat al detaliilor. Am observat ca algoritmii de procesare PureView au tendinta de a nuanta mai puternic anumite culori, cum ar fi cea rosie. Rezultatele sunt destul de bune si in conditii slabe de iluminare.

Nokia Lumia 830

Camera are in general un comportament decent, focalizeaza destul de repede, dar se putea mai bine, permite alegerea zonei de clar prin atingerea ecranului si are acel buton dedicat pentru declansare sau pentru activarea rapida a aplicatiei Nokia cand telefonul este in standby. Nu am putut sa nu remarc totusi ca aplicatia dedicata are momente in care parca se incarca un pic mai greu. Dar si cele doua secunde care trec din momentul in care ai facut o poza si telefonul este activ pentru urmatoarea. Cu siguranta ca acest comportament lent se datoreaza puterii de procesare, insuficiente din punctul meu de vedere.

Insa aceste mici incoveniente nu m-au determinat sa renunt a experimenta in continuare cu el. L-am folosit impreuna cu un binoclu Nikon, pentru a poza subiectele aflate la mare departare. Eram curios ce va iesi si, dupa cum am constatat ulterior, pozele sunt chiar ok. Asa ca, ma gandesc serios sa-mi cumpar un kit de lentile pentru smartphone, pentru a experimenta si pe viitor.

Cateva exemple, mai jos.

Pe de alta parte, Nokia Lumia 830 sta foarte bine si la capitolul filmare. Acesta este capabil sa filmeze full HD/30 fps, cu sunet stereo. De apreciat la filmare este sistemul de stabilizare optica, chiar unul eficient. Cateva exemple, la fel de hibernale, mai jos.

Interfata aplicatiei Nokia Camera este una simpla, intuitiva, de altfel in stilul sistemului de operare Windows Phone.

Permite activarea/dezactivarea flash-ului, schimbarea sensibilitatii ISO, compensarea expunerii, alegerea balansului de alb, setarea timpului de expunere dar si controlul zonei de clar.

De asemenea, permite afisarii unui grid, schimbarea formatului din 16:9 in 4:3 sau bracketing-ul cu setarea valorii compensarii la expunere intre cele trei sau cinci cadre pe care le va face.

Normal, puteti urca imediat pozele pe site-urile de socializare.

Exista si aplicatia Nokia Creative Studio care permite o prelucrare a imaginilor realizate cu Nokia Lumia 830. Puteti face crop, adauga filtre gen retro-cool, vivid sau black&white, puteti estompa umbrele sau, din contra, le puteti accentua, puteti regla luminozitatea, claritate sau temperatura de culoare. De asemenea, puteti alege zone de blur circulare sau tilt-shift.

Este o aplicatie care se poate dovedi utila in anumite situatii, in special cand nu sunteti multumiti de rezultatele obtinute.

Nokia Lumia 830

In rest, despre experienta de utilizare pot spune ca este in general pozitiva, desi parca as fi vrut un pic mai mult de la un terminal care arata atat de bine.

Ca tot am adus vorba, da, Nokia Lumia 830 este unul dintre cele mai atragatoare smartphone-uri din piata din punct de vedere constructiv. Are un look modern, colorat, fresh, cu materiale si finisaje de cea mai buna calitate, o tinuta premium cu care iti va face placere sa te afisezi. De asemenea, mi-a lasat impresia unui telefon robust, rezistent, care ar putea face cu succes fata unei utilizari intense.

Nokia Lumia 830

Spatele este acoperit cu un capac din plastic care poate fi scos pentru a avea acces la microSIM sau la cardul microSD. Acesta se scoate destul de usor, insa ar trebui sa-l puneti la loc cu mare atentie. Apreciez faptul ca ofera posibilitate extinderii spatiului de stocare intern dar si posibilitatea schimbarii bateriei.

Nokia Lumia 830

Suprafata frontala este acoperita in intregime de sticla rezistenta Corning Gorilla Glass 3, usor curbata pe margini. Sub ecran au fost pozitionate butoanele tactile de Back, Home si Search.

Nokia Lumia 830

Imi place cum se vede ecranul, afiseaza imagini clare, cu o paleta coloristica frumoasa, un contrast foarte bun si unghiuri largi de vizualizare. Are o rezolutie destul de mica, insa acest lucru nu m-a deranjat deloc in activitatile mele zilnice, ba din contra, toate cele afisate s-au vazut la dimensiuni confortabile pentru ochi. Totusi, in conditii de iluminare puternica, in special privit din lateral, acesta devine mai greu lizibil, atat cand utilizezi aplicatia foto dar si in cele uzuale.

De asemenea, acesta este insotit de functii tactile de cea mai buna calitate, cu un comportament fara repros, demne de un terminal de top. Ecranul poate fi activat si prin functie double-tap, la fel cum se face la LG G2.

De mentionat ca la temperaturi de -15 grade Celsius au fost situatii cand ecranul tactil a refuzat sa raspunda atingerilor tactile.

Nokia Lumia 830

Muchiile sunt inconjurate cu o rama metalica care, pe langa faptul ca arata chiar bine, ii confera o rezistenta superioara.

Nokia Lumia 830

Pe muchia superioara sunt prezente portul de alimentare/conectare la computer si conectorul de 3.5mm pentru casti. Sincer sa fiu, mi se pare ciudata si total nepotrivita asezarea conectorului de alimentare in aceasta pozitie, pe muchia de sus, preferam sa fie asezat pe cea opusa, asa cum este la majoritatea smartphone-urilor.

Nokia Lumia 830

Pe muchia dreapta gasiti butoanele pentru ajustarea volumului, pe cel de Power/blocare/deblocare dar si butonul declansator al camerei.

Specificatiile terminalului Nokia Lumia 830 sunt urmatoarele:

  • Ecran: IPS, 5 inchi, rezolutie 1280×720 pixeli, acoperit cu Corning Gorilla Glass 3;
  • Procesor: quad-core Qualcomm Snapdragon 400 tactat la 1.2 GHz;
  • GPU: Adreno 305;
  • Memorie RAM: 1GB;
  • Stocare: 16GB, plus slot microSDXC cu suport de pana la 128GB;
  • Camera principala: Senzor de 10MPix, lentile ZEISS, stabilizare optica, tehnologie PurteView;
  • Acumulator: 2.200 mAh;
  • Dimensiuni: 139.4 x 70.7 x 8.5 mm;
  • Greutate: 150 grame;
  • Sistem de operare: Microsoft Windows Phone 8.1.

Tinand cont de pretul sau de comercializare, intre 1200 si 1500 Lei, nu as pune atat de mult accentul pe performantele sale, avand totusi o fisa tehnica care poate sustine fara probleme activitatile uzuale, de informare, navigare pe internet, socializare sau divertisment audio.

Totusi, are limitari in performante in special datorita procesorului dar si cantitatii de numai 1GB memorie RAM, astfel ca va trebui sa fiti atenti mereu la cate aplicatii aveti deschise si sa folositi Task-Managerul mai mereu.

Limitele acestuia sunt vizibile in special la deschiderea aplicatiilor. Desi interfata este in general fluida si responsiva, nu putine au fost momentele in care am sesizat ca aplicatiile se deschid mai greoi, plus ca actualizarea datelor in acestea se realiza cam in acelasi ritm.

In schimb apreciez autonomia de utilizare. La un regim mediu, cu date active 3G, sincronizare gmail si facebook, acumulatorul terminalului a tinut cel putin 48 de ore, uneori chiar si un pic mai mult.

Sistemul audio incorporat este unul destul de galagios. Insa nu apreciez pozitionarea grilei difuzorului, pe care nu de putine ori am obstructionat-o cu degetele mainii drepte in timp ce ma uitam la videoclipuri, sound-ul redat avand accente metalice si o calitate slaba in acele momente.

In rest, m-am folosit de aceeasi interfata dinamica si colorata, extrem de simplu de utilizat. Imi place ecranul de start cu tiles-uri dinamice, pe trei coloane, prin intermediul caruia ai acces rapid la cele mai importante aplicatii. Dispune de un task manager dar si de un centru de notificari destul de bun, prin intermediul caruia sunt afisate actualizarile din casutele de e-mail sau din aplicatiile de socializare.

Concluzii

Pro

  • Rezultate foto-video de calitate;
  • Design premium;
  • Ecran de calitate;
  • Autonomia;
  • Are slot pentru card SD;
  • Permite schimbarea bateriei;
  • Pret bun;

Contra

  • Uneori raspunde mai greu la deschiderea aplicatiilor;
  • Doar 1GB memorie RAM;
  • Difuzorul nu este pozitionat bine.

 

Please follow and like us:

Bogdan Petre

Acest blog infiintat in 2008 este si va ramane pasiunea mea principala. Sunt interesat de gadget-uri de orice fel, de la smartphone-uri, tablete, laptopuri si pana la sisteme audio sau camere foto. In plus, incerc pe cat imi permite timpul sa invat noi lucruri despre arta fotografica. De asemenea, voi incerca pe cat posibil sa relatez despre locurile frumoase pe care le intalnesc in calatoriile mele din vacante.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *